Adrift

Adrift

Pluteam în derivă prin colecția de filme, neștiind ce să vizionez, când mi s-au scufundat ochii după Adrift, un film pe care l-am ratat la cinema din cauze independente de voința mea, anume o silă acută combinată cu o lene cronică.

Adrift spune povestea adevărată a unui cuplu lăsat de-o furtună nasoală în derivă în mijlocul oceanului.

Shailene Woodley este Tami, o pierde-vară experimentată, care o arde din loc în loc, fără vreun scop anume, doar că nu are chef de muncă și vrea să caște gura prin lume.

Proptită-n Tahiti, dă peste Richard, macho man, cu un yacht drăguț, li se amestecă parâmele, se îndrăgostesc, se plimbă romantic pe plajă, rahaturi din astea sentimentale, de udat fetișcanele adolescentine.

Eu acum povestesc din flash-back-uri pentru că povestea ne aruncă direct în mijlocul derivei, cu un yacht distrus pe jumătate, cu o Tami inconștientă, care abia-și revine în simțiri după ce, mai mult decât sigur, o furtună a făcut ravagii pe apă, și cu Richard pe nicăieri, pierdut în zare, abia ținându-se de o barcă de salvare.

Și amu` ține-te supraviețuire pe mare.

Filmul combină, total neinspirat după mine, secvențele actuale, cu încercările celor doi protagoniști de a nu muri în mijlocul pustietății acvatice, cu niște flash-back-uri nimerite ca nuca-n peretele găurit cu modul în care cei doi s-au întâlnit, s-au îndrăgostit, s-au hârjonit și s-au dedat la alte activități specifice domeniului patronat de Cupidon.

Când era dramatismul mai în floare, cu ei abia agățându-se de ultima fărâmă de energie, cum regizorul ne băga într-o relaxare forțată cu niște amintiri drăguțe și siropoase, antemergătoare evenimentului care a generat deriva celor doi.

Pe cine mama naibii mai interesa rezolvarea mini conflictului dintre ei referitor la decizia de a lua sau nu yachtul la plimbare din moment ce deja știam că îl vor lua pentru că, la dracu, nenea regizorule, asta deja mi-ai arătat!!! Cu yachtul ăla au dat de belea pe ocean!!!

Și uite așa m-a luat de cap plimbarea asta futilă între momente tensionate, pe muchie de cuțit, cu ei aflați la mila mamei natură, și scene din trecut, fără sare și piper, cu ei pupăcindu-se pe unde apucau, de parcă mie îmi ardea să-i văd mozolindu-se când știam prin ce belele trec acum, în prezent.

Să fiu și mai dur, aventura nu a fost atât de dramatică încât să merite o ecranizare.

Da, au fost în derivă o grămadă de timp, dar au fost în derivă pe un yacht semifuncțional, unde puteau dormi, puteau sta cât de cât adăpostiți de furia naturii, nu era ca și cum ar fi stat pe-o scândură a la Titanic.

Da, le ghiorăiau mațele de foame, dar aveau la îndemână converse, unt de arahide, pește proaspăt, se puteau gospodări raționalizând cu cap mâncarea, nu era ca și cum erau la nivelul de a-l vedea pe celălalt friptură.

Da, era nasol cu setea, dar aveau un rezervor de apă pe yacht, bașca niscai băutură dosită de proprietar, nu au ajuns la decizia fatală de a bea apă sărată.

Situația era nasoală, dar dacă ar fi să aleg să fiu în derivă în orice film cu această temă, aici aș alege să „derivez”.

Nu știu cât de fidel este poveștii adevărate după care a fost făcut filmul, dar Adrift nu beneficiază de un scenariu prea inteligent, nu sunt marinar, dar sunt logic (așa-mi place să cred) și am observat niște chestii tembele pe care navigatorii cu experiență (chipurile) le făceau de parcă acum ar fi pus piciorul pe-o barcă pentru prima oară în viața lor.

Și unele dialoguri erau de-a dreptul retarde. Ei singuri în mijlocul oceanului. El îi dă un cadou. Ea, mirată: E pentru mine? Nu, e pentru Megalodon.

Ce am putut aprecia la film a fost scenografia, Adrift arată minunat, multe scene fiind filmate efectiv pe mare, și asta a conferit o tușă de autenticitate. Desigur, sunt și momente în care se observă în mod evident ecranul verde, dar pot fi trecute cu vederea.

Nu mi s-a părut că actorii principali s-au potrivit foarte bine, nu emanau senzația de doi îndrăgostiți care ar face orice pentru binele celuilalt, lipsește cu desăvârșire chimia.

Și a încercat filmul să mă dea pe spate la final cu o revelație de credea că o să spargă gura târgului dar reacția mea a fost: No shit Sherlock!!! Mi-ai spus asta, așa, printre picături, de două ori, bașca mi-ai și arătat la început care-i treaba, deci poate doar peștii să fie surprinși de final.

Mă așteptam la ceva mai dramatic, dar decizia regizorului de a intercala momente din trecut fix în mijlocul luptei lor de supraviețuire a avut nedoritul efect de a mă scoate total din atmosferă, acum se luptau cu disperare să…., ia uite-i ce frumoși erau ei la cascadă, acum erau în mijlocul zbaterii pentru a…, dar ia uite ce drăgăstoși erau înainte să plece cu yachtul.

Și așa o ține tot filmul, cu un dramaticus interruptus de mi-a lăsat creierul albastru.

Probabil că Adrift merită vizionat doar să-ți clătești ochii la splendoarea oceanului și la sfârcurile lui Shailene, că ele par personajele principale în film, pe ele pică prim-planul cel mai des, dar, cu toate astea și cu tot respectul pentru cei care au trecut prin așa ceva, nu pot să-i ancorez mai mult de un 4.

 

2 out of 5 stars (2 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Locked down

Venit parcă de nicăieri, Locked down este primul film oficial din 2021 pe care pun …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *