Contratiempo

Contratiempo

Contratiempo sau The invisible guest îngroaşă numărul recent al thriller-elor spaniole de bună calitate.

Povestea este una extrem de simplă în aparenţă, un avocat trebuie să îşi salveze clientul său renumit de o falsă acuzaţie de omor. Dar oare o fi falsă acuzaţia?

Clientul, Adrian, un tânăr întreprinzător cu un succes fulminant, o nevastă şi un copil acasă, este acuzat de uciderea amantei sale, şi pe bună dreptate, cei doi fiind găsiţi într-o cameră de hotel cu geamuri ce nu pot fi deschise şi cu uşa încuiată pe dinăuntru, cu Adrian chiaun, lovit la mansardă şi Laura, sugativa de rezervă, pardon, amanta sa, moartă cu bostanul crăpat, toate indiciile conducând înspre o crimă din pasiune.

Ehe, dar staţi aşa, că povestea e abia la început.

Practic tot filmul are loc într-o încăpere în care Adrian, acuzatul, îşi spune povestea în faţa avocatei de renume Virginia, noi asistăm doar la flashback-uri generate de naraţiunea lui Adrian, nimic nu se mai poate schimba, vedem povestea oarecum în marşarier şi, ca şi avocata lui, trebuie să ne bazăm pe adevărul spuselor sale.

După primele 15 minute îţi spui, ah, mare brânză, un alt film în care unul este acuzat de ceva ce nu a făcut şi altul trebuie să îi demonstreze nevinovăţia în faţa unor probe mai mult circumstanţiale.

Însă din momentul în care Adrian îşi începe povestea, te trezeşti aruncat în mijlocul unei afaceri mult mai complicate decât prevedeai, mai ales că nu ştii dacă informaţiile primite sunt reale sau nu, trebuie să caşti gura foarte atent după detalii, pentru a decide dacă faptele sunt prezentate în mod verosimil sau îţi sunt ascunse voit amănunte vitale pentru a te arunca pe nişte căi greşite.

Şi Contratriempo te perpeleşte pe toate părţile, dându-ţi informaţii şi false şi reale, lăsându-te pe tine să le investighezi, practic spectatorul evoluează în acelaşi timp cu avocata care este supusă aceluiaşi tir neîncetat de informaţii, unele fără noimă, altele destul de sensibile, însă toate aflate sub semnul îndoielii.

Ce este adevăr şi ce este minciună din toată povestea lui Adrian? Asta este întrebarea arzătoare a filmului, întrebare în al cărei răspuns stă dezvinovăţirea lui Adrian.

Este un thriller destul de cerebral, plin de răsturnări de situaţie, unele previzibile, altele absolut deloc, deşi pe parcurs primeşti cu pipeta detaliile infinitezimale necesare aflării adevărului, deznodământul este cu adevărat neaşteptat şi nu reuşeşti să îţi dai seama abia după ce se termină filmul că totul era logic şi că aveai la îndemână toate piesele necesare completării puzzle-ului.

Intriga se complică pe măsură ce timpul trece, povestea îţi generează fel şi fel de sentimente contradictorii faţă de personajele principale, contradictorii pentru că nu ai acces decât la ce ţi se spune de către o singură persoană, şi nu ştii ce este adevăr şi ce este fabulaţie, trebuie să îţi pui sinapsele la încercări herculeene pentru a pătrunde prin păienjenişul informaţiilor primite şi a descoperi adevărul.

Spre lauda mea, pot spune că pe la jumătatea filmului m-am prins de şmecherie şi de ce hram poartă Adrian, dar spre jena mea, ceea ce am crezut că va fi momentul wow al filmului şi eram tare mândru că mi-am dat seama atât de repede, a fost, de fapt, o fâsâială banală, nici nu îmi închipuiam ce va urma cu adevărat.

Umblu pe vârfuri pentru că nu vreau să dezvălui chiar nimic din mister, vă las şi pe voi să vă stoarceţi creierii pentru a desluşi povestea reală care a condus la moartea Laurei şi a identifica adevăratul ei ucigaş.

Nu şiu ce dracului mănâncă scenariştii ăştia spanioli de coc nişte thrillere atât de bune din nimic, în tot filmul nu vedem nici măcar o singură armă, acţiunea lipseşte cu desăvârşire, practic sunt doi oameni la o masă care povestesc.

Dar modul de prezentare al poveştii este cel care te lipeşte de ecran, informaţiile servite cu pipeta, care mai otrăvite, care mai dulci, generează suspansul şi acest permanent du-te-vino al separării minciunii de adevăr te gâdilă într-un mod extrem de plăcut, te face util, simţi că participi activ la desluşirea misterului.

Iată că se pot produce şi nişte filme palpitante fără să fie nevoie să se apeleze la fel şi fel de cascadorii sfidătoare ale realităţii şi inteligenţei, ceva la ce în ultima vreme Hollywood apelează din ce în ce mai des.

Când aţi urmărit ultima oară un thriller cu adevărat bun care să nu aibă cine ştie ce premisă fantasmagorică?

Deşi nu cunosc niciun actor din Contratiempo, în schimb regizorul îmi este cunoscut, tot el aflându-se în spatele altui thriller, poate chiar mai bun, El cuerpo, a cărui premisă este oarecum asemănătoare.

Cred că m-au stricat iremediabil filmele americane de nici acum nu pot să îmi dau seama cum un film eminamente bazat pe dialog a putut fi atât de captivant.

Contratiempo este un film de nota 9 care se joacă necruţător cu perspectivele şi unghiurile din care se vede o poveste care poate avea multiple faţete, dar adevărul este unul singur, îl poţi descoperi singur înainte de final?

 

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Spellbound

Spellbound

Neștiind ce să mai văd dintre „vechituri‟, mi s-a arătat în vis acest titlu, Spellbound, …

2 comments

  1. Vazand ca ti-a placut atat de mult Contratiempo, pe care si eu l-am apreciat, iti recomand Wild Tales, alt film spaniol (sau argentinian?) de exceptie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *