Attack on Titan

Attack on Titan

(3 / 5)

Shingeki no kyojin, adică Attack on Titan, este o producție japoneză din două părți și reprezintă ecranizarea unei manga, manga, bă, nu mango, populare în Japonia.

Suntem aruncați subit într-o lume dezolantă în care trei prieteni buni, Eren, Armin și Misaka încearcă să iasă din această mocirlă.

De mai mult de o sută de ani Pământul a fost devastat de niște ființe gigantice, denumite Titani, care se hrănesc exclusiv cu oameni. Și cum sunt imposibil de oprit, având puteri de regenerare și aparent nemuritori, deci invincibili, o parte din oamenii rămași sunt nevoiți să se izoleze într-o zonă restrânsă prin construirea unor ziduri uriașe care să-i protejeze de furia acestor Titani.

Numai că unul din ziduri este fisurat de un Titan colosal care permite astfel celorlalți Titani să năvălească în această comunitate și să provoace prăpăd.

După acest atac nimicitor, sărim vreo doi ani înainte și oamenii s-au regrupat, au identificat chiar un punct slab al Titanilor, având acum cunoștințele necesare pentru a-i ucide și au reușit să creeze și armele necesare pentru acest lucru.

Cele două părți au fost lansate în același an și sunt diametral opuse.

În primul film avem parte de acțiune furibundă, fără prea multe explicații, lucru care te lasă un pic în ceață cu privire la originea Titanilor, de unde vin, de ce au venit și de ce tocmai pe Pământ.

Partea secundă este mai introspectivă, se concentrează mai mult pe explicații și lămurirea anumitor întrebări rămase fără răspuns dar, în același timp, nu face decât să creeze și mai multă confuzie, întrucât acum afli originea acestor Titani care cică nu ar fi prezenți de atâta vreme, ci de doar câteva zeci de ani, pentru că povestea lor se leagă de un anume personaj.

Prima parte este antrenantă, doldora de acțiune sângerândă, grotescă și de secvențe terifiante în care sunt prezentate măcelurile provocate de Titani care se lasă cu hectolitri de sânge împrăștiat peste tot, cu mii și mii de membre zburătoare, cu urletele celor haliți care-ți pătrund până în măduva oaselor.

Pe cât de distractiv este primul film, pe atât de plictisitor și încâlcit este al doilea, mă rog, să nu fiu rău, cel puțin prima oră care conține în mare parte flashback-uri din primul film, de parcă ar fi fost lansat cu decenii în urmă și nu cu câteva luni mai devreme și consideră că avem pierderi de memorie de nu mai reținem ce am văzut de curând, precum și alt tip de flashback-uri, pe care nu le-am mai văzut anterior și care sunt folosite pentru a arunca lumină asupra întregii origini a acestor misterioși Titani.

Ce e drept, deși cam duce lipsă de acțiune partea secundă, compensează prin surprizele de care ai parte și la care nu te așteptai deloc, mai ales în ceea ce privește apariția Titanilor, precum și alte elemente pe care nu le dezvălui tocmai pentru a vă lăsa surpriza intactă în caz că vreți să urmăriți aceste filme.

De asemenea, Attack on Titan se transformă spre final într-o alegorie, o satiră socială, Titanii trecând pe locul secund în topul amenințărilor pentru Pământ, pe primul loc situându-se, evident, omul, care este împins de gânduri de mărire și nu se dedă de la nici un sacrificiu, dar nu unul personal care să-l afecteze direct, ci al oamenilor de rând, pentru ca puțini să trăiască foarte bine.

Adică fix cam ce e acum în lume, dă-i dracului pe ăia mulți și săraci, lasă să fie uciși de foame, boli, sărăcie, pardon, de Titani, nu contează atâta timp cât moartea lor asigură confortul celor puțini și putred de bogați care vor acționa doar atunci când și lor le ajunge cuțitul la os.

Special am ocolit efectele speciale pentru că sunt execrabil realizate, canci buget, ciuciu bani, și asta se vede din plin. Sunt câteva care sunt excelente, în special exploziile sunt minunate, dar majoritatea arată oribil.

Deși conceptual sunt grandioase, execuția lor lasă mult de dorit. Nu te scot din atmosfera filmului dar reușesc să te facă să observi ridicolul lor, este evidentă linia de separație dintre actori și ecranul verde, dintre personajele reale și acești Titani computerizați, lipsiți de orice dram de rațiune, cu niște priviri incredibil de tâmpe pe fețe, al căror scop este să îngurgiteze câți mai mulți oameni, dar care arată mai mult a desene animate decât a film.

Folcloristica (m-am chinuit, dar nu am găsit un termen mai bun) creată este una excelentă, povestea este extrem de interesantă, universul imaginat este unul foarte brutal și înfiorător, chiar original aș spune, dar realizarea tehnică este una destul de amatoricească.

Din păcate asta este lumea cinematografică în care trăim, unii au bani de îi învârt cu lopata dar sunt total lipsiți de idei proaspete, mă refer la Hollywood, alții colcăie de imaginație dar sunt rupți-n cur când vine vorba de finanțarea filmelor, adică asiaticii.

Dacă strângeau un pic din buci poate că ar fi reușit să condenseze povestea într-un singur film de vreo două ore și ar fi ieșit ceva mai coerent și mai legat ca poveste.

Trecând peste realizarea sărăcăcioasă, filmul a fost unul de incitant, cu o poveste interesantă, cu acțiune bogată, cu îmbârligături la care nu mă așteptam, cu momente autentice de teroare și suficient de grețoase încât să mă satisfacă destul de binișor.

Per total Attack on Titan primește un 6, notă trasă în jos de prima oră a părții secunde care aproape m-a făcut să renunț la restul, dar finalul merită chinul de a trece peste acea oră fatidică.

 

Trailer Attack on Titan: Part 1

Link IMDB

Link RottenTomatoes

 

Trailer Attack on Titan: Part 2: End of the world

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Bright

Bright

Bright este cel mai recent film regizat de David Ayer (cel din spatele excelentelor End …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *