BlacKkKlansman

BlacKkKlansman

BlacKkKlansman este un film în regia lui Spike Lee care atacă problemele rasismului (în principal), antisemitismului și inegalității de sexe din Statele Unite ale Americii de la începutul anilor 1970.

Povestea este bazată pe fapte reale dar cu multe ocolișuri și înflorituri pentru a se preta marelui ecran.

John David Washington (fiul marelui Denzel) este Ron Stallworth, primul polițist de culoare din Colorado Springs, spre surprinderea și stupefacția multor sprâncene care au făcut febră musculară de la atâta ridicat.

Întâmpinat mai mult cu scârbă de o mare din polițai, Ron este expediat la arhivă, spre a-și face rodajul. Dar se plictisește rapid, așa că devine agent sub acoperire, infiltrat în rândul unui grup de agitatori de culoare. Cum nici aici nu prea are stare, Ron are chef de joacă și răspunde unui anunț din ziar din partea KKK (Ku Klux Klan) și este invitat pentru un interviu de acceptare în sânul organizației pentru că are o voce de alb pur.

Cum culoarea nu îi permite să ajungă la acel interviu, cere ajutorul partenerului său, Flip Zimmerman (Adam Driver) care, la rândul lui, nu este deloc pe placul membrilor KKK, fiind evreu, dar asta se poate ascunde mai bine decât culoarea, așa că negrul și evreul intră (deja sună a banc) în KKK, făcând cu rândul, unul cu vorba, altul cu prezența.

Ron este cel care vorbește la telefon cu alți membri și chiar cu tăticul lor, David Duke, pe care îl hipnotizează cu un discurs articulat și pe placul demenților arieni care sunt mai stricați decât o măsea din gura unui vagabond alcoolic, în timp ce Flip este cel care participă la întruniri, trecând prin diferite etape și probe înainte de a fi acceptat ca membru KKK.

Desigur, se mai amestecă în ceaun și alte fire narative secundare, mai o brutalitate polițienească, mai ceva flăcări de amor, mai un atentat.

Mă așteptam de la BlacKkKlansman să fie o dramă din aia cruntă, de se strâng lamele de ras pe lângă tine cu gândul la gustului sângelui din vene, dar m-a luat prin surprindere, pentru că deși are și momente dramatice, filmul este mai mult o comedie neag…, ăăă, o comedie de o culoare ce va rămâne nenumită pentru evitarea oripilării sufletelor sensibile.

Este un umor fin, uneori sec, alteori dureros, care scoate în evidență infamia crezului KKK, acela că albii sunt, indubitabil, rasa superioară și că restul culorilor sunt inferioare, chiar dacă nu avem parte de acte violente comise de KKK în film, dar modul în care sunt portretizați acești trepanați KKK demonstrează fix contrariul, mulți dintre membri fiind niște dobitoci spălați pe creier care căutau un loc de joacă și de refulare.

BlacKkKlansman este nu foarte, ci extrem de politic, dar asta nu deranjează, pentru că prezintă un subiect care, din păcate, este mai actual azi decât în urmă cu 50 de ani. Măcar atunci oamenii aveau o fărâmă de scuză, dar acum? Evoluția a dat rateu în ceea ce privește eliminarea celulelor nervoase stricate din creier care declanșează ideea asta cretină că albul e cel mai cel din parcare.

Iar momentele dramatice, deși puține, vor lăsa un impact semnificativ asupra celor care urmăresc filmul, chiar dacă nu s-au aflat într-o astfel de situație groaznică.

Are niscai probleme la fluența curgerii poveștii, se mai încurcă în niște scene cam flacide, unele secvențe sunt lungite cam mult, alteori capătă o aură de neverosimil, dar în niciun moment nu m-am plictisit, deși eram absolut convins că o voi face.

Actoria este la cel mai înalt nivel, atât John David Washington, cât și Adam Driver, fac niște roluri excelente, portretizând doi oameni cu multe belele pe cap cauzate de faptul că nu se încadrează în șablonului albului arian, unul negru, altul evreu.

Putea fi mult mai dur BlacKkKlansman, dar a ales o rută mai puțin hurducănoasă pentru a ne livra niște mesaje mai de actualitate ca niciodată.

Filmul reușește să te amuze, dar să te și oripileze cât ai zice cuvântul care începe cu N (cuvânt mitraliat la foc automat în film, uneori cu conotații rasiste, alteori nu).

Nu pot să mă abțin și recunosc că am fost de-a dreptul fermecat de frizura de o perfecțiune absolută a lui Ron, mă uitam hipnotizat la coafura acestuia și nu îmi venea să cred că firele erau parcă aranjate cu șublerul milimetric.

Nu sunt prea mare fan Spike Lee, așa că nu aveam mari așteptări de la BlacKkKlansman, dar uneori este bine să vezi un film anticipând dezamăgirea pentru că uite așa ia naștere o notă de 8.

 

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Nine days

Nu prea-s eu de fel religios, dar laudele primite de Nine days m-au determinat să-l …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *