Antman

Antman

(3,5 / 5)

Antman e un alt film care face parte din universul Marvel.

Eroul nostru principal, un pușcăriaș supărat pe societatea tot mai materialistă tocmai părăsește locuința forțată, adică iese din pârnaie după ispășirea unei pedepse pentru furt calificat.

Omul având o diplomă de inginer electronist are impresia că își va găsi rapid de lucru, chit că are cazierul de Robin Hood pe care îl are, însă descoperă rapid că lucrurile sunt tare nasoale, așa că e nevoit să stea la amicul lui celulă și să-i cunoască amicii, experți tot într-ale furatului.

Și deși se jură că nu mai fură, situația nasoală în care se află, agravată de existența unei foste soții și a unei fetițe care cere pensie alimentară, este convins să participe la un jaf extrem de ușor pe hârtie.

Doar că acest jaf nu este unul întâmplător, ci unul planificat de Hank Pym, ați ghicit, chiar de originalul Antman, care vrea să-i testeze abilitățile lui Scott, având nevoie de el pentru o sarcină extrem de importantă, ba chiar vitală pentru omenire.

Darren Cross, protejatul lui Hank este pe punctul de a descoperi formula magică de micșorare, sau mai științific, de reducere a distanței dintre atomi, formulă pe care Hank o deține de ani de zile dar nu vrea cu nici un chip să o dezvăluie pentru că e sigur că nu va genera decât haos.

Astfel, Hank, prea bătrân pentru a mai purta costumul, este nevoit să apeleze la Scott pentru a pătrunde în sediul unde Darren își ține ascunsă arma Yellowjacket și a o distruge, și odată cu ea, și formula de micșorare.

În scenă apare și Hope, fiica lui Hank care vede nebunia din ochii luI Darren, și deși nu prea îi e drag de tac-su, se vede nevoită să lucreze cu el pentru a-și stopa șeful.

Ce mai tura-vura, restul filmului constă în antrenamentul lui Scott și pregătirea pentru marele jaf. Costumul nu e unul oarecare, pe îl pui și gata, devii mic, e musai să înveți să îl și folosești, să îl controlezi, să te împrietenești cu furnicile care-s niște aliați de nădejde, că doar nu degeaba se numește filmul AntMan.

Filmul este total diferit față de ce suntem învățați că este un film Marvel, așa cum anul trecut a fost cazul cu Guardians of the galaxy, dar acela măcar era asemănător la bază cu efervescența vizuală a filmelor Marvel, pe când Antman e total opus.

Nu este un film grandios în desfășurare, privirea nu îți este desfătată cu cine știe ce spectacol vizual de cazi pe spate, e mult mai reduc în amploare ca un Avengers sau Ironman, e un film mai micuț ca realizare tehnică.

Nu mă înțelegeți greșit, nu e ceva de criticat chestia asta, ba chiar e de lăudat, Marvel trebuie să apeleze la așa ceva, era imposibil să crească miza efectelor speciale cu fiecare film, fiecare amenințare să fie și mai impresionantă, ca fiecare film să-l depășească pe anteriorul în ceea ce privește epicul poveștii.

Este înviorător să mai urmărești un film din categoria Marvel în care planeta nu este amenințată de cine știe ce zeu dintr-un tărâm imaginar sau o divinitate din cine știe ce univers îndepărtat care distruge planete dintr-o suflare.

Filmul este practic un heist movie, o echipă profesionistă de hoți este angajată să fure ceva, cam la asta se poate rezuma pe scurt povestea filmului.

Mă rog, profesionistă e un cuvânt cam mare pentru protagoniștii care sunt doar niște găinari amuzanți depășiți de situație la început, dar care se adaptează rapid, însă tot niște bufoni puși pe glume rămân la final.

Chiar dacă nu este atât de spectaculos precum precedentele filme Marvel, asta nu înseamnă că e o răgălie de film în acest domeniu, doar că e altceva, aici totul se concentrează pe mărimile mici, la scară cât mai redusă, la nivel atomic și chiar subatomic. Efectele sunt bine realizate, veridice, poate doar un pic artificiale în ceea ce privește portretizarea furnicilor, se vede că nu sunt reale.

În schimb, restul e perfect, acțiunea prezentată la nivel micro e spectaculoasă pentru protagoniștii miniaturali, deși pentru cei în mărime normală lupta nici măcar nu se vede cu ochiul liber, tranziția mare-mic e lină, naturală, fluentă. Ni se prezintă cu lux de amănunte un univers nu prea cunoscut nouă, cel al furnicilor înzestrate cu loialitate extremă și supunere deplină și comunicare perfectă, 3D-ul meritând toți banii aici.

Din punctul acesta de vedere, regizorul Peyton Reed, care până acum s-a ocupat numai de comedii, și-a făcut treaba cu vârf și îndesat, înlăturând temerile generate de plecarea regizorului inițial, Edgar Wright. Acțiunea se desfășoară cursiv, fără editări de tot rahatul cum tot mai des văd prin filme, chipurile, cică să dea o senzație suplimentară de adrenalină, dar o scuză ieftină folosită de regizorii incapabili să transpună cum trebuie o acțiune pe ecran.

Filmul se menține în tonalitatea comică specifică Marvel, ba chiar pot spune că e o comedie de acțiune, glumele sunt la tot pasul, nu forțate, bine implementate în film, care își ating scopul.

Actoria e de categorie grea, Scott e jucat de Paul Rudd, cel cu comediile, care se transpune perfect în rolul Antman, deși aveam temeri că un actor de comedie va face praf acest rol, însă m-am înșelat, știe să fie și comic, și dramatic, știe și ceva scheme (sau poate dublura lui le știe), cert e că acum nu aș vedea pe altcineva în rolul AntMan. Michael Douglas îl joacă magistral pe Hank Pym, un fost Antman încă răvășit de pierderea soției, de îndepărtarea de propria fiică și de eliminarea din propria-i companie. Cel care e însă sufletul comic al filmului e Michael Pena care-l joacă pe Luis, mâna dreaptă și colegul de celulă al lui Scott, care te face să râzi ori de câte ori deschide gura.

Dar, la fel ca în orice film Marvel, criticile sunt cam aceleași, fiind o creație nouă, începutul se desfășoară un pic cam lent, antagonistul nu este unul foarte reușit, deși arată bine, înfiorător, amenințător, în schimb, simțul pericolului nu este unul pregnant, deși miza este una uriașă, desfășurarea acțiunii nu o arată, ți se spune că rahatul poate exploda și împuți o lume întreagă, însă tu, ca spectator, nu prea percutezi la ce ți se spune, pentru că vezi ceva lejer, presărat cu glume, ceva ce nu prea poți lua în serios, e ca și cum la o înmormântare, deși știi că totul trebuie să fie sobru, auzi doar bancuri.

Plus de asta, deși filmul este unul original, la bază, povestea e aceeași din primul Iron Man. Desigur, fără o apariție scurtă a lui Stan Lee nu se poate, deja e o chestie de la sine înțeleasă. O mai dă spre final și un pic spre Lucy, ceea ce nu știu cât de bine pică dar per total, cu aceste hibe, filmul mi-a plăcut, nu este el unul excelent, dar este distractiv, o gură de aer proaspăt în acest univers Marvel din ce în ce mai grandios și la o scară tot mai cosmică.

Evident, pe tot parcursul filmului se regăsesc referiri clare la ceilalți protagoniști Marvel, se face o legătură evidentă cu celelalte filme, dar nu zic mai multe, că e păcat. În schimb, atât vă zic, stați până la finalul finalului pentru că vor fi 2 end-credits scenes. Și cum tot am belit fasolea la numele celor care au participat la realizarea filmului, ca o chestie interesantă, am dat și de cel puțin doi români pe acolo. Nota 7, adică un film bun, dar nu unul excelent, se pentru că pentru seriozitate și sumbru trebuie să aștept filmele DC.

Trailer

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Link review

 

About admin

Check Also

The Meg

The Meg

The Meh, pardon, The Meg, m-am încurcat că erau literele una lângă alta, este un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *