Cry Macho

Poate cântecul său de lebădă cu cizme de cowboy, Cry Macho este cel mai recent film regizat de eternul și venerabilul Clint Eastwood care, intrat în a zecea decadă a vieții, nu se lasă deloc și încă mai pășește pe platoul de filmare. Cât m-am înșelat în 2019 când am zis despre The mule că probabil este ultimul să film.

Să fiu un pic cinic, de aia nu-l găsește moartea pe acasă, că omul stă numai cu regia-n nas.

Povestea adaptată dintr-un roman are în prim-plan un cowboy (duh) expirat care scârțâie din toate balamalele și este concediat de boss-ul său pentru că nu mai performează în antrenatul de cai câștigători.

Dar același patron revine la el cu o propunere de afaceri, și aici premisa devine un pic cam scandaloasă, trebuie să-i aducă din Mexic puradelul adolescentin pe care nu l-a văzut de ani buni. Mai pe românește, să-l răpească mai ceva ca-n covorul din Serai.

Boșorogul șontorog nu zice nu, convins de intențiile paternale ale celui care-i înmână teancul cu bani și tulai Doamne spre Mexic unde trebuie să ducă o luptă încinsă cu mă-sa băiatului pentru a o convinge să-l lase cu el.

Înainte de toate, trebuie să fac ca trenurile din România și să deraiez un pic, comentariile negative adresate filmului pentru că vezi Doamne personajul are 90 de ani și unele secvențe n-au logică din această cauză sunt nefondate, actorul are 90 de ani, nu personajul interpretat de el, chit că aici Clint arată cu adevărat ca de 90 de ani.

Dacă vreți o poveste molcomă, cu viață și despre viață, în care nu se întâmplă nimic altceva în afară de trăit, atunci Cry Macho poate fi o alegere bună. N-are acțiune, n-are explozii, n-are CGI, n-are mai nimic atractiv la prima vedere. Ce are, și are bine, sunt personajele lipicioase și relația simplă între două caractere separate de două lumi, dar și de decade întregi de experiență.

Nu-i greu de imaginat că în călătoria lor din Mexic spre SUA, Mike (Clint Eastwood – Unforgiven) și Rafo (Eduardo Minett) se implică într-o relație în continuă schimbare, cu suișuri și coborâșuri, facilitată de conveniența scenariului care le strica mașina de fiecare dată când intrau într-un oraș prăfuit de la graniță și le dădea astfel șansa de a interacționa, făcând schimb de păreri despre aproape orice, de la cocoșeii de luptă până la viziunea asupra vieții.

Filme din astea sunt cu duiumul, Cry Macho n-are nimic special în el, dar tocmai de asta sunt o grămadă de astfel de producții, ideea de bază este una care te unge la suflet.

Efectul filmului este potențat și de prezența lui Clint Eastwood care parcă vorbește direct cu audiența, împărtășindu-i din vorbele sale de duh, pare a fi o scrisoare de adio a acestuia adresată cinefililor pentru că, sincer, nu cred că va mai fi capabil să mai regizeze un alt film. M-a luat cu fiori ascultându-i povețele destinate mie, așa aveam impresia, și a trebuit să-mi pun mâna la treabă să-mi șterg o lacrimă.

Nu, filmul nu este tragic sau dramatic, este doar efectul Clint Eastwood.

Dacă în The mule tot mai era sprinten, aici vârsta își spune cuvântul, dacă îi pui în mână o coasă ascuțită și îi dai un parpalac negru, zici că este Moartea. Foarte slăbit, gârbovit de tot, lent în mișcări și în vorbe, ce să mai, arată ca un om sfârșit care și-a trăit viața, plus câțiva ani peste termenul de expirare, Clint Eastwood nu convinge în rol de cowboy capabil de a duce la bun sfârșit o asemenea misiune, nu că ar fi personajul de 90 de ani, ci pentru că actorul efectiv nu mai poate, transmite o senzație ciudată, de zici că în orice secundă se putea prăbuși la pământ pentru a se transforma în colb.

De asemenea, se simte un iz destul de puternic de politică în film, probabil spre nervozarea excesivă a lui Trump, pentru că prezintă mexicanii (nu toți, dar cei mai mulți dintre cei ce se preumblă prin peisaj) ca fiind niște oameni cumsecade care nu caută să-ți ia beregata cu orice ocazie. Dar este și un pic ireverențios, nu aderă la mișcarea woke curentă, personajul Mike își cam bate p….intenii de oricine îl calcă pe pingele, n-are grețuri pe cine jignește, și o face nu din cauze unei anume culori sau rase, ci din cauza caracterului infect al celor din jur care și-o caută.

Oricum, este binecunoscută opinia lui despre tot acest curent, și asta nu mă face decât să-l apreciez și mai mult, preiau dintr-un interviu câteva citate:

„Just fucking get over it. It`s a sad time in history”.

„This country is plagued by a pussy generation”.

Poți să-l contrazici? Nu. Dacă n-aș ști mai bine, aș crede că-i bunicul meu, că și eu sunt sătul de pizdificarea societății.

Revenind la Cry Macho (scriu cu majusculă pentru că Macho este numele unui personaj), filmul mi-a încălzit sufletul, deși nu prea se întâmplă nimic în el, doar interacțiune umană reală și chiar dacă sunt câteva momente absurde în el și aspecte morale îndoielnice, îi dau 8 mustangi sălbatici, mai mult pentru ceea ce a reușit Clint Eastwood să facă la vârsta lui când alții sunt oale și surcele de multă vreme și deja au câteva parastase celebrate în portofoliu.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The many saints of Newark

Înainte de a mă arunca în fața lui The many saints of Newark, am o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *