Annihilation

 

Annihilation

Annihilation este unul dintre cele mai ciudate filme pe care le-am văzut. Și cu siguranță un film care provoacă dezbinare în rândul privitorilor.

La naiba, m-a dezbinat pe mine însumi pentru că nu știu ce să cred despre film.

O trupă de oameni de știință (din întâmplare echipa este formată din cinci femei, mă rog, trăim în epoca diversificării duse la extrem doar de dragul diversificării) se inserează într-o zonă infestată cu naiba știe ce, o zonă denumită The shimmer, o cupolă imensă multicoloră care se întinde din ce în ce mai mult, acaparând tot mai mult teritoriu și amenințând în scurt timp zonele locuite.

Misiunea nu pornește sub cele mai bune auspicii pentru că de-a lungul celor câțiva ani de când Sclipirea (să o botez creștinește) s-a propășit pe planeta noastră (presupunând că este de origine extraterestră), nicio echipă trimisă să investigheze în interiorul ei nu a revenit, toți dispărând fără urmă.

Așa că înarmate până-n dinți, protagonistele noastre, să le înșir numele că așa este frumos, Lena, Anya, Cass și Josie conduse de veterana dr. Ventress, fiecare având o anume specialitate, de la medic la biolog, se îmbarcă într-o aventură într-un necunoscut ciudat și mirobolant în același timp.

De aici încolo nici nu aș putea spune cu exactitate ce se întâmplă, pentru că totul este deschis interpretării, cert este faptul că se petrec lucruri absolut aiuritoare care depășesc imaginația și puterea noastră de pricepere.

Să încep cu motivele dezbinării interne.

Mai întâi cu părțile care m-au făcut să iubesc filmul.

Atmosfera este una senzațională și atât de stranie încât am avut impresia că nu văd cum trebuie, vizualul este de un caleidoscop halucinant cum nici în vise nu îți poți închipui, de o coloristică psihedelică și împreunări cromozomiale monstruoase.

Aș putea să mă apuc să descriu câteva elemente care alcătuiesc decorul suprarealist, dar ar fi păcat să vă văduvesc de plăcerea (sau groaza, și una, și alta se aplică aici) de a descoperi năzbâtiile vizuale, fizice și psihologice concepute de scenariști (care s-au inspirat dintr-o nuvelă a autorului Jeff VanderMeer).

Pe lângă modul în care Sclipirea se dezvoltă și înțelege să se adapteze condițiilor terestre, Annihilation reușește să surprindă și prin partea psihologică, una cu adevărat terifiantă, care-ți dă fiori pe șira spinării prin subliminalul pe care ți-l inserează cu măiestrie în creier.

Sau poate nu este subliminal, ci propria interpretare asupra evenimentelor care au loc și care generează fel și fel de ipoteze, una mai năstrușnică decât alta, poate toate greșite, sau poate toate adevărate.

Este real ceea ce vedem sau doar o născocire a minții deteriorate a personajelor?

Este personajul negativ un extraterestru sau Dumnezeu sau propria minte sau următorul pas al evoluției?

Este rău sau este bun?

Sunt câteva întrebări la care fiecare va găsi un răspuns diferit, și aici excelează Annihilation, fiind un film SF diferit de grămada de pelicule în care niște băieți/fete cu arme-n brațe căsăpesc hoarde de inamici de diferite origini.

Filmul îți pune din greu creierul la muncă, făcându-l să transpire abundent încercând să pătrundă în esența mesajului.

Dar aici se termină bilele albe.

Pe cât de inteligent este în tot ce am descris, pe atât de cretin este scenariul din alte puncte de vedere, și aici îmi permit să înșir câteva elemente care nu intră în categoria spoilerelor.

Annihilation începe de-a dreptul stupid, practic spunându-ți de la început cum se termină, am urât și voi urî treaba asta, lasă-mă nene să descopăr singur drumul, că nu sunt dobitoc.

Deci se știe de la bun început că nimeni nu a ieșit din Sclipire și, cu toate astea, o nouă echipă este trimisă acolo fără sprijin militar? Aveam impresia că sunt trimise acolo ca mieii la tăiere.

Se presupune că echipa este formată din oameni de știință experimentați dar se acționează ca în curtea școlii în anumite momente de mă întrebam dacă sunt la practică oamenii respectivi, că în mod clar nu aduc a profesioniști.

Și mai sunt multe chestii din astea lipsite de logică și care strică atmosfera și inteligența situației, trăgând mult în jos calitatea filmului, printre care se numără și dezvoltarea insuficientă a anumitor personaje, dar deja cred că vreau prea multe.

Până la urmă, după ce am stat câteva zile și am rumegat la film, am înclinat balanța spre partea bună a filmului, Annihilation are noroc că m-a prins în mrejele poveștii cu multiple înțelesuri și a vizualului mirific astfel încât, într-un final, am reușit să trec cu vederea peste stupizenia anumitor momente care nu ar fi trebuit să se regăsească în film.

Ar mai fi multe de spus despre Annihilation, despre călătoria exterioară dar și intrinsecă pe care o întreprind personajele, despre semnificația anumitor faze simbolice, dar asta este menirea unui asemenea film, să te facă să vorbești despre el mult timp de la vizionarea lui.

Se putea mult mai bine dacă scenariul trecea printr-o sită care să oprească anumite inepții și greșeli logice, cu toate astea îi rup un 8.

Și cred că este cazul să îl mai văd încă odată, poate reușesc să mă opresc asupra unui deznodământ final din cele pe care mi le-am imaginat până acum cu privire la acest SF profund psihologic și misterios.

 

(4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Extinction

Extinction

Netflixam în sictir căutând să-mi omor timpul și am dat peste Extinction, l-am văzut pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *