Chinatown

Top AFI 100

Loc 021 – Chinatown

Cu un an înainte de One flew over the cuckoo`s nest, alt film de Top 100 AFI, Jack Nicholson se băga-n pantofii lui JJ Gittes, un detectiv de prin anii 1930 a cărui ocupație principală este să-și bage nasul pe unde nu trebuie și să prindă în flagrant delict, în ipostaze incriminatoare, pe soții infideli care-și fac de cap prin alte paturi în afară de cel matrimonial.

Afacerea pare că îi merge bine, semn că adulterul este în floare, că doar pe seceta aia ce să faci, un` să te duci? Mai bine dai la …..

Omu-i elegant, schimbă costumele des, are și alai care lucrează pentru el, deci viața pare că îl duce într-o direcție bună.

Asta până când un caz ce în aparență țipă a banalitate se transformă într-o investigație sumbră, care va scoate la iveală secrete adânc îngropate.

O soțioară ce se simte înșelată îl angajează pe Gittes să dea de fundul poveștii și să-l prindă cu izmana-n vine pe domnul Mulwray, un inginer șef preocupat non stop de apa care devine tot mai prețioasă în acele timpuri secetoase.

Zis și făcut, Gittes se pune pe treabă, dar cazul nu este unul simplu, deși la suprafață așa dădea impresia, însă cu cât înoată mai în larg, descoperă un păienjeniș de îmbârligături care-l poartă pe niște poteci tot mai periculoase pentru integritatea fizică a pălăriei sale.

Chinatown este regizat de către Roman Polanski, aflat la ultimul său film realizat la Hollywood pentru că scursura asta umană s-a tirat apoi în Franța pentru a scăpa de pârnaie, fiind vinovat de pedofilie. Așa că nu m-am simțit prea bine urmărind filmul, știind cine este regizorul, dar m-am scremut să omit acest fapt și să disjung viața personală de cea artistică.

Filmul este unul neo noir, o dramă polițistă cu accente psihologice și niște dezvăluiri zguduitoare care ar fi șocante și acum, darămite în 1974, când a apărut Chinatown. Din respect pentru cine nu a văzut filmul nu mă încumet să intru mai în detaliu cu privire la aspectele șocante (atât vizuale, cât și faptice) la care se dă dedă scenariul câștigător de Oscar (singura victorie din cele 11 nominalizări).

Scenariul, deși simplu și nu foarte surprinzător, pentru că îți dai rapid seama că nu este vorba de o zbenguială cu o tipă mai tânără, a reușit să mă țină captiv pe tot parcursul celor două ore deși, s-o spun pe aia dreaptă, mare brânză nu se întâmplă în film.

În mare parte, Gittes se flutură între diverse locații încercând să  afle adevărul în cel mai pur stil detectivistic, cu muncă de teren, cu scormonit după informații, cu jonglat printre gloanțe, cu apelat la PCR (pile, cunoștințe, relații), cu tot tacâmul care însoțesc astfel de filme din acea perioadă a cinematografiei, filme pe care azi nu le mai vedem făcute.

De la cotârceli nocturne fără știința soțioarei se ajunge la corupție și crimă într-o perioadă în care apa era mai prețioasă decât un colier de diamante.

Să nu vă așteptați la acțiune incitantă, lupte armate sau urmăriri cu mașini, cum am avut în The french connection, aici accentul cade pe partea de cercetare, de muncă polițistă migăloasă, nu neapărat pe dat cu pumnul, ci pe mângâiat cu vorba.

Chinatown este un film bun, însă nu neapărat unul mirific, nu pentru mine, eu rămân la Seven și Zodiac, filme mai apropiate cronologic de mine, dar am observat în Chinatown (și nu numai, ci în filmele mai vechi) un aspect de care producțiile contemporane se cam feresc, anume iubirea matură. Aici avem scene de amor între oameni trecuți de vârsta tinereții pe când în filmele recente nu îmi aduc aminte pe loc astfel de scene, sunt implicate numai personaje tinere, de parcă după 35 – 40 de ani gata, s-a gătat viața amoroasă.

Filmul este considerat unul dintre cele mai bune din genul său și mie mi-au rămas în cap scenele de dragoste. Deh, fiecare cu ale lui.

La nivel actoricesc am rămas fără comentarii, Jack Nicholson era în vârful carierei, într-o perioadă de 10 ani jucând în 4 filme de referință, pe lângă cele deja pomenite, Chinatown și One flew over the cuckoo`s nest, s-a mai regăsit și în The shining și Terms of endearment, timp în care a strâns 5 nominalizări la Oscar din care a câștigat 2 premii.

Alături de el se mai află Faye Dunaway, și ea la apogeu, cele 3 nominalizări la Oscar printre care și un triumf, regăsindu-se între 1968 – 1977, toate filme de Top AFI, pe lângă cel de față le pomenesc pe Bonnie and Clyde și Network (pentru care a luat Oscar).

Chinatown nu este lipsit de probleme lui tehnice, în special de neconcordanța dintre vizual și auditiv, o problemă aparent de când lumea și fără soluție, mai e câte-o babă în fundal care flutură aiurea din mâini pe clapele unui pian, dar se aude piesa interpretată perfect, mai vedem o gură închisă, dar vorbe care turuie la foc automat și invers, gura mișcând ca nebuna, dar nicio vorbuliță nu gâdilă timpanul.

Cu o poveste simplă, dar întortocheată, cu actori de mare calibru aflați în vârful carierei, cu niște dezvăluiri incendiare și traumatizante pentru spectator, dar cu un ritm molcom, fără suișuri și coborâșuri abrupte, cu niscai erori tehnice ce m-au cam distras, Chinatown primește de la mine, cu deplinul meu consimțământ, un 8.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

The graduate

Top AFI 100 Loc 017 – The graduate The graduate este un coming (era să …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *