Deep rising

Am ajuns la Deep rising, unul din filmele mele preferate „guilty pleasure”.

Filmul este regizat și scris de Stephen Sommers (cel cu The mummy din 1999) și a apărut în 1998, avându-l în rol principal pe Treat Williams, iar mai în plan secund pe Famke Jensen (Taken 3, Once upon a time in Venice , Primal) și Wes Studi (The last of the mohicans). După cum se vede, distribuția nu are nume de top, dar nici pe ultimii covrigari muritori de foame.

John (Treat Williams – Drunk parents, Second act) conduce o barcă și primește o misiune cam misterioasă, dar dacă banii sunt încasați, el nu pune întrebări, doar duce încărcătură acolo unde i se spune. Și în cazul de față vorbim despre o bandă de indivizi care te fac să traversezi strada când îi vezi sau te ia cu leșin dacă fii-ta (sau fiul, după caz, să nu fac discriminări) aduce unul acasă să-l prezinte drept iubit.

Musculoșii ăștia sunt conduși de Hanover (Wes Studi) și ținta lor este vaporul de lux Argonautica (mai bine se numea Aroganautica) la bordul căruia se regăsesc numai bogătani unul și unul. Este clar că intențiile ăstora înarmați până-n vârful izmenelor nu este o vizită de curtoazie.

Dar vaporul Argonautica are niște musafiri de vază la bord, cu care șatra noastră de mercenari va trebui să se înfrunte pe moarte și pe moarte, astfel premisa din Deep rising nu-i foarte complicată, este un monster movie marin, cu niște limbrici plini de steroizi răsăriți din fundul oceanului.

Să spulber din prima orice fărâmă de nedumerire, Deep rising este un film retard, de la titlul care nu are logică până la premisa banală, fără nimic original în ea, și cu un scenariu mai previzibil ca rezultatul votării când ai de ales între un singur candidat.

Încă de la început știi cine moare, chiar și în ce ordine, cine se salvează și cu cine se salvează.

Dar, să-l citez pe un clasic legendar, filmul este „motherfucking” awesome.

Nu și-a pierdut din farmec nici la 20 de ani de la prima vizionare și, chiar dacă a îmbătrânit tehnic, efectele speciale nu sunt de aruncat la gunoi, se țin destul de bine deși nu arată deloc nemaipomenit, însă își fac treaba, nefiind vorba de un film care să atingă apogeul CGI-ului pentru că filmul este unul de groază/acțiune și livrează din plin din acest punct de vedere.

Are două componente pe palierul horror-ului.

Mai întâi doar te gâdilă cu sugerarea prezenței monștrilor submarini, nu îi vezi bună parte din film, dar le simți din plini amenințarea.

Valuri prin apă tot mai rapide, pereți metalici ai navei care sunt contorsionați, nituri care sar din toate încheieturile, sloboz slinos care se prelinge de pe tavan, mai dispare subit câte-un personaj secundar în adâncuri, ce să mai, toate tertipurile folosite de un regizor când nu are bani mulți la dispoziție și vrea să bage toți sperieții în tine. Și este destul de eficientă această tactică, reușind întrucâtva să genereze o senzație de teroare față de un pericol necunoscut.

Ehe, dar vine partea secundă, când regizorul aruncă mănușile jos și intră în scenă creaturile imense care arată terifiant de grotesc și care acționează și într-un anume fel care este echivalent cu scârba instantanee.

Și Deep rising începe să exceleze pe partea de groază macabră, nu este deloc subtil, nu are veleități artistice ieșite din comun, dar îți dă în retină cu imagini șocante în care trupurile umane sunt torturate în fel și chip de drăcăriile infernale. Pe românește, te lovește în ochișori cu o acțiune scârbavnică de toată frumusețea, nu se screme să fie elevat sau să o ardă în subterfugii subliminale cu mesaje ascunse. Nu nene, este un film la obiect.

Nu neg că am fost mare parte din film cu un rânjet tâmp pe moacă, conștient fiind că Deep rising este retard și plin de clișee idioate, dar este un film simplu și onest care îți livrează ceea ce îți promite. Plus că m-a uns la suflet și finalul exploziv, fix așa cum îmi place, chiar dacă logica era de mult scufundată prin Groapa Marianelor.

La actorie nu prea am ce comenta, cele mai multe personaje sunt doar niște frigărui umane ce își așteaptă rândul să fie supte de viermii acvatici dințoși și supărați nevoie mare pe oameni. Avem prototipurile clasice: macho-ul erou doldora de replici „one-liner”, madmoazela în pericol și minoritățile dispensabile care dau primele cu subsemnatul la pompele funebre. Nu, nu este deloc „politically correct”, erau altele vremurile de atunci.

Nu mă interesează faptul că Deep rising a fost demolat de critici sau că audiența nu a răspuns favorabil la el, de aia este „guilty pleasure”, pentru că, deși este un film tâmp, m-a distrat enorm și m-am bucurat nespus că l-am revăzut. Nu își merită obiectiv nici pe departe nota, sunt conștient că-i prost ca rahatul (dumb as shit), dar pentru ceea ce s-a dorit a fi pentru gustul meu (neinspirată alegere de cuvinte), îi frig 9 tentacule.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Sinister 2

Nu se poate film horror recent fără sequel, așa că Sinister 2, profitând de calitatea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *