Bonnie and Clyde

Top AFI 100

Loc 042 – Bonnie and Clyde

Filmul detaliază povestea celebrului cuplu de jefuitori de bănci (poate cel mai celebru) format din Bonnie Parker (Faye Dunaway) și Clyde Barrow (Warren Beatty).

Facem mai întâi cunoștință cu o tinerică Bonnie, în cucuveaua goală, plictisită și sictirită de viața ei banală, când pune ochii pe un Clyde elegant ce dă târcoale mașinii mă-sii cu gândul de a-i schimba fraudulos proprietarul.

Blondina simte că-i miros de ceva distracție cu Don Juan-ul șutitor, așa că-l provoacă să pună la treabă pistoletul din dotare, nu doar să-l fluture de dragul de a se lăuda.

Și iaca așa, după un banal jaf la o consignație din anii 1930 se naște cuplul spărgător de bănci Bonnie și Clyde.

Deși este impropriu spus, că nu avem parte de un duet, ci de o adevărată combinație Backstreet Boys + Spice Girls (știu, o referință cam veche, dar nu-i cunosc pe orăcăitorii autotunați de azi).

Gașca veselă și pistolară se pune pe cotropit bănci să aibă și gurile lor ce să pape, lucru ce atrage atenția întregii poliții mai ales că ăștia fac și niște prostii impardonabile ce se lasă cu multă muncă pentru pompele funebre.

Dar suntem în perioada Marii Depresiuni Economice, așa că roadele muncii lor nu sunt dintre cele mai spectaculoase și trebuie să muncească din ce în ce mai mult pentru a compensa zestrea săracă pe care le-o oferă băncile cam falimentare.

Bonnie and Clyde, ca film, nu este cine știe ce urmărit acum, este complet depășit tehnic, cu o editare care dă greș de multe ori, cu tăieturi mai mult decât evidente și asamblate stângace (mama lor de muște năzdrăvane, că dădeau de gol erorile de editate) și cu mult prea multe minute cu mașini zgâlțâindu-se pe loc în timp ce în spatele lor rula un film care dădea impresia că mașina se află pe șosea și nu într-un studio.

Deh, pe vremea nu se știa cum stă treaba cu ecranul verde.

Povestea în sine nu este nici ea vreo capodoperă, fără ceva spectaculos, cu un ciclu al secvențelor care se reia după un anumite timp: ei jefuiesc, poliția îi încolțește, ei scapă și apoi se repetă faza de câteva ori.

Însă înțeleg acoladele primite la acea vreme, practic este un Joker al acelor timpuri, o poveste care aduce în prim-plan anti-eroul care se răzvrătește împotriva sistemului, personaje care jefuiesc bănci, dar sunt și un fel de Robin Hood, pentru că singurii cu care au ceva de împărțit sunt polițiștii, ceilalți oameni sunt în siguranță atât timp cât nu îi calcă pe coadă, și sunt vreo 2-3 scene reprezentative pentru portretizarea aceasta oarecum boemă făcută răufăcătorilor noștri.

Senzația transmisă de Bonnie and Clyde este una stranie, este un amestec neobișnuit.

Avem comedie în partea de început, pețitul, să-i spun așa, cu o coloană sonoră năzdrăvană, cu melodii country vesele care te duc cu gândul la cu totul altceva în afară de jafuri. Relația dintre personaje este destinsă, se glumește mult, se încearcă și niscai romantism.

Dar apoi trecem în partea a doua a filmului în care jovialitatea lasă loc gloanțelor și Bonnie and Clyde capătă o turnură întunecată, de gangster-movie, plină de violență ce nu lasă nimic imaginației, cu mult sânge și mai multă moarte.

Personajele îți generează o stare interioară conflictuală, sunt carismatice, pline de joie-de-vivre, inima empatizează cu ele, dar creierul îți transmite alte semnale, totuși, ăștia sunt niște criminali cu sânge rece, care nu ezită să golească încărcătoare în cei care le pun piedică.

Deși plasat într-o perioadă de mult apusă, atitudinea răzvrătită a personajelor este de actualitate, poate împinsă și mai mult spre neobrăzare și dispreț față de lege, iar Bonnie and Clyde a fost catalizatorul care a dat naștere unui val de filme care satisface înclinația grotescă a oamenilor către violență și desconsiderare a autorității. Și uneori pe bună dreptate. Care este diferența dintre jafurile date de banda Barrow asupra băncilor și hoția legală a băncilor care iau cu japca averea oamenilor? Una singură, legea care permite băncilor să fure în liniște. Și nu doar lor, că dacă mă apuc acum să fac o disertație pe tema asta, mă apuc deceniul viitor.

Actorii sunt de nota aproape 10, toți cei 5 au fost nominalizați la Oscar, pe lângă Faye Dunaway și Warren Beatty, pe ecran se mai perindă Gene Hackman (The french connection, alt film de Top 100 AFI), Michael J. Pollard și Estelle Parsons (culmea, ea a fost singura care a luat Oscar deși a avut cel mai enervant personaj, care o ardea numai în urlete și istericale de m-a scos din sărite).

Nu lipsește acțiunea, este un film alert, cu multe scene conflictuale între banda Barrow și poliția din diverse state, situații care se lasă cu un covor de gloanțe și râuri de sânge, iar directorul de imagine a știut unde să-și poziționeze camerele și ce să filmeze pentru a transmite pe deplin intensitatea secvențelor.

Nu se compară cu ce regăsim astăzi în filme, dar să nu uităm că Bonnie and Clyde a fost lansat în 1967 când genul western era pe moarte și răsărea la orizont un nou tip de filme, cel care aducea în prim-plan antieroul modern și năștea fascinația americanilor, și nu numai, pentru asemenea personaje.

În ciuda locului ocupat în Top AFI 100 nu pot să dau grămadă peste el să îl potcovesc cu vreo notă maximă, nu m-a impresionat pe cât ar fi trebuit, poate dacă eram născut în acea perioadă și îl vedeam la momentul potrivit, dar un 8 tot îi dau. Este un film tragi-comic recunoscut mai ales ca fiind o piatră de temelie care a stat la baza revoluționării Hollywood-ului, la scurt timp au început să răsară copii clădite pe aceeași structură narativă și cu subiect asemănător.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

True lies

True lies îl reunește pe regizorul James Cameron cu actorul Arnold Schwarzenegger pe care l-am …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *