Andhadhun

Am devenit mai selectiv cu filmele indiene și Andhadhun este numărul 41 în Top IMDB filme indiene și, surpriză, locul 195 la general. Pe ideea că asemenea coronițe nu sunt date ele chiar degeaba și că răgălie n-are cum să fie, l-am depistat în spațiul virtual și m-am pregătit sufletește să o dau pe hindi pentru 2 ore și un pic.

Mi-am dat seama de la început că-i cu muzică pentru că protagonistul este Akash (Ayushmann Khurrana), un artist care o frige bine de tot pe clapetele pianului. Marea lui problemă este că soarele are mai multe locuri unde nu ajunge, nu doar cel pe care-l știm cu toții. Să simplific misterul, Akash este orb, pe la 14 ani l-a lovit un greier, pardon, o minge de cricket, drept în bostan, i-a sărit o siguranță și curentul i-a fost întrerupt, așa că-i pe beznă.

Dar nu se vaită, la început de film norocul îi surâde, își trage o gagică arătoasă, deși Akash nu înțelege ce vede la el (hihi), ba chiar Sofia îl procopsește și cu o slujbă bună la un restaurant de fițe unde Akash face ravagii cu talentul său de pianist.

Totul se schimbă în rău pentru că, în timpul unui concert privat performat în fața soției unui mare actor indian, pe numele ei Simi (Tabu – Life of Pi), asistă, așa pe orbește, la o crimă pe care trebuie să o raporteze, dar nah, cine să creadă un orb. Din nefericire pentru el, i se duce buhul că orbu-i chior, dar nu mut, așa că pericolul de moarte îl paște la fiecare pas.

Asta este premisa din Andhadhun, una banală la prima vedere, dar de unde pornește filmul și unde ajunge, pfff, și lumina luceafărului eminescian pare un melc în parcurgerea acestei distanțe.

Scenariul este sandilău rău de tot, dar în sensul bun al cuvântului pentru că povestea devine cu fiecare scenă tot mai complicată, apar niște situații complexe la care nu m-aș fi gândit în veci și la un moment dat am pus stop filmului să văd cine a scris scenariul, că părea o corcitură de Nolan cu frații Coen.

Așa, simplist, Akash este vânat de cel/cea care a comis crima. Dar asta este doar 5% din ceea ce se petrece în film. Nu pot să intru mai în amănunt pentru că Andhadhun se transformă dintr-un thriller banal cu trădări în dragoste într-un veritabil fucking mindfuck.

Dacă aveți răbdarea să treceți de primele 30-40 de minute introductive în care luăm pulsul universului din film și ne mai delectăm cu câteva acorduri măiestre de pian, ce urmează este un rollercoaster cinematografic demn de laudă la finele căruia sigur vei ieși amețit de întortochelile din poveste și de sfârșitul la care și acum mă gândesc, încercând să ajung la o interpretare plauzibilă care să mă satisfacă.

Filmul nu este spectaculos din punct de vedere vizual, dar impresionează la nivel psihologic, bulversându-mă cu nenumărate ipostaze neașteptate care mă făceau să fiu din ce în ce mai atent la micile indicii plasate când și când pentru că nimic nu-i în zadar în Andhadhun, abia după un anume timp îți dai seama că amănuntul acela pe care l-ai trecut cu vederea însemna ceva anume.

Chiar dacă anumite situații sunt împinse un pic peste granița convenienței, cu exclamări de: „Du-te dracu, că nu cred așa ceva!!!” sau: „Mânca-ți-aș burgerul din curte, că aici m-ai făcut!!!”, Andhadhun rămâne un thriller alambicat excelent ce mi-a contorsionat sinapsele fără să vreau, fiind un film al cărui deznodământ te face să crezi că este și alb, dar și negru, având argumente pro și contra pentru fiecare situație, fiind un bun generator de discuții la o ceașcă de ceai pentru că fiecare va interpreta în felul său.

Filmul are mai multe fire narative care par răzlețe și fără legătură între ele, se perindă personaje cărora nu le acorzi atenție, dar la final totul se leagă superb într-un cerc complet care te lasă cu privirea pe geam și cu unghia-n dinți, mestecând intrinsec ceea ce ai văzut pentru a ajunge la o rezoluție rezonabilă

Nu mă așteptam în vecii vecilor de la un film indian să fie atât de îmbârligat, cu un scenariu rafinat presărat cu momente de comedie neagră și din cauza preconcepției clasice despre filmele indiene nu m-am concentrat la maximum pentru că nu știam ce hram poartă Andhadhun. Astfel, devine un film revizitabil pentru un vestic pentru că sunt sigur că am ratat multe indicii minuscule.

Filmul este inspirat dintr-un scurtmetraj francez semnat de Olivier Treiner numit L`accordeur și, deși are problemele lui de logică în anumite momente, mai ales în ceea ce privește comportamentul unor personaje, Andhadhun merită 9 clape mai ales pentru partea de final care face toți banii.

Și un alt mic reproș ar fi lipsa unor momente emoționante.

Uite că, totuși, dacă dai la o parte hectarele întregi de neghină, găsești și ceva spice sporadice de grâu auriu, sunt și filme indiene care merită cu adevărat.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Les traducteurs

Să ridice mâna cine vrea un whodunnit movie? Că vă propun Les traducteurs, un film …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *