Bad times at El Royale

Bad times at El Royale

Bad times at El Royale este un film care îmi va da de furcă să-mi debitez părerile despre el pentru că orice aș spune aș turna spoilere cu găleata.

Dar voi încerca să dansez pe vârfuri, pe cât de subtil pot, pe lângă poveste.

El Royale este un hotel părăginit, care a văzut vremuri mult mai bune în trecut, dar acum croncăne corbii prin el din cauza faptului că și-a pierdut licența de jocuri de noroc și acum nici dracu nu îi mai trece pragul.

Asta până când scenariul imaginat de cel care a scris The martian (nu cartea, ci filmul) ne pune față în față cu niscai personaje care dau buluc, dintr-o dată, să se cazeze la rapandula asta de hotel.

Un popă, sau nu, o cântăreață, sau nu, un vânzător ambulant, sau nu, o hipiotă, sau nu, se cazează la hotelul El Royale aflat chiar pe granița dintre Nevada și California.

Sunt ambiguu din motive evidente, nu că nu aș fi înțeles ceea ce se întâmplă în film.

După o scurtă introducere în care facem cunoștință cu personajele principale (sau nu) pe repede înainte, se dezlănțuie haosul general.

Nu știu ce aș mai putea spune despre poveste astfel încât să nu îmi fie stricată pofta de mâncare cu niște cadouri de la cititori constând în carne infestată cu pestă cinefilă.

Bad times este o colecție de minipovești, care de care mai tragice și mai triste, care se intersectează la hotelul El Royale, un loc al pierzaniei, al desfrâului și al multor altor păcate capitale, plus unele noi, de care Biblia nici măcar nu a auzit.

Avem de-a face cu o pleiadă de personaje dubioase, fiecare având ceva de ascuns, fiecare pare că transpiră secrete prin toți porii și această senzație te gâdilă în tot corpul, pentru că te pune la treabă în mod serios, mai ceva ca pe-un sclav pe plantație, și creierul îți intră în hiperactivitate, încercând să fie cu un pas înaintea tuturor și să își dea seama de toate mișculațiile ce se petrec în acest hotel desfrânat.

Fiecare personaj are un trecut dubios și poveștilor lor se contopesc într-o intrigă îmbârligată la prima vedere, care devine tot mai clară pe măsură ce ițele scenariului se descâlcesc.

Fiecare dintre semnatarii condicii de prezență are o agendă ascunsă, sau nu, și încep să se calce unul pe altul pe nervi și pe picioare în încercarea fiecăruia de a-și atinge scopul pentru care a venit la acest hotel.

Atmosfera este una neliniștitoare pentru spectator și generează claustrofobie, atât la propriu, întreaga acțiune având loc în câteva camere ale hotelului, dar și la figurat, pentru că te simți sufocat de poveste, știi că este ceva profund în neregulă, dar încă nu știi ce.

Este un fel de Hateful eight, că ăsta este filmul care mi-a venit primul în minte pentru comparație, asta să știți la ce să vă așteptați.

Scenariul este complet imprevizibil din punct de vedere al acțiunilor întreprinse de personaje pentru că nu prea se sinchisește să respecte regulile de aur care fac aproape orice poveste să fie mirosită de la o poștă.

Te trezești pur și simplu cu câte una în moalele capului de nu știi de unde te-a pălit, lucru care mi-a plăcut foarte mult la El Royale. Mai ales una dintre scene a fost absolut satisfăcătoare și mi-am permis să strig: „Așa se face!!!”, sala fiind, din păcate pentru film, din fericire pentru mine, goală. O să știți exact la ce mă refer când vedeți filmul.

Paradoxal, prima parte este mai interesantă, cu aceeași acțiune văzută din punctul de vedere al fiecărui personaj, când încă nu știi ce dracului se întâmplă. Stagnează un pic pe partea de interes când misterul este dezlegat, destul de repede, după părerea mea, și se intră într-o alta zonă a poveștii.

Nu excelează pe partea de acțiune, dar reușește să mențină erectă curiozitatea pe tot parcursul filmului care ține binișor peste 2 ore.

Actoria este excelentă, mai ales din partea unora de la care nu mă așteptam. Nu mă refer la Jeff Bridges care este magnific aici, ci la Dakota Johnson (prostovanca din trilogia cu Umbrele gri) și Chris Hemsworth (vestitul Thor) care încă are probleme în a-și găsi o cămașă pe măsură.

Nu pot să neg faptul că mi-a transmis un sentiment de deja vu, așa cum am precizat anterior, aduce ca atmosferă și dialog cu o producție a la Tarantino, ceea ce m-a făcut să îi trec în catalog o bilă neagră.

Tot la puncte negative aș mai putea trece ritmul destul de lent și câteva fire narative secundare inutile, care vor a ne zgândări cu ceva apetisant, dar care, în final, nu se concretizează în ceva anume și doar lungesc durata filmului.

Ah, să nu uit, are și destulă muzică în el, specifică sfârșitului anilor `60, și este una care mi-a mers la suflet.

În mod normal i-aș fi dat un 7, dar scena care m-a făcut să am un orgasm multiplu în creier ridică nota filmului la 8.

 

(4 / 5)

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Unsane

Unsane

M-am uitat la Unsane doar datorită aspectului semi-unic pe care-l posedă filmul, acela că, aparent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *