A clockwork orange

A clockwork orange

Top AFI 100

Locul 070 – A clockwork orange

Este a doua oară când urmăresc acest film, prima oară fiind taman acum 10 ani și am rămas cu o anumită impresie despre film pe care îl consideram ultra violent. Scriu la trecut pentru că acum parcă am urmărit un cu totul alt film, chiar am verificat dacă nu cumva am pus mâna pe vreo variantă „disneyată”, spălăcită și îndulcită, pentru a fi accesibilă portofelului, pardon, publicului larg. Acum nu mi s-a mai părut chiar atât de greu de digerat ca la prima vizionare de acum un deceniu.

Alex (interpretat magistral de Malcolm McDowell) este un tânăr a cărui moacă pare a fi zămislită din împreunarea cuvintelor psihopat și dement.

Împreună cu alți trei hăndrălăi, la fel de dereglați precum el, Alex își face de cap într-un oraș decrepit, fără legi pentru el, ia ce vrea, când vrea, de unde vrea, de la cine vrea. Și cine i se opune va avea de suferit.

De fapt, oricine are de suferit dacă așa are chef în momentul respectiv Alex care nu se dedă de la nimic pentru satisfacerea poftelor monstruoase ce zac în el, pofte mânate de-o violență extremă și gratuită.

Însă lucrurile merg prea departe și Alex intră în belele, unele deosebit de complicate pentru el, dar hei, ce ne interesează pe noi de problemele lui din moment ce este personajul negativ ce merită cu vârf și îndesat ce i se întâmplă? Și chiar așteptăm cu bucurie să i se întâmple nasoale.

Ei bine, nu este chiar așa, A clockwork orange este un film destul de ciudat, care generează sentimente contradictorii și confuze.

De ce? Vă invit să urmăriți filmul pentru a vă satisface curiozitatea.

Și încep eu să vă bag din prima în ceață.

Nu mi-a plăcut în mod special, dar este unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut. Paradoxal, nu?

Ori m-am desensibilizat la bătrânețe, ori se exagerează prea mult în privința violenței din film, dar acum, la a doua vizionare, nu mi s-a părut deloc atât de violent pe cât se spune sau pe cât mi-l aminteam  (nici pentru anii `70 nu este chiar în halul ăla de violent cum este etichetat).

Nu mă înțelegeți greșit, există violență destulă în film, oho, pe săturate, avem bătăi, omoruri, violuri și torturi suficiente, dar nu la nivelul care să te facă să-ți întorci privirea dezgustat pentru că nu mai ești capabil să duci la capăt o secvență fără să faci o spălătură stomacală involuntară.

Nu lipsește nici nuditatea, destulă încât ar face un film XXX să devină pudic.

Atmosfera inconfortabilă este creată de contrastul total imaginat de regizor pentru că alătură elemente ce nu se îmbină deloc.

Avem dialoguri shakespeariene rostite cu voce ridicată și uneori exagerată, de bufon, ce duce mai mult spre caricatură odioasă, în momente meschine, scenele de violență sunt acompaniate de o coloană sonoră semnată de Beethoven, sunt prezentate lovituri hiperbolizate sonor ca în filmele chinezești sau mișcări accelerate ale personajelor a la Benny Hill, iar scenele de bătaie sunt evident coregrafiate ca într-un dans ordonat, și toate astea la un loc dau naștere unei atmosfere suprarealiste cu care cu greu te obișnuiești până la final.

Și asta nu este totul, unele decoruri intenționat sunt clar false, predomină secvențe oximoronice gen scărpinat în fund pe muzică de Mozart, violuri ce au loc simultan cu fredonarea melodiei Singing in the rain, criminali deveniți polițiști, victima devenită agresor și viceversa.

A clockwork orange este o scrisoare de protest semnată de Stanley Kubrick și adresă guvernelor lumii care vor să transforme populația în niște simple oi lobotomizate, este un strigăt de ajutor din partea liberului arbitru și, mai presus de toate, o invitație eternă să încetăm să ne mai jucăm de-a divinitatea.

Este clar o alegorie amară ațintită asupra condiției de neschimbat a omului, de animal de pradă, violent, fără conștiință, fără scrupule, fără nimic sfânt în el, pe care dacă vrei să îl „repari” mai rău îl strici sau cazi în extrema cealaltă, devii chiar tu mai rău decât criminalul.

Abia acum mi-am dat seamă că A clockwork orange este un film experiment, că regizorul s-a jucat cu mintea spectatorului, aplicând psihologia inversă, și soarta lui Alex, la bază, este chiar soarta noastră, chiar dacă mulți dintre noi nu au pornirile sadice manifestate de Alex, dar suntem cobaii aceluiași tratament aplicat acestuia.

Regia este de excepție, jos pălăria pentru Kubrick. Când auzeam muzica aia simfonică mă așteptam să înceapă un balet sau un basm. Cam asta este filmul, un basm despre violență și despre reflexe pavloviene echivalente cu spălatul pe creier și îndobitocirea rasei umane.

A clockwork orange ridică multe întrebări ce par a avea răspuns evident cu privire la libertate, egoism, egocentrism, alegeri, ce este răul, ce este binele, dar oare sunt răspunsurile atât de evidente precum par la prima vedere?

Mă uit în jur cu tristețe și constat că avertismentul transmis de filmul de acum aproape jumătate de secol nu a fost luat în seamă și că specia umană este mai oaie decât oaia.

Chiar dacă nu mi-a plăcut filmul pe cât ar fi trebuit, fiind pe alocuri greu de urmărit, nu din cauza violenței, ci din cauza modului în care sunt prezentate anumite scene, am tăria să recunosc că este un film foarte bun, profund psihologic cu largi implicații în ceea ce privește modul în care rasa umana înțelege să evolueze, și merită un 9.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Who`s afraid of Virginia Woolf?

Top AFI 100 Locul 067 – Who`s afraid of Virginia Woolf? Toată viața m-am întrebat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *