Alien 4: Resurrection

Alien 4: Resurrection? Păi nu se gătă franciza Alien odată cu partea a treia care a avut un final „destul de definitiv‟?

Suntem la Hollywood unde nimic nu moare cu adevărat, totul se mulge până iese praf.

Așa că la 5 ani de la Alien 3, film slab, dar cu un succes moderat, avem parte de Alien 4, denumit, pe bună dreptate, Resurrection.

Trecut-au 200 de ani de la evenimentele din partea a treia și cum pe poster apare Sigourney Weaver (Exodus: Gods and kings, Chappie), ne întrebăm ce rol va juca aici. Poftim surpriză, este tot Ellen Ripley dar nu mai este cea originală (decedată într-un stil plumbuit în partea a treia furat fără rușine din Terminator 2: Judgment day), ci o clonă a acesteia pentru că umanitatea, în prostia ei incomensurabilă, nu acceptă deloc mesajul clar că xenomorfu-i periculos și vrea cu orice preț să-l transforme în armă biologică și alte cele necesare războiului.

Scenariul, semnat de Joss Whedon (Avengers: Age of Ultron), aflat la începuturi, nu diferă deloc de celelalte filme, se ia o locație plasată în spațiu, o construcție imensă, cu multe coridoare întunecate și cotloane ascunse, se umple cu o grămadă de carne perisabilă și se dă frâu liber câtorva xenomorfi pofticioși să-și facă de cap.

Avem actori proaspeți ca Winona Ryder (Destination wedding) sau Ron Perlman (Fantastic beasts and where to find them) în roluri de contrabandiști certați cu legea și deasupra tuturor tronează Ripley, confuză, amnezică și nedumerită cu privire la prezența ei în peisaj pentru că ținea minte (măcar atât) că a plonjat într-o baie fierbinte pentru a-și bronza definitiv interiorul.

După dezamăgirea numită Alien 3 care nu a adus nimic special în acest univers cotropit de xenomorfi, fiind o reîncălzire combinată a primelor 2 filme, Alien 4: Resurrection, de bine, de rău, duce mai departe mitologia acidă și o îmbogățește substanțial, având la bază un concept nou pentru serie, și anume recombinările genetice.

Risc sau nu să dau spoilere din Alien 3, aia e, îmi asum, dar cercetătorii o clonează pe Ripley pentru că în interiorul ei se afla o nouă mamă regină, ultima șansă a prostimii umane să pună mâna pe materialul genetic al acestei specii mortale.

Restul este poveste.

Alien 4: Resurrection este cel mai sângeros film din serie, în ordinea lor am avut horror, acțiune, dramă, acum avem pur și simplu măcel grotesc. Xenomorfii sunt mai răi ca niciodată, dar parcă un pic prostălăi (nu intru mai mult în detalii de ce, aș putea să mă înșel cu privire la motiv), dar ideea este că se lasă cu mult abator scabros în urmă.

Efectele speciale practice sunt de-a dreptul dezgustătoare, în sensul bun, și acum camera poposește suficient timp pe xenomorfi pentru a-i observa în toată splendoarea lor plină de muco-sloboz.

Dacă Ridley Scott și James Cameron au preferat să cauzeze groază într-un stil mai artistic, ascunzând în multe momente xenomorfii în întuneric, aici regizorul Jean-Pierre Jeunet lasă deoparte mănușile și dantelăriile subtile și ne-o dă direct pe față, cu multe lecții de anatomie bruscă și violentă și cu picturi realizate în creier renascentist și sânge impresionism.

Nu știu dacă este o alegere voluntară, dar m-a scos un pic din sărite contrastul dintre futurist și arhaic. În toate filmele din serie și, mai ales în ăsta, care are loc și mai departe în viitor, avem nave spațiale impozante, construcții mamut, arme de nici nu poți să le pronunți numele, dar tehnica de calcul rămâne antică, fapt ce ciuntește mult din verosimilitatea produsului finit. Adică i-a dus mintea pe oameni într-atât încât au inventat tot felul de năzbâtii tehnico-militaro-medicale, dar nu au fost în stare să creeze și ei un monitor plat și să înlocuiască butoanele cu touchscreenul? Să nu mai zic de imaginile pixelate, se pare că în viitor vor rămâne o enigmă indescifrabilă.

După mica mea ventilație, să revin pe subiect.

Alien 4: Resurrection nu se ridică la nivelul primelor 2 filme ca valoare artistică, dar oferă acțiune neoașă, brută, cât încape, cu de toate. Nu te hrănește intelectual, dar îți umple mațul vizual.

Pe partea de scenariu nu mi s-a părut că stă rău filmul, personajul Ellen Ripley se schimbă complet, dându-i lui Sigourney Weaver de muncă pentru că Ripley suferă o evoluție colosală, se transformă radical față de ceea ce știam din precedentele filme, de unde și titulatura de Resurrection. Din motive pe care le voi omite, Ripley devine aproape o mașinărie lipsită de emoții, putând juca un poker cu T-800 din The Terminator, devenind extrem de periculoasă pentru oricine o calcă pe nervii oricum întinși la maximum.

Filmul nu este doar o acțiune debilă și atât, are și câteva pilde introspective cu privire la natura umană obsedată de a se juca de-a Dumnezeu, un lucru perfect adevărat, pentru că vedem și azi că nu suntem deloc diferiți față de portretizarea realizată de film.

Probabil este o părere opusă celei generale, dar mi-a plăcut Alien 4: Resurrection, fiind și unul din primele filme văzute la cinema, de asta sunt mai subiectiv aici. Mai rețineam doar finalul care este unul memorabil din mai multe puncte de vedere, dar văzându-l pentru a doua oară după atâta amar de timp, chiar am rămas surprins.

Clar nu este o capodoperă, are multe bube-n paginile scenariului care oricum am înțeles că a fost un pic ciopârțit, dar per ansamblu a fost un film care m-a distrat suficient de mult și care a apucat-o într-o direcție diferită față de primele 3 filme din serie, măcar asta trebuie apreciat la film.

Așa că iau cifra din titlul filmului, o clonez și, astfel, dau un 8 pentru Alien 4: Resurrection.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Predators

Franciza Predator mai primește un S ca sufix și în 2010 a luat naștere Predators, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *