Demonic

L-ați văzut pe Nicu? Cum care Nicu? Demo Nicu. De fapt este Demonic, un film scris și regizat de Neill Blomkamp care s-a dat la fund timp de 6 ani după eșecul numit Chappie și amăgit că i se va da pe mână un film Alien. Iată că revine în prim-plan cu un film horror pe stil indie, cu un buget microscopic.

Carly (Carly Pope) are un trecut năbădăios, cu o mamă descreierată care a măcelărit oameni gârlă și acum se află în comă vegetativă, aproape să-și dea suflarea. Acest eveniment traumatic a dus și la despărțirea de sufletul ei pereche, Martin (Chris William Martin). Da, personajele au aceleași nume ca actorii, să le fie mai ușor.

Un doctor, Michael (Michael J Rogers), îi propune să participe la un experiment revoluționar pentru a lua legătura, pentru ultima oară, cu maică-sa înainte ca ea să expire.

Tehnica, în linii mari, se referă la a intra în mintea celui aflat în comă și a sta la taclale cu subconștientul care încă mai face purici înainte ca trupul să se împuțească definitiv. Bine, bine, și când intervine Demonicul din titlu?

Eh, în mintea făcută țăndări a mă-sii zace un musafir nepoftit.

Noroc cu numele lui Neill Blomkamp atașat acestui proiect, pentru că altfel nu aș fi băgat în seamă acest film. Iar un film cu demoni care se cuibăresc în sufletul oamenilor cu scopul de a dezlănțui iadul într-o lume deja de infern?

Dar regizorul sud-african încearcă să vină cu ceva nou în acest gen, ideea de bază este chiar originală pentru că abordează subiectul dintr-un alt unghi, unul mai modern și mai progresist, care mi-a activat senzorii de interes pentru acest film.

Însă ceva n-a funcționat la parametri normali, fie constrângerile bugetare, fie pandemia, ceva a dus la trecerea pe plan secund a ideii principale, cea care mi-a deschis apetitul pentru film. Ca atare, incursiunile în mintea mamei sceleratei, care au reprezentat cea mai captivantă parte, cu un vizual atipic, atât fermecător, cât și terifiant, sunt reduse ca număr și nu constituie elementul central al poveștii, iar premisa se transformă destul de rapid într-un film banal cu posesiune demonică.

Partea de horror este cât de cât eficientă, nu apelează la multe jumpscares, dar plasând acțiunea pe timp de noapte și cu monstrul mai mult ascuns, Demonic a reușit să-mi împlânte în suflet o stare de permanentă anxietate, neștiind cine și de unde va sări pe nepusă masă.

Designul acestuia este, la rândul lui, născător de coșmaruri, dar nu îl veți vedea prea mult timp. Din nou, aici intră în acțiune bugetul mic.

Să nu vă așteptați la scârboșenii cu vome, răsuciri de capete și alte cele pentru că Demonic are acel rating R mai mult pentru slobozirea permanentă a lui Fuck la orice colț de replică.

Parte horror clasic, parte teroare futuristă, Demonic este aproape, pentru gustul meu, să fie un film bun. Combinația dintre un concept nu prea întâlnit în aceste filme cu o atmosferă sinistră în care de bază este efectul nocturn creează o senzație lugubră numai bună de scos cariocile maro din cutie, dar faptul că, în ultimă instanță, Neill Blomkamp a renunțat pe parcurs la ideea inițială și s-a concentrat ulterior pe banalitatea unei povești clasice de exorcizare a tras mult în jos Demonic. Nu chiar în adâncurile iadului, dar cât să miroși florile de la rădăcină.

La partea negativă a comentariului meu au contribuit și deciziile uneori stupide luate de personaje. Trec drăgălașii ăștia pe lângă soldați înarmați până-n dinți, camuflați din cap până-n picioare, dar toți morți și sfârtecați, și ăștia ai noștri se încumetă să înfrunte cu o lanternă același pericol care i-a prăpădit pe profesioniști că nah, se pricep ei mai bine? Un om zdravăn la cap făcea cale întoarsă și fugea dracului de acolo, nu se ducea direct în brațele lu` dracu`.

Știu că răspunsul standard ar fi: „Păi dacă ar lua deciziile corecte, s-ar termina filmul‟. Tocmai asta aștept de la un scenariu genial, să găsească rezolvare și pentru asta.

În altă ordine de idei, ce m-a impresionat la Demonic a fost tehnica de captură volumetrică (sper că am tradus corect) folosită de Neill Blomkamp în secvențele de invadare a creierului. Cu o imagine plină de glitch-uri și bug-uri (ca orice tehnologie inovativă aflată în fază incipientă), totul părea atât real, cât și imaginar, cu o structură a mediului înconjurător dezorganizată și haotică, exact cum te-ai aștepta de la o minte rătăcită.

Nu pot spune că Demonic mi-a dat pixelu` peste cap, dar este un film horror decent, cu un strop de originalitate care se evaporă prea repede, cu câteva momente tensionate, mai mult induse decât arătate, făcut pe bani puțini, care are concepte interesante, dar cade în capcana clișeelor, nu mi s-a părut un rateu atât de mare pe cât reiese din recenziile experților. Pentru mine se plasează undeva la 6 cruci.

Și dacă tot am pomenit de critici, să mă lămurească și pe mine cineva expert în domeniu, în ce univers un rating de 81/100 este transformat în roșie fleșcăită și pe ce logică același rating, C+, este transpus simultan atât în roșie proaspătă, cât și în roșie stricată?

 

Concluzia? Cea pe care o pomenesc mereu, urmăriți singuri un film pentru a vă face o părere, nu vă luați după nimeni altcineva, cea mai importantă părere, și singura de altfel, care contează este cea proprie.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Malignant

După Aquaman, James Wan revine la amorul lui dintâi, horror-ul, cu acest Malignant care s-a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *