Ant-Man and the Wasp

Ant-man and the Wasp

Marvel își continuă marșul de neoprit cu un nou film din MCU, Ant-Man and the Wasp, continuarea lui Ant-Man din 2015.

Pentru cine se întreba oare ce naiba făcea Scott Lang în timpul Infinity War, iată că acest film ne răspunde la această arzătoare dilemă. Și răspunsul este unul simplu: freca menta prin casă, fiind arestat la domiciliu.

Acțiunea filmului are loc între cele două războaie, Civil și Infinity, cu un Scott captiv în propria-i casă ca urmare a unei înțelegeri cu guvernul american după problemele cauzate de Omul Furnică în Civil War, el stă cuminte în casă, la mărime normală, și FBI nu îl aruncă în pârnaie.

Toate bune și frumoase, se joacă împreună cu fata lui, își vede de treabă, mai o glumă cu Luis, asta până când are un vis ciudat în legătură cu Janet van Dyne, soția lui Hank Pym, originalul Ant-Man, rătăcită de 30 de ani prin tărâmul cuantic, așa că își reunește forțele cu Hank și Hope pentru a da de cap acestui mister.

Nu durează mult și își fac apariția și răufăcătorii în persoana lui Sonny Burch, un traficant de tehnologie, care vrea neapărat laboratorul cuantic al lui Hank, bașca Ghost, un personaj misterios care pare a nu avea existență fizică, trecând prin pereți, dar care totuși dă bine cu pumnul, și e chitit să pună mâna pe același laborator.

Deci multă treabă pentru Scott / Ant-Man care trebuie să participe mai mult forțat la acțiune, plus de asta, este obligat să găsească modalități de a convinge FBI-ul că el este încă în casă, deși o arde aiurea prin oraș.

Ant-Man and the Wasp este exact ceea ce mă așteptam să fie, o aventură distractivă, lipsită de gravitatea din cele mai recente producții Marvel, în care lumea nu este în pragul extincției, iar acțiunea este destul de restrânsă, nu este una de nivel global.

După atâta înverșunare și dramatism din Infinity War, acest Ant-Man and the Wasp vine ca o briză revigorantă, care ne mai înseninează gândurile pentru că filmul este în primul rând o comedie.

Nu că nu am avea parte și de niscai acțiune, dar nu este la un nivel grandios, distrugătoare de lumi. În schimb, este foarte inventivă, se folosește cu maximă originalitate de tehnologia micșorării/măririi cu efecte foarte interesante și atrăgătoare vizual dar și născătoare de ceva adrenalină.

Chiar dacă mi se pare că saltul tehnologic este foarte mare între cele două filme, acum se folosește tehnologia la orice pas, micșorând/mărind totul doar printr-o apăsare de buton fără mari repercusiuni, estetica acțiunii te prinde și nu mai stai să te gândești la astfel de inconsistențe.

Plus de asta, tărâmul cuantic, că se ajunge și acolo, nu este nici un secret, este superb, ce aveam eu impresia că în Doctor Strange am fost martorul unor secvențe halucinante, aici se trece la nivelul următor și am rămas crăcănat de uimire la spectacolul vizual creat de film în incursiunea în acest tărâm, nu că aș fi înțeles foarte multe despre cum exact funcționează acel tărâm, dar era mișto de căscat gura la el.

După cum spuneam, filmul se concentrează mai mult pe comedie și pe interacțiunea dintre personaje, și aici nu dă greș, cele mai amuzante secvențe îl au în prim-plan pe Luis (Michael Pena), care se distrează copios. Nici du-te-vino-ul sarcastic dintre Scott și Hank/Hope nu te lasă cu buzele sudate, iar scenele lui Scott cu fata lui te vor topi.

Ca de obicei, Marvel nu pune accent cine știe ce pe răufăcători, dacă nu ar fi apărut prin film, nu s-ar fi schimbat prea multe lucruri, nu sunt memorabili, sunt creați doar să aibă filmul un motiv să spună că au fost și niscai nemernici prin peisaj.

Ce e drept, principalul adversar nu este unul pus pe distrugere universală, cucerirea planetei, putere globală și alte cele, are o motivație mai înfiptă cu picioarele în pământ, cu care putem rezona și înțelegem de ce Ghost face ceea ce face pentru că și noi, puși într-o astfel de situație, probabil am acționa asemănător.

Dar în final, cu toată empatia pe care o generează, Ghost nu este vreo mare brânză de adversar.

Punctul nevralgic al filmului mi s-a părut povestea care cam scârțâie la nivel de coeziune, se întâmplă multe lucruri inexplicabile, așa, din senin, pe care nu le-am înțeles, nu că aș fi vrut vreun seminar pe respectivele teme, dar un dram de informație tot ar fi fost ceva. Pe românește, deși e ciudat să spun asta despre un film MCU, pare prea magic.

Și dacă tot sunt la partea critică, este și prea copilăros, înțeleg că nu este un film foarte serios, dar parcă prea apleacă balanța spre pufoșenii, acadele șu dulcegării infantile, străduindu-se prea mult să elimine gustul amar lăsat de Infinity War.

Apropo de asta, se face o conexiune vitală cu acest film, așa că nu vă repeziți să o tăiați din sală, stați măcar la primul end-credits scene, pe al doilea îl puteți rata pentru că deja a fost prezentat în materialele promoționale.

Ant-Man and the Wasp este per total un film drăguț, dar nimic mai mult, așa, ca un antreu între felurile principale, nu te satură, dar nici nu mori de foame, personal îl situez pe la un 7.

 

(3,5 / 5)

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The Meg

The Meg

The Meh, pardon, The Meg, m-am încurcat că erau literele una lângă alta, este un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *