Battle of memories

Battle of memories vine din China, fiind un film din 2017 categorisit ca thriller.

Protagonistul acestei producții este Jiang Feng (Bo Huang – Black and white 2: Dawn of justice), un scriitor de succes care are niscai probleme conjugale, soția vrea să bage divorț, că-i bună jumătate de avere. Jiang, scârbit de situație, apaelează la o tehnologie ce ni se pare fantastică, dar comună în film, și se duce la un centru de ștergere a memoriei pentru a-i fi smulse din creier amintirile avute cu nevastă-sa, să uite chinul prin care trece.

Problema se rezolvă rapid, numai că întors acăsică, soția îl ia la rost, că bossule, de ce m-ai scos din căpșor, nu-ți mai place pulpița mea? Sânișorii mei nu mai umblă prin visele tale? Dacă vrei să semnez actele de divorț, trebuie să mă bagi înapoi în amintirea ta.

Ăsta n-are încotro, mai scoate de la teșcherea niște bănișori și se întoarce la centru pentru a parcurge operația în sens invers.

Doar că acolo se întâmplă ceva neprevăzut și Jiang Feng începe să experimenteze memoriile altcuiva. Și nu ale oricui, ci ale unui ucigaș feroce.

Și gata, premisa este construită rapid, misterul ne învăluie pentru că Battle of memories declanșează o avalanșă de evenimente care se succed cu repeziciune pentru că Jiang Feng este bulversat, neștiind ce mama dracului vede. Are doar simple coșmaruri, halucinează aiureli, are memoriile unui ucigaș în căpățână sau ceva și mai sinistru iese la iveală din subconștientul latent?

Battle of memories are o poveste alambicată și destul de contorsionată pentru a face finalul cât de cât greu de ghicit pentru că informațiile care îți sunt puse la dispoziție par fără noimă și te mai și aruncă pe piste eronate (sau nu). Având în vedere complexitatea premisei, Battle of memories nu este prea previzibil și asta mi-a plăcut la film, modul în care acțiunea este construită te ține în permanență ghiceală pentru că ai un picior într-o tabără și altul în cealaltă tabără, neștiind pe cine să crezi.

Filmul este extrem de serios, atacând o temă ce reprezintă unul din gravele flageluri care afectează societatea, anume violența domestică, pentru că victimele sunt femei abuzate, și asta a acoperit filmul cu o peliculă sordidă ce a contribuit la accentuarea gravității atmosferei.

Ca acțiune, nu excelează, fiind un film axat în principal pe dialog, pe informații răzlețe, pe semnificația unor amintiri, ritmul este fluent, dar nu curge năvalnic ca Dunărea umflată după ploi torențiale.

Și tehnic este reușit, alegerea regizorului de a reda secvențele cu amintiri în alb-negru a dus la o departajare concretă între realitate și fantezie, deși tot nu ești sigur dacă amintirile respective sunt reale sau doar plăsmuiri ale unei imaginații ce o ia razna după o procedură medicală ratată.

Battle of memories nu este deloc mindbending, așa cum sugerează cu mult trâmbițat și fanfaronadă trailerul, de parcă ar fi vreun Inception, dar mi s-a părut un film cu o premisă misterioasă ce te ține în ceață și bine executat tehnic pentru a menține la cote înalte interesul spectatorului. Are câteva crăpături în scenariu, unele reale și impardonabile, altele cauzate de lipsa mea de atenție dată anumitor explicații la început de film. Așa că vă recomand să ridicați antenele și să fiți pe recepție în primele 5 minute din Battle of memories.

Sunt câteva chestii care nu se leagă dacă le iei la puricat, ba chiar și unele hazlii, fără sens, vezi celula poliției care te va face să râzi în hohote, vrându-se a fi prea futuristă pentru binele filmului.

Putea să iasă o producție mult mai bună dacă era acordată o mai mare atenție scenariului. Pe de o parte, Battle of memories este enigmatic, pe de altă parte n-are milă de sprâncenele tale pentru că ți le tot ridică în semn de mirare.

De final, ce pot să mai scriu despre Battle of memories? Este un thriller decent, dar nimic ieșit din comun, care merită un cadou la reducere, un pachet de 7 lame de ras.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

The five

The five sau Deo pa-i-beu este un thriller sud-coreean din anul 2013, unul nu prea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *