Deep impact

Deep impact este fratele mai mic și mai nebăgat în seamă al lui Armageddon pentru că a fost lansat în același an, 1998, și tratează exact același subiect, o amenințare extraterestră care va duce la exterminarea planetei Terra și, implicit, a tuturor formelor de viață.

Totuși, există o mică diferență în ceea ce privește inamicul cosmic care intră pe o traiectorie de coliziune cu Pământul, dacă în Armageddon era vorba de un nenorocit de asteroid, în Deep impact avem parte de o scârbă de cometă care nu stă pe banda ei și intră pe contrasensul pe care Terra își regulamentar de treaba ei.

Până la impactul nimicitor mai este destul timp, așa că mai marii luminați ai lumii, capetele cele mai strălucite ale umanității pun la cale un plan de salvare în speranța, mică de altfel, că vor reuși să împingă suficient de mult cometa pentru a o devia de la coliziunea cu Pământul.

Pentru asta este nevoie de o navetă spațială care să dea o fugă rapidă până pe cometă, să facă niscai săpături arheologice pentru a plasa cât mai adânc supozitoarele nucleare și să le detoneze în ideea că vor reuși să divizeze cometa în cât mai multe bucăți dacă nu inofensive, măcar cât să nu provoace distrugeri catastrofice echivalente cu extincția speciei umane.

Astfel, o echipă de astronauți (nu de petroliști bețivi și drogați ca în celălalt film) condusă de Tanner (Robert Duvall) este expediată cu destinația nedorită de nimeni, cometa ce aduce cu ea holocaustul unei noi ere glaciare.

Filmul este complex, nu se rezumă doar la acest fir narativ, urmărește și poveștile altor personaje, anume Jenny Lerner (Tea Leoni), o jurnalistă care descoperă, din întâmplare, adevărul despre cometa ce primește numele de cod ELE (Extinction Level Event) și Leo (Elijah Wood), tânărul cu ochii rătăciți prin stele care descoperă prima oară cometa.

O să fac destule comparații cu Armageddon pentru că sunt inevitabile, poveștile semănând, la bază, ca două picături de sticlă de Bavaria.

Deși se aseamănă la perfecție cu Armageddon în ceea ce privește planul de salvare, realizarea filmului Deep impact nu se putea fi mai diferită.

Dacă Armageddon este eminamente un film de acțiune în care accentul cade pe spectacolul vizual în detrimentul unui scenariu pertinent, Deep impact este o dramă răvășitoare care scoate în plan elementul uman și lasă mai la coadă distracția pentru ochi.

Nici nu încape discuție că este mult mai bun decât Armageddon pentru că scenariul nu este deloc insultător pentru spectatori, chiar dacă este și el cochetează uneori cu absurdul, este totuși mai realist în ceea ce privește acțiunile și planurile puse la cale de către umanitate pentru a se salva.

Sunt, desigur, multe erori, oho, suficiente cât să faci o teză de doctorat despre cum să editezi cum trebuie un film, sunt multe aspecte ce țin de preaslăvita logică destul de nebăgată în seamă în filme, cât despre neconcordanțe și greșeli de continuitate, este marfă suficientă să nu te plictisești. Dar nu sunt atât de importante sau jignitoare încât să le bagi în seamă și nici nu denaturează experiența vizionării filmului.

Dacă aveți aceleași așteptări ca la Armageddon din punct de vedere al acțiunii, atunci dezamăgirea va fi cruntă, filmul, pentru o bună bucată de timp, este lipsit de orice element vizual bombastic, aici contează atingerea umană, primează emoțiile și interconexiunile dintre oameni, poveștile de viață ale celor care se văd puși în fața unui eveniment cu ridicat potențial de curmare a vieții.

Deep impact te cutremură la propriu cu anumite dileme morale și te face să gândești profund la ce decizii ai fi în stare să iei în asemenea momente, ce instincte intră în acțiune când te vezi pus în fața morții iminente, cel de supraviețuire, în care calci totul în picioare pentru a ajunge cu un metru mai sus, sau cel de sacrificiu, în care pui persoanele iubite mai presus de propria-ți viață?

Filmul este foarte trist, nu este chiar o bucurie să-l urmărești pentru că nu toate lucrurile merg așa cum ar trebui într-o asemenea peliculă, dar tocmai rezidă farmecul din Deep impact, este un amalgam de sentimente și de stări pe care le trăiești la intensitate maximă.

De la un anumit punct încolo ochii se vor comporta de parcă ar fi locuințe construite într-o zonă ce riscă să fie în permanență inundată și nu mi-este deloc rușine să recunosc că odată spart barajul pleoapelor, lacrimile mi-au curs în șiroaie pentru că filmul este incredibil de emoționant și se duce în niște direcții previzibile, dar atât de eficiente când vine vorba de generat ropote de plânsete.

Acum să nu credeți că filmul este numai o lălăială siropoasă continuă, nu, nici vorbă, avem parte și de distrugeri în masă, nu la fel de grandioase și zgomotoase ca în Armageddon care a avut un buget dublu, dar foarte bine realizate și cu un impact devastator pentru că filmul știe să construiască perfect tensiunea pe care o întinde la maximum și când frâiele nervoase stau să cedeze, îți servește în stil nobil momentele catastrofice atât de necesare unui disaster movie. Cu asta Deep impact a demonstrat că mai mult nu înseamnă neapărat și mai bun, a reușit cu ce a avut la dispoziție din punct de vedere financiar să fie mai eficient în a transmite teroarea umană și apocalipsa nimicitoare pe care un eveniment de asemenea anvergură le aduce cu sine.

Efectele speciale se țin tare pe picioare, și rămân în continuare uimit de ce puteau oamenii să facă acum peste 20 de ani când calculatoarele erau de un infinit de ori mai slabe ca putere de procesare decât cele de azi, dovadă fiind și tehnica antică folosită în film, poate unii tineri nici măcar nu știu ce este aia o dischetă, iar toată aparatura este butucănoasă, leneșă, cu multe butoane pătrățoase, ce să mai, arată de parcă filmul are 100 de ani, atât de mult a evoluat tehnica în 2 decenii. Însă vizualul rămâne la un nivel ridicat, poate nu chiar la standardele din zilele noastre, dar rămâne de-a dreptul impresionant.

Deep impact are și el parte de-o distribuție excelentă, nu chiar la nivelul lui Armageddon , dar regăsim printre nume, în afară de cele deja pomenite, pe diamantul Morgan Freeman (The Shawshank redemption, Outbreak, Lucy, London has fallen, Angel has fallen, Now you see me 2), ce-l interpretează pe președintele SUA, pe Jon Favreau, actor pe atunci, nu încă regizor (The jungle book, The lion king) sau pe tânărul Elijah Wood care încă din acest film își făcea de treabă cu niște inele, urmând ca peste trei ani să apară în cea mai bună trilogie din toate timpurile, The lord of the rings (The fellowship of the ring, The two towers și The return of the king).

Pentru mine Deep impact reprezintă apogeul încă nedepășit în genul disaster movie pentru că este un film cu adevărat bun cu un scenariu reușit, plin de emoții, cu actorie de top, dar și cu acțiune specifică pentru acest gen, îmbină splendoarea vizuală cu partea umană care este lăsate de multe ori de izbeliște, iar peste toate astea avem și o coloană sonoră semnată de James Horner menită să-ți pună la treabă mușchii arrector pili și să-ți declanșeze fenomenul atavic cutis anserina, așa că mă plec cu reverență în fața lui Deep impact și îi dau 10.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Baaghi 3

A trebuit să mestec și Baaghi 3 după Baaghi 1 și Baaghi 2 că nu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *