At eternity`s gate

At eternity`s gate

At eternity`s gate ne prezintă partea finală a vieții lui Vincent van Gogh (pentru cei tineri, nu, nu a fost fotbalist la Ajax), un Vincent van Gogh de-o seamă cu mine, 37 de ani, dar interpretat de un Willem Dafoe de 63 de ani.

Trecem peste diferența imensă de ani și ne alăturăm lui Vincent care este sătul de viața ponosită, lipsită de soare, din Paris și o întinde, la sfatului amicului său, Paul Gaugain, în sudul Franței, în Arles, unde speră să-și regăsească muza și inspirația pentru a realiza picturi care să-i satisfacă propriul suflet.

Aici, Vincent van Gogh găsește o natură încântătoare, plină de soare și de viață, dar populată de oameni reticenți, care se uită la el unii cu scârbă, alții cu milă, neînțelegând ce meserie poate fi asta, cea de pictor, din moment ce nu vinde niciun tablou.

Salvarea lui Vincent este fratele său, Theo, bancomatul uman, care îi trimite, chiar dacă puțini, banii necesari traiului modest și satisfacerii pasiunii de a picta.

Însă pe măsură ce timpul trece, asistăm neputincioși la degradarea stării de sănătate a personajului principal, care o cam trage pe la măsele, dar o degradare nu fizică, ci una psihică, la nivel mintal.

Chiar Vincent van Gogh recunoaște că este pe cale să își piardă mințile, având episoade de criză pe care nu și le mai amintește, nefiind stăpân pe acțiunile sale și neștiind ce face în acele momente de colaps neuronal.

Nu mă luați în pietre că dau spoilere, toată lumea știe povestea, dar își petrece restul vieții făcând trasee între un spital de țăcăniți și perioadele când este lăsat liber, în speranța că este vindecat.

Nu lipsește nici celebrul incident auditiv, dar care este prezentat în afara camerei de filmat, deci nu vă așteptați să vedeți un abator uman.

Ptiu, filmul este greu, tare greu de digerat, constând în mare parte din dialoguri filozofice ținute în doi sau de cadre largi cu natura, cu un pictor deznădăjduit, aflat în căutarea unei identități proprii.

Asta nu înseamnă că este un film slab, departe de mine gândul ăsta, numai ascultându-i pe van Gogh și Gaugain luptându-se în percepte filozofice și idei despre modul în care vor revoluționa pictura și este suficient să îți crească IQ (din nou, sunt rău, aviz milenarilor, IQ nu este un model de iPhone).

Nu pot spune că At eternity`s gate are o poveste atrăgătoare, deja se știe totul despre Vincent van Gogh, viața și cariera lui au fost disecate până-n pânzele albe, filmul se vrea mai mult o explorare inconfortabilă a demonilor interni care l-au măcinat pe van Gogh spre finele vieții.

Cinematografia este impresionantă, cu cadre largi și neîntrerupte, cu o natură atât de pură încât îmi venea să pun mâna pe-o pensulă să mâzgălesc ceva. Și sunt scene filmate la persoana întâi într-un anume stil (cameră tremurândă, unghiuri ciudate, imagine blurată parțial) ce ne transferă direct în gândirea tulbure a pictorului și creează o experiență pe alocuri greu de înțeles și de suportat, care încearcă să ne arunce în bocancii nebuni (sau nu?) ai lui van Gogh și în spirala infinită a degradării interioare a marelui artist.

Pe alocuri At eternity`s gate pare o pictură mișcătoare ce aduce cu stilul lui van Gogh, considerat de mulți urât, respingător și de neînțeles la vremea sa.

Ritmul este unul extrem de lent, pare că nu se întâmplă nimic la suprafață, dar asistăm la putrezirea minții lui van Gogh, neuron cu neuron, fapt concretizat de acțiunile sale tot mai haotice.

Cât despre actorie? Nici nu este de mirare că Willem Dafoe a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor, realizează un rol de senzație, chiar dacă un rol cu puține cuvinte, dar tocmai aici rezidă măiestria interpretării unui personaj aflat în pragul nebuniei (sau poate doar restul lumii nu îl înțelege), care pare că vorbește în dodii, dar râcâind culorile uscate depuse pe cuvintele banale, descoperim perle de înțelepciune.

Mai sunt elemente care m-au surprins plăcut, cum ar fi dialogurile în franceză, dar și chestii deranjante, precum engleza perfectă a lui van Gogh, măcar cu niscai accent să fi vorbit, și tot era ceva.

At eternity`s gate este un film plictisitor pentru publicul larg, dar nu și snob, cu o performanță actoricească uluitoare și o poveste tristă, plină de deznădejde și depresie, dar care te și atinge la suflet, recunoscând multe dintre peisajele și inspirațiile din celebrele lui picturi.

Cu mulțumiri lui Sebastian Nicolae Mătușa pentru recomandare, dau filmului At eternity`s gate un 8.

(4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Five feet apart

Five feet apart

În Five feet apart Stella (Haley Lu Richardson) este o adolescentă suferindă de fibroză chistică …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *