Blade runner

Blade runner

100 Top AFI

Locul 097 – Blade runner

Filmul Blade runner are acțiunea setată, pe atunci, în îndepărtatul viitor din anul 2019, stranie coincidență să îl revăd tocmai în 2019.

În acest univers imaginat de Philip K. Dick și transpus pe marele ecran de Ridley Scott, umanitatea a avansat atât de mult încât este capabilă să reproducă sintetic trupul și mintea aproape la perfecție, fără mari șanse de a face deosebirea dintre un om și un replicant.

Mai rezistenți, mai puternici, mai buni la aproape toate decât un om, replicanții sunt folosiți la muncile grele pe care oamenii nu mai vor să le facă (replicanții putând fi comparați cu roboții sau imigranții din ziua de azi).

Dar șmecheria se termină în momentul în care un replicant își ia lumea-n cap și subtilizează piuitul unui om, ducând la trecerea în ilegalitate a sinteticilor. Cum aceștia s-au împrăștiat care încotro, a devenit necesară înființarea unei forțe polițienești care să depisteze și să dea cu pulanul, pardon, ăștia nu-s jandarmi, să pensioneze acești replicanți.

Acum că avem premisa setată, iată-ne față-n față cu Deckard (Harrison Ford), cel mai ciumeg blade runner (mătrășitor de replicanți), care primește una bucată misiune (în ciuda opoziției sale) în care trebuie să depisteze 4 exemplare de replicanți care s-au întors pe Terra cu gândul de a da nas în nas cu tătucul lor pentru a schimba câteva îmbrățișări mortale.

Capul răutăților este Roy Batty (Rutger Hauer), un artificial mai special, cu un gust dezvoltat pentru poezie, și care simte că i se apropie sfârșitul (replicanții și carnea din galantare ce au termen de valabilitate 4 ani), tocmai de asta vrea să schimbe două vorbe cu Tyrell, cel care a născocit acești replicanți.

Începe o vânătoare dură printr-un oraș futurist, dar decadent, cu tehnologii avansate, dar cu străzi pline de gunoaie, cu Deckard pe urmele replicanților, cu scopul de a le veni de hac, dar și cu ochii alergând după Rachael, una bucată drăgălășenie de replicant care-i fură inima lui Deckard.

Am trecut repede peste amuzamentul generat de premisa ridicolă a filmului, nu ideea de bază, ci cea referitoare la anul 2019, an în care Ridley Scott își imagina că vom avea mașini zburătoare și androizi răzbunători și m-am lăsat cotropit de universul futurist, cyberpunk, dar retro, prezentat în Blade runner.

Filmul arată în continuare foarte bine, efectele speciale nu sunt învechite, doar tehnologia prezentată este una deja antică și creează o senzație a naibii de ciudată să vezi personaje folosind echipamente rudimentare, dar cu funcții high-tech la care nici nu visăm în zilele noastre.

Nu este cazul să mă leg de monitoarele pătrățoase, de imaginile pixelate, de lentoarea cu care echipamentele procesează comenzile, totuși filmul este de-o seamă cu mine, este și normal ca tehnica să fie depășită (la fel ca mine), dar nici nu are relevanță în film asta.

Accentul cade pe atmosfera apăsătoare, noir, compoziția imaginii este atât una atât erotico-subliminală, cât și sinistră, lugubră, prezentându-ne o lume tristă, parcă epuizată, lipsită de chef de viață, care-și duce traiul robotic.

Se simte chiar o inversare de roluri, oamenii, deși din carne și oase, par dezumanizați, o turmă de umblători aiurea, fără scop în viață, și replicanții sunt cei care respiră viață prin toți porii, fiind dornici de noi și noi aventuri.

Ritmul din Blade runner este unul cu ardere lentă, lucrurile se mișcă atât de încet încât melcul ar izbucni în râs, este plictisitor pe alocuri, dar plictisitor nu înseamnă neapărat prost, ci contemplativ.

Dacă treci peste carapacea vizuală care acoperă filmul, ajungi la substanța acestuia, este un film SF cu foarte multe accente filozofice care ne umple gândurile cu întrebări existențiale despre natura umană, despre ceea ce face un om să fie om.

Blade runner nu este un film SF de masă, cu lupte impunătoare, hoarde de extratereștri sau nave spațiale interminabile, ci este un film SF de idee, cu multiple fațete filozofice care te va bântui multă vreme de acum încolo, mai ales datorită coloanei sonore hipnotice semnată de Vangelis care contribuie din plin la amplificarea angoasei care te cuprinde urmărind filmul.

Harrison Ford și Rutger Hauer fac două roluri memorabile pentru că sunt puși în pielea unor personaje opuse (în aparență), dar interpretarea lor te face să te îndoiești chiar de propria ta existență. Oare cine este mai robot dintre un om lipsit de speranță, ambiții și idealuri sau un android care năzuiește spre găsirea răspunsului la întrebări de genul Cât mai am de trăit? sau De ce trebuie să mor?

Blade runner a pus temelia sub-genului cyberpunk în categoria SF-ului și va rămâne pentru totdeauna un film de referință în istoria cinematografiei, perfect vizionabil și peste sute de ani pentru că tema prezentată va rămâne perenă până la adâncile bătrâneți ale existenței umane.

Atenție pentru sufletele mai sensibile, conține o scenă destul de brutală după standardele perioadei contemporane, scenă care astăzi nu ar fi acceptată în filme.

Să zic și ceva de rău, m-au sâcâit reclamele la Coca Cola presărate nu prea subtil pe parcursului filmului, mari cât o clădire, se pare că plasarea de produse a început devreme să capete amploare în filme așa că nota mea se oprește la 9.

Aveți și părerea mea de amator și la continuare, Blade runner 2049 aici: http://nipemi.ro/blade-runner-2049. Acum, revăzând și prima parte, parcă i-am dat o notă cam mare lui 2049.

 

(4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

The wandering Earth

The wandering Earth

The wandering Earth este primul blockbuster SF cu adevărat pe care China îl scoate pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *