A wrinkle in time

A wrinkle in time

În sfârșit am reușit să pun mâna pe A wrinkle in time și, din păcate, am înțeles de ce nu s-a sinchisit nimeni să îl aducă pe ecranele noastre.

Bazat pe un roman, A wrinkle in time ne spune povestea a doi frați, Meg și Charles, plecați în căutarea tatălui dispărut.

Dar să nu o iau înainte, cuplul Murry este unul extrem de inteligent și obsedat de ideea călătoriei de-a lungul universului la viteze mai mari decât cea a luminii.

Și calculele lor sofisticate i-au îndreptat spre o singură concluzie, doar cu puterea dragostei se poate realiza o astfel de călătorie. Luați în derâdere, soții au o mică ceartă și apoi suntem azvârliți patru ani înainte când aflăm cu stupoare că tatăl este dispărut tocmai de patru ani.

Situația nu este deloc pe roze în sânul familiei Murry, fata, Meg, nici acum nu a reușit să treacă peste trauma pierderii tatălui și s-a retras complet în sine, devenind neglijentă cu propria-i persoană dar, mai ales, cu cei din jurul său, ajungând batjocura școlii.

Filmul începe destul de binișor, mi-a captat atenția cu această poveste tristă, dar de aici încolo totul o ia la vale pentru că încep să se petreacă niște lucruri inexplicabile, așa, din senin, care m-au lăsat complet nedumerit.

Scenariul în loc să se concentreze pe o construcție sănătoasă a intrigii, ne aruncă subit în mijlocul unei povești întortocheate, din neant își fac apariția cele trei, cum naiba să le zic? Doamne eterne? Zâne?

În fine, le zic zâne, care răsar ca din pământ, de parcă spectatorul ar fiu trebuit să le știe de-o veșnicie și hodoronc-tronc, ni se servește vestea cea mare, Murry a reușit să o zbughească doar cu ajutorul gândului în cealaltă parte a universului și doar Meg și Charles, bașca un amic rătăcit care e cam de pomană prin film, sunt în stare să-l aducă înapoi.

Și uite așa, A wrinkle in time ne poartă prin diferite locații (planete) care de care mai diverse în căutarea lui Murry și această misiune este una contra cronometru pentru că răul suprem, denumit IT (nu, nu e clovnul ucigaș), are propria-i menire, aceea de a răspândi întunericul în întreg universul.

Ce mai tura-vura, filmul este o bălărie cum rar mi-a fost dat să văd din partea unei producții al cărui buget a trecut de suta de milioane.

Pe ce s-o fi dus bugetul, habar nu am, în afară de vreo două secvențe de pe la început, care arată fenomenal de bine, care-ți taie răsuflarea prin frumusețea imaginată a peisajelor și parcă ești transpus într-un basm, spre final totul se transformă în ceva ieftin, de matineu, de am rămas perplex de diferența imensă a calității efectelor vizuale ale celor două jumătăți de film.

O fi fost cheltuit bugetul pe varza umană zburătoare sau vița de vie diabolică?

Dacă în prima parte pur și simplu am fost fermecat de spectacolul grandios oferit de prima planetă vizitată, ulterior m-a cuprins nedumerirea când auzeam în mod clar pașii personajelor care călcau pe decoruri de plastic și carton și sunau a gol.

Apoi povestea este incredibil de previzibilă și nu are un pic de subtilitate în ea, tot ce face este să ne țină lungi prelegeri asupra iubirii care vindecă tot și care ar trebui să fie forța care urnește universul.

Înțeleg filmele care folosesc astfel de analogii pentru a transmite anumite mesaje pozitive, dar aici nici măcar nu s-au chinuit, au dat-o direct cu iubirea-n sus, iubirea-n jos, cu ea călătorești prin timp și spațiu, cu ea salvezi omenirea, iubirea te face mai bun, bla, bla, bla.

Băi nene, am înțeles mesajul, dar chiar nu v-a dus mintea să-l îmbrăcați în haine mai subtile? Aveam impresia că urmăresc o prelegere universitară asupra efectului curativ al iubirii, nicidecum un film.

Nu zic că mesajul a fost nasol, dar modul de livrare folosit de A wrinkle in time a fost unul teribil de prost, cam în asta a constat tot filmul, nu se întâmplă mai nimic interesant în film, doar treceri de la o locație la alta și apoi pauze îndelungi pentru a ține câte-o prelegere despre iubire.

Ah, am zis că A wrinkle in time are și un scenariu stupid, care nu-și respectă propriile reguli?

După ce îmi împuie capul că dragele noastre zâne nu se pot tesseracta (mai bine de atât nu am putut traduce termenul) pe planeta răului, ce să vezi, se poate, evident, cu puterea iubirii. Haida-de, mă lași?

Și sunt curios dacă-mi pot explica deștepții de scenariști cum cineva își poate aminti ceva la care nu a fost prezent?

Pe deasupra, comportamentul personajelor este absolut neverosimil, se trezesc cu ființe mari cât casa, li se spune că vor călători prin univers și gata, acceptă imediat, fără să se sperie, ca și cum ar afla că trebuie să traverseze strada. În realitate, după ce ai căuta un sul de hârtie igienică, ai rupe-o la fugă de frica doamnei mai înalte decât casa care tocmai s-a materializat în curte.

Ritmul filmului este complet anapoda, se pierde mult pe niște inutilități și se trece extrem de rapid peste părți culminante și importante, totul se decide foarte repede, iar finalul este incredibil de nesatisfăcător și dezamăgitor, în loc să se încheie cu un bang, se termină într-un anticlimax de toată frumusețea.

Am fost extrem de mirat să aflu că după atâta reclamă făcută filmului, acesta nu a fost lansat peste tot. Din păcate, Disney a avut motive întemeiate să ascundă sub preș acest rateu colosal care le-a adus niscai pierderi monetare.

Dar nu mă apuc acum să-i vait pe cei de la Disney.

Nu vreau să închei pe un ton negativ, scot în evidență jocul actoricesc al lui Chris Pine, care mai aruncă o rază de lumină în acest hău cinematic, și singurul moment emoționant la care am asistat și care-l are în prim-plan tot pe sus numitul Chris Pine.

Din păcate, oricât m-aș chinui, nu pot să dau mai mult de 3 acestei alegorii lipsite de orice valoare și subtilitate.

 

(1,5 / 5)

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Goosebumps 2 - Haunted Halloween

Goosebumps 2: Haunted Halloween

Goosebumps 2: Haunted Halloween continuă aventurile fantastice care prind viață din cărțile scrise de R.L. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *