Battleship Island

Gunhamdo, sau Battleship Island, este un film de semi-război, acțiunea fiind plasată în anul 1945 pe insula Hashima unde o mină de cărbuni contribuia din plin la industrializarea Japoniei.

Dar cum suntem în plin război, doar nu era să pună mâna japonezii să exploateze pe barba lor mina aflată într-o zonă extrem de periculoasă în care gazele flatulau mai des ca după o doză bună de fasole cu ciolan. Doamne ferește, nici vorbă, ci câteva sute de coreeni, aburiți sub pretextul eliberării de sub ocupația Imperiului japonez, sunt puși la treburi murdare.

Printre ei se află Lee Gang-ok (Hwang Jung-min – Veteran – film regizat de Seung-wan Ryoo, autorul lui Battleship Island), liderul unei trupe de muzicanți, fetița lui, un îngeraș de fată pe nume So-hee, dar și un gangster, Choi Chil-sung (So Ji-seob) cu gură mare care se bagă imediat în seamă, agitând spiritele și așa inflamate ale japonezilor care nu aud vești bune despre evoluția războiului, cică nemernicii de americani au inventat una bucată bombă nouă și se gândesc să o planteze chiar pe teritoriul țării Soarelui Răsare să vadă cum se comportă pe viu (sau pe moarte, mai bine-zis).

Nu mai ard gazul de pomană, în Battleship Island asistăm la un fel de Holocaust japonez, aici practic dăm peste naziștii asiatici care nu-și gazează prizonierii, ci îi pun la munci extrem de grele care, în cele din urmă, duc tot la moarte.

Așadar, coreenii chinuiți mai ceva ca-n cazanele iadului sunt în permanență cu ochii pe evadare, dar unde să te duci neică din moment ce te afli pe o insulă?

Battleship Island este bazat pe fapte reale, nu cred că mai era cazul să menționez, iar japonezii s-au cam oțărât când au văzut filmul pentru că-s prezentați ca niște monștri lipsiți de inimă, dar n-au făcut gălăgie prea mare că se știau cu musca pe căciulă.

Povestea este mai complicată de atât, intervin și alte elemente pe care n-o să le menționez, dar filmul este total diferit ca desfășurare față de altă producție sud-coreeană de război, The brotherhood of war.

Aici războiul efectiv cade pe plan secund, filmul se concentrează pe poveștile de groază ale prizonierilor sud-coreeni și pe planurile lor de evadare, fiind o dramă cutremurătoare despre fapte istorice mai puțin cunoscute de partea vestică a lumii care știe mai mult despre Hiroshima, Nagasaki sau Pearl Harbor.

Este Batlleship Island un film bun?

Nu, nu este un film bun. Deloc.

Este un film excelent.

Deși construit ca o dramă, filmul este doldora și de acțiune, ba chiar foarte diversă, de la calamități naturale cauzate de locația în care se desfășoară firul narativ, ce se traduc prin explozii, moloz, dărâmături, până la scene de război autentic, mai ales în partea de final, o acțiune sublimă, dementă și traumatizantă care m-a ținut țintuit de izmene.

Ca orice film de război care se respectă, Battleship Island nu are milă de privitori, prezintă atrocități fără menajamente, grotescul brutal este rege și violența meschină îi este regină.

Dacă vreți să plângeți la drama inimaginabilă a unor oameni prinși la locul nepotrivit în momentul nepotrivit, dacă sunteți dornici să vă înflăcărați la dovezi de patriotism (uneori exagerat, dar nah, este doar bazat pe fapte reale, nu este documentar), dacă aveți poftă de-un film de război cu explozii, bombardamente, lupte corp la corp, masacre sângeroase, dacă aveți poftă și de un pic de umor (nu foarte mult, dar există), atunci Battleship Island este o alegere numai potrivită.

Am râs, am plâns, m-am oripilat, m-am distrat, am mai închis ochii la ceva exacerbări artistice și la câteva găuri în armura scenariului, dar nicio secundă nu m-am plictisit la cele peste 2 ore de film.

Din punct de vedere vizual, Battleship Island arată de excepție, locația reconstituită după original (filmul a fost destul de scump după standardul sud-coreean), atenția migăloasă pentru detalii, efectele speciale practice îmbinate cu CGI-ul de bună calitate, toate aceste elemente se îmbină într-un spectacol vizual minunat, dar și grotesc, care ne prezintă cât de catastrofică poate fi nimicnicia umană, la ce abominații genocidale poate duce infatuarea nejustificată și ce înseamnă cu adevărat conceptele de suferință, eroism și supraviețuire.

Mai dă el chix exagerând nejustificat în anumite momente, punându-ți la încercare rezistența plafonului credibilității, dar am trecut repede peste asta, amintindu-mi că sunt la un film de război, nu la un documentar.

Nu este atât de emoționant sau plin de acțiune ca The brotherhood of war, dar Battleship Island nu este departe de acest film pe care-l consider etalon în ceea ce privește producțiile de război sud-coreene.

Filmul dezbate multe subiecte pe tema umanității și chiar dacă este pe alocuri ficțional, nu poți să nu rămâi înmărmurit că o ființă umană poate fi atât de hâdă și haină încât să provoace suferință infinită altei persoane doar pentru că nu au aceleași viziuni politice sau ideologice.

Și știți care este culmea? Că nu s-au schimbat prea multe lucruri, chiar dacă nu prin mijloace atât de violente, cea mai mare parte a populației este sclavă, robotește pe nimic pentru bunăstarea altora care sunt foarte puțini, spunându-ne clar și răspicat că nu este doar Battleship Island, ci Battleship Terra. Bine, aici m-a dus pe mine gândul, poate prea departe, dar așa am interpretat simbolistica imaginilor prezentate.

De fapt, nu știu de ce mă mir, noi oricum ne certăm precum chiorii din nimic pentru nimic, de la filme la echipe de fotbal, darămite pe doctrine politice.

Așa că termin aici cu povestitul, ridic steagul alb și pregătesc pentru Battleship Island 9 batoane de dinamită.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Apex

Când mi-o caut, apoi mi-o și găsesc. Și mi-o fac cu mâna mea. Însă să …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *