Ava

În Ava, film din 2020, o regăsim pe Jessica Chastain (IT: Chapter 2, Dark Phoenix, Molly`s game) în rol de asasin plătit care-și face treaba pentru care primește destui bănișori.

Trecutul ei este unul învolburat, presărat cu drame familiale și abuzuri de alcool și nu numai, dar a avut baftă cu mentorul ei, Duke (John Malkovich – Con Air, Deepwater Horizon, Velvet Buzzsaw) care a învățat-o tot ce știe.

Însă după o misiune eșuată, Ava devine o problemă pentru conducere care o vrea eliminată cu tot dinadinsul pentru că nu le mai convine modul în care ea operează în misiunile pe care le primește, se abate prea mult de la reguli și periclitează însăși siguranța agenției.

Asta așa, ca mod de justificare pentru uciderea ei.

Doar că este mai ușor de spus decât de făcut pentru că Ava nu este persoana care să cedeze cu una, cu două, fără o luptă pe cinste, așa că deja imaginația mea o luase razna, anticipând un film pe sistem Ioana Vica, ruda mai săracă a lui John Wick, în care cucoana protagonistă să facă prăpăd în urma ei și să cotonogească mortal prostălăii care au nesimțirea să o deranjeze de la treburile ei casnice.

Mare prostie am făcut când am anticipat că Ava va fi un film măcar decent de acțiune în care să văd niște cafteli satisfăcătoare cât să-mi potolesc nesațul de bătăi fanteziste.

Ei aș, am avut pretenții prea mari pare-se de la acest Ava pentru că este departe de a fi numit un film de acțiune. Imaginați-vă că îmi venise cheful să verific prognoza meteo, atât de plictisitor este Ava.

De unde mama naibii acțiune fraților? Că în mai tot filmul am văzut-o pe Ava urcând mereu scări, făcând jogging seara prin parc sau pe stradă, vizitând-o pe mă-sa, fie la spital, fie acasă, certându-se cu sor-sa pe unde apuca și flirtând cu logodnicul sor-sii, la fel, pe unde apuca.

Filmul este o nenorocită de dramă banală îmbrăcată într-o formă apetisantă de acțiune pentru a atrage interesul fraierilor ca mine, că altfel, dacă știam cu adevărat despre ce este filmul, nu l-aș mai fi urmărit.

Are și ceva frânturi de lupte, dar incredibil de prost regizate, scenele sunt ciopârțite într-un hal fără de hal pentru a ascunde dublurile cascadoare evidente, iar miliardele de tăieturi au transformat bruma de acțiune în ceva incoerent și greu de priceput.

Și Ava intră în rândul filmelor în care personajul principal este o duduie micuță cu coaste de oțel care azvârle huidume de bărbați fără nicio greutate, de parcă ăia ar fi păpuși gonflabile, nu bivoli plini de steroizi.

Să dea dracul de nu producătorii au luat alfabetul la rând și fac filme cu gagici bătăușe în ordine crescătoare, am avut Anna, acum avem Ava, ce urmează? Barbie, Beatrice?

Scenariul este dintre cele mai comune (sau Common pe engleză, că se bagă și el în seamă) și mai previzibile, nu există nici măcar o fărâmă de suspans, se știe clar cum se termină pentru că l-ai mai văzut fix în aceeași formă de n ori. Pfiu, și personajele sunt tâmpe de tot, nu știu cum a supraviețuit respectiva agenție cu angajați atât de incompetenți de la cap la coadă, cu Ava în frunte.

Pe lângă că este sforăitor, scenariul este și ambiguu, și nu că ar ascunde ceva secrete devastatoare, ci pentru că, pur și simplu, nu are nimic interesant de spus, așa că aruncă niște dialoguri pe care doar personajele le pricep, nu și spectatorii.

Și tanti Ava, mai schimbă și tu tricoul ăla, că ai purtat aceeași zdreanță tot filmul.

Sărăcia asta de film este o „reușită‟ între prieteni, fiind produs de compania patronată de Jessica Chastain, scris și regizat de Matthew Newton, cel puțin inițial, dar ăsta s-a făcut nevăzut că l-a lovit și pe el pandemia de #metoo, așa că locul lui l-a luat Tate Taylor. Nu știu ce dracu l-a mâncat să se bage la un film de acțiune, că nu se pricepe neam la așa ceva. Mai bine să rămână la drame gen The help sau Get on up, că oricum m-a sictirit cu The girl on the train (bine, recunosc, Ma a fost bun, dar nu acțiune), acum mi-a deversat și acest Ava în care nu se întâmplă nimic în afară de permanenta jelanie a personajului principal cu privire la dramele din familia ei în timp ce eu priveam ca boul consternat pentru că nu înțelegeam unde este pitită acțiunea.

Deh, Am Văzut Abominația asta de film și m-am păcălit, aici este vina mea, măcar de aș fi primit pe jumătate din Atomic blonde și tot eram mulțumit, așa nu pot decât să storc un simulacru de 2 pentru Ava.

1 out of 5 stars (1 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Earth and blood

Earth and blood a fost răspunsul lui Netflix la o plictiseală de-a mea, n-aveam ce …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *