Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Captain America: The first Avenger răstoarnă un proverb și ne arată cum „Cei dintâi vor fi cei din urmă”, filmul aducându-ni-l în atenție pe Captain America, ultimul din echipa The Avengers cu care încă nu am avut onoarea să facem cunoștință de-a lungul Fazei 1 de filme din MCU.
Regizat de Joe Johnston (Jurassic Park III), filmul ne mută caravana temporală tocmai în 1942 când USA căuta disperată prostime…., pardon, oameni curajoși și determinați, gata să-și dea viața pentru patrie într-un război devastator. Cozile la înrolare erau atât de lungi de zici că la fiecare semnătură primeai gratis o lună în cel mai sofisticat bordel de 3 stele Bucelin.
Printre doritori se află și Steve Rogers (Chris Evans – Knives out), un mormoloc subnutrit cu o listă de afecțiuni medicale mai lungă decât un studiu de fezabilitate, care este mereu refuzat, că doar ce să facă armata cu el? I-ai pus arma în mână, i-ai dublat greutatea. Dar Steve nu se dă bătut, o fi el mic de statură, dar are o inimă mare și vrea să ajute cu tot dinadinsul așa cum poate.
Iacă-tă primește ocazia, dar una la care nu se aștepta, devine cobai într-un experiment cu un ser șmecher care ar trebui să îl transforme într-un super soldat.
Și Steve Rogers, așa cum îl știm din primele cadre, dispare și în locul lui îl avem pe Captain America, un om falnic, cu o tablă pe șah pe abdomen, numai bun de aruncat în război.
În Captain America: The first Avenger, având în vedere că acțiunea are loc în timpul celui De-al Doilea Masacru Mondial, automat ăia răi sunt naziștii în frunte cu Johann Schmidt (Hugo Weaving – The Matrix, The Lord of the rings: The return of the king), mai bine cunoscut drept Scula Roșie, pardon, am un autocorrect prost, Red Skull, un dement care aleargă după artefacte antice pentru a obține o sursă de energie inepuizabilă.
După ce ne-am delectat cu 4 filme setate în timpul prezent, Captain America: The first Avenger vine ca o gură de aer proaspăt ducându-ne în trecut. Bine, sunt sătul și de filme care abordează acest subiect războinic, dar în MCU este o noutate.
Filmul are două părți parcă aflate în antiteză, dar care se completează nemaipomenit.
În primul rând, avem parte de un început molcom, în care facem pe îndelete cunoștință cu etalonul incoruptibil al valorilor morale la cel mai înalt nivel al purității, de până și progenitura dintre Maica Tereza și Iisus ar păli în sfințenie pe lângă Steve Rogers.
Așa mic și prăpădit cum este, Steve nu este deloc un laș, își înfruntă adversarii care îl iau la mișto, bătându-și joc de el, și chiar dacă și-o fură mereu, nu dă înapoi, jumătate din greutatea lui este reprezentată de cojones ce-i atârnă, figurativ, mai ceva ca unui taur.
Este caracterizat ca pâinea lui Dumnezeu, gata să se sacrifice pentru un străin, așa că este lesne de închipuit de ce tocmai el a fost ales pentru a primi serul minune.
Aici colcăie de fețe noi, de la cei pomeniți deja la Peggy Carter (Hayley Atwell – Christopher Robin), de la un tânăr Howard Stark (Dominic Cooper – Warcraft) la prietenul cel mai bun al lui Steve, Bucky Barnes (Sebastian Stan – The devil all the time, Destroyer).
După ce asistăm la o pleiadă de pilde aproape biblice despre sacrificiu, bunătate sufletească, întoarcerea obrazului, Captain America: The first Avenger ne duce în partea lui secundă în care de bază este războiul, când se pornește acțiunea, nu se mai oprește, cu Steve în prim-plan avântat prin diverse misiuni de salvare care se lasă cu benzinării întregi cu stocul de combustibil epuizat de către pirotehniștii filmului pentru că explodează bazele nemțești într-o veselie.
Și aici acțiunea nu este banală, așa cum v-ați aștepta de la un film setat în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, nu, doar vorbim despre MCU, deci aici avem o îmbinare de clasic cu modern, avem și soldați cu flinte și baionete, dar și tehnică modernă, chiar SF, reprezentată de arme futuriste inventate de divizia științifică a lui Red Skull.
Această împletire de SF cu arhaic creează o senzație stranie, dar care se lasă cu butoaie de adrenalină înfipte-n venă pentru că acțiunea este spectaculoasă.
Cel mai impresionat am fost în departamentul efectelor speciale nu de bubuielile care au devenit deja ceva banal de realizat din punct de vedere tehnic, ci de portretizarea lui Steve Rogers ca un pici nehalit, imaginea lui de dinainte de administrarea serului mi s-a întipărit definitiv în minte și asta m-a lăsat fără cuvinte, combinația de efecte speciale și dublură a actorului au generat perfecțiune în ceea ce privește acest aspect.
Nu este chiar un film excelent în opinia mea, la un moment dat acțiunea m-a obosit, ritmul nu este foarte bine proporționat, avem o bucată prea lentă și una prea alertă, și chiar dacă filmul este ficțiune, pare-mi-se că exagerează cu tehnica asta prea avansată chiar și pentru timpurile noastre.
Personajul negativ scârțâie și el, este nazist și este roșu, astea sunt caracteristicile lui principale, vrea dominare globală, unul dintre cele mai leneșe motive care duc la nașterea antagonistului.
Chris Evans convinge pe deplin în bocancii eroului de neclintit, cu o mentalitate puternică și plină de percepte morale ce-l fac un candidat serios la canonizare. De fapt, toată distribuția este la înălțime, iar filmul este presărat de multe momente tandre și emoționante care nu vor trece fără efect pe lângă inimile spectatorilor.
Să-mi dau palme cu cărămida, cu fiecare film din MCU pe care îl revăd, cu atât îmi crește admirația pentru dubla Infinity war + Endgame pentru că aceste 2 filme sunt pline de referințe ce mi-au scăpat la primele vizionări, și din Captain America: The first Avenger este preluat un element narativ în Endgame care m-a făcut să tresar când l-am descoperit.
Și cu asta basta, am gătat cu prezentările de rigoare, avem acum întreaga echipă de Răzbunători, nu îmi rămâne decât să-i dau lui Captain America: The first Avenger 8 scuturi și să mă pregătesc pentru primul film The Avengers care finalizează Phase 1.
(4 / 5)
