Babysitting 1

Babysitting

4 out of 5 stars (4 / 5)

Babysitting 1, în ciuda numelui, este o spumoasă (da, știu, clișeu uzitat până la moarte) comedie franțuzească peste care am dat din întâmplare.

Franck este un împinge-hârtii cu aspirații de creator de benzi desenate care-și pierde timpul în spatele unui birou. Asta până când șeful său aflat la ananghie are nevoie urgentă de o dădacă pentru fiul său Remi. Cum cea obișnuită a avut niscai accident și șeful riscă să piardă nu știu ce sindrofie sofisticată, îi pică ochii pe amărâtul de Franck și îl pricopsește cu dădăcirea pușlamalei de băiat fix de ziua lui Franck când prietenii săi din copilărie, Sam și Alex, doi zevzeci de clasă mondială, planificaseră o petrecere monstruoasă pentru Franck.

Toate planurile le sunt date peste cap când află că Franck este dispărut în misiune pentru a-i face pe plac șefului, sperând astfel că, dacă își face bine treaba, i se va ivi o oportunitate de a-i prezenta schițele unei benzi desenate la care lucrează de ceva timp.

Bun, este luat în primire de nevasta șefului care îi prezintă cu lux de amănunte un tur al casei. Secvența reprezintă de fapt un semnal de alarmă asupra a ceea ce va urma să se întâmple, îți dai seama că atenția acordată unor anumite obiecte nu este de bun augur și că pe parcursul filmului cele prezentate vor avea mult de suferit.

Numai că amicii ciumpalaci nu se lasă cu una, cu două, și cu purcel, cu vițel, îl vizitează pe Franck fix la casa șefului.

În momentul ăsta ni se rupe filmul la propriu, cel puțin așa lasă Babysitting impresia, pentru că ne trezim cu părinții lui Remi chemați de urgență de poliție, casa fiindu-le devastată și copilul astmatic ia-l de unde nu-i.

Ce s-a întâmplat între cele două momente? Ei bine, filmul se transformă într-un fel de found footage pentru că poliția găsește o cameră de filmat manevrată de Alex și astfel, odată cu familia îngrijorată și cu poliția luându-și notițe, aflăm și noi toată tărășenia.

Și să te ții bine nenică, de mult nu am mai râs cu atâta poftă la dezastrul care ni se prezintă în fața ochilor.

Babysitting nu colcăie de originalitate, glumele nu sunt ceva nemaivăzut, sunt simple, unele foarte inteligente, dar atât de bine livrate încât râdeam ca prostul, deși știam că urmează poanta.

Cu toate astea a reușit să mă surprindă cu unele chestii la care chiar nu mă așteptam, un umor de situație excelent, ceea ce vedeam pe camera de filmat avea efecte peste timp asupra celor care urmăreau filmarea, generând secvențe care de care mai amuzante.

Umorul este asigurat atât de gașca trăsnită care intră în tot felul de belele în urma petrecerii organizate ad-hoc dar și de replicile unui anume polițist tâmpit care își imaginează cele mai negre scenarii în fața părinților distruși de dispariția copilului.

Băutură, curve, droguri, scandal, glume de beție, țâțe, curse ilegale, zgândărit personaje dubioase, prostituate, distrugeri la tot pasul, urgențe medicale, ce să mai, un haos general, filmul le adună pe toate la un loc și nu te lasă să îți revii după o dumă că te lovește cu alta și mai stricătoare de ruj.

Sunt câteva faze chiar demențial de ilare în Babysitting, și acum râd ca un cretin retardat când mi le aduc aminte, nu are rost să vi le dezvălui, trebuie să vedeți și contextul care le înconjoară pentru a le degusta și a le savura pe deplin.

Deși pare ciudat, umorul de veceu, ăla care mai mult te scârbește, cam lipsește, chiar dacă unele ghidușii sunt pe marginea prăpastiei, nu cad în patima grotescului atât de mult iubit de realizatorii americani care nu se mai satură să ne umple ecranul cu fel și fel de pozne scabroase.

Nu este nici un secret că filmul împrumută la greu din comedii americane gen American pie sau The hangover, dar spre deosebire de ele, Babysitting se remarcă și printr-o poveste care transmite un mesaj emoționant.

Chiar dacă la început relația dintre Franck, dădaca, și Remi, dădăcitul, este una extrem de rece, pe măsură ce peripețiile se adună, cei doi devin tot mai apropiați și Remi dintr-un morocănos fără pereche se transformă într-un copil obișnuit doar într-o singură noapte. Și asta doar pentru că îi lipsește afecțiunea unui părinte, filmul, fără subtilitate, ne zbiară în urechi că nu banii aduc fericirea, un copil are nevoie doar de afecțiunea părinților, vrea să își petreacă timpul cu ei, fereastra fiind foarte scurtă, după ce face trecerea la adolescență, această dorință se va evapora și timpul nu poate fi dat înapoi.

Ce pot să cer mai mult de la un asemenea film? Petrecere pe cinste, fete frumoase, prieteni aiuriți, fără griji, cu chef de viață, glume extrem de haioase, umorul fiind în exclusivitate unul de situație, cu fel și fel de încurcături care generează poante cu reacție întârziată, o poveste emoționantă, un mesaj care-ți merge la suflet, pentru mine Babysitting a fost o surpriză picată din neant, chiar dacă lipsită de originalitate, fără cine știe ce joc actoricesc (oricum nu cunosc nici un actor în afară de Alice David, bunăciunea fimului, și asta doar pentru că o știu ca vocei Larei Crofit din seria de jocuri Tomb Raider), cu toate astea îi dau un binemeritat 8.

Se pare că există și un sequel, ia să văd cu ce se mănâncă și ăsta.

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Hitman: Agent Jun

Hitman: Agent Jun sau Hiteumaen s-a coțopenit pe-o cracă în câmpul meu vizual și n-am …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *