Deadpool 2

Deadpool 2

Poate cel mai așteptat film al anului după Infinity war este Deadpool 2. Și iată că și-a făcut apariția pe firmament.

Povestea îl regăsește pe Wade Wilson, aka Deadpool, într-un moment extrem de fericit al vieții, când toate par că-i merg ca pe roate și deja și-a îmbrățișat statutul de supererou, băgându-și în băieții răi prin toate orificiile posibile.

Dar nu apuci să spui motherfu… că totul se spulberă în miliarde de cioburi de speranță sfărâmată și Deadpool cade într-o depresie soră cu moartea care-l ocolește de parcă ar fi purtător de râie sifilitică.

Colac peste pupăză, în timp ce mânjește pereții unei pușcării cu ketchup uman, Deadpool se trezește pe cap cu Cable, venit din viitor hotărât să facă pe cineva să lingă pila pentru a nu mai cauza belele peste ani și ani. Cum ceasul de la teleportator nu a avut Duracell să-l ducă până în vremea măcar a lui Hitler, Cable a parcat curul în ograda lui Deadpool.

Și iată cum se pune de-o horă violentă între Deadpool și a lui echipă de Avengers, pardon, X-Men, la dracu, X-Force, și taica viitoristul Cable, care să ajungă mai repede la suspectul cu pricina în speranța fie a cadorisirii premiului mult visat cu un coșciug, fie a salvării acestuia de la un final de viață deloc plăcut intestinelor de orice grosime.

Cine a văzut primul Deadpool, mă rog, nu chiar primul, că nu mă refer la fundul acela cusut cu ață dintr-unul din filmele X-Men, știe la ce să se aștepte din partea acestui film care este, în primul rând, o meta comedie.

Am scris meta, nu mă-ta, lasă bâta în colțul ei.

Deadpool 2 excelează pe partea de umor, de departe este cea mai tare comedie a anului, nu cred că va mai ieși la înaintare vreun film care să fie mai amuzant decât acesta.

Avem parte de aproape orice tip de umor, de la cel zeflemitor, în care actorul principal se ia singur în bâză în ceea ce privește deciziile proaste făcute în carieră, până la cel în care Deadpool stă la taclale, la propriu, cu privitorul, nemaiexistând distincția între film și public, de la umorul fizic, cu poante deșucheate până la cel de situație, care atinge pe alocuri și anumite accente destul de grosolane, nu prea prietenoase cu ochii celor care se oripilează extrem de ușor, pentru că Deadpool nu ne scutește nici măcar de mielul său făr` de-o nară, dacă știți la ce mă refer.

Ce să o mai dau pe după perdea, scenariul ne bombardează din primele secunde până după finalul său cu rafale de glume, nu toate reușite, care te fac să suferi fizic de atâta râs, dacă și ești geană să le pricepi pe unele pentru că necesită anumite cunoștințe legate de o serie de filme.

Totul este dus la nivelul următor comparativ cu Deadpool 1, mai îndrăzneț, mai distructiv cu pereții nefericiți să fie numerotați cu patru, mai vulgar și, per total, mai ilar.

Acțiunea nu se lasă mai prejos, se pliază perfect pe atmosfera pictată de film și se folosește din plin de abilitățile diferiților supereroi, profitând de avantajele pe care aceștia le posedă și le scot la înaintare atunci când au mai mare nevoie de ele.

Nu vă așteptați la ceva extravagant în stilul filmelor cu bugete de sute de milioane, trebuie să vă coborâți așteptările, nu plouă cu monștri din cer, nu se prăbușesc orașe, nu sunt exterminate civilizații întregi, dar acțiunea este suficientă pentru a satisface orice poftă.

Deadpool 2 ne aduce o pleiadă de personaje noi, pe lângă cele pe care deja le știm, nu vreau să spun care ce face, să nu dau spoilere, dar veți avea parte de niște surprize (plăcute sau nu, voi decideți).

Se remarcă din gașca nouă, culmea, din punctul meu de vedere, nu Cable, care nu m-a dat pe spate, ci Domino, ale cărei superputeri generează niște secvențe fermecătoare de faci pișu-n tavan.

Și deși faci dislocare de mandibulă de atâta râs, Deadpool 2 este și un film destul de serios pe alocuri, se vede printre poante și durerea imensă prin care trec anumite personaje, rezonezi cu acțiunile lor și ți se rupe ticăitoarea din piept de compasiune.

Dar, că trebuie să vină și un dar, și am mai multe, filmul s-a axat pe prea mult dărâmat de pereți și a uitat să pună bazele unei povești solide, aș fi vrut să se mai șteargă la băsănău cu câteva pagini din scenariu cu poante nu prea faine și să se concentreze și pe aprofundarea poveștii unor personaje dintre cele noi, să rezonăm mai pe îndelete cu tristețea din inimile lor.

La fel, nu ar mai fi stricat să lase deoparte câteva dume ieftine țintite spre alte filme de gen și să dea niște bani în plus pentru băieții de la efecte speciale, pe alocuri sunt destul de grosolan redate și se văd de la o poștă că nu-s reale.

Se exagerează în anumite momente cu lungirea inutilă a unor poante sau a unor… ups, era să dau din casă, lucru care duce la pierderea farmecului scenelor respective.

Dar astea sunt lucruri minore, să găsesc niscai motive să arunc ca maimuța cu rahat în ventilator, dar per total, Deadpool 2 este o experiență de neuitat, aproape la fel de bun ca primul, dar s-a cam stins un pic din noutatea acestui tip de film.

Ptiu, era să uit de coloana sonoră, excelentă. Atât, că m-am secat de cuvinte.

Începe genial, se termină fenomenal, stați pentru endcredits, fără exagerare, sunt de departe cele mai bune pe care le-am văzut și vei hăhăi binișor după ce ai părăsit sala de se va uita lumea la tine ca la un diliu, dar pentru că povestea nu a fost chiar forță maximă, îi dau doar (sau “decât”? că tot e la modă) un 9.

 

(4,5 / 5)

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Escape plan 2: Hades

Escape plan 2: Hades

Cred că am găsit un candidat extrem de serios pentru titlul de otreapa anului 2018 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *