Două lozuri

Două lozuri

(4 / 5)

Două lozuri este o comedie românească, da, nu vă faceți cruce, mai fac și românii filme care nu au legătură cu comuniștii sau cu dramele alea mult apreciate pe la diverse festivaluri de filme dar pe care nu le vede nimeni pentru că sunt toate la fel.

Acțiunea celor Două lozuri este plasată într-o perioadă contemporană cu noi, într-o Românie pe care o cunoaștem atât de bine și pe care o regăsim în fiecare cadru.

Povestea se concentrează pe trei prieteni dintr-un oraș prăfuit, aflat cu seringa supraviețuirii în vene, un orășel lipsit de orice urmă de speranță în care nu ai nimic interesant de făcut, o imagine atât de des întâlnită în orășelele parcă smulse din Vestul Sălbatic, cu un decor mizer și insipid, dar nu deprimant, pentru că până și în cea mai adâncă și neagră gaură românul tot găsește o rază de lumină.

Ai noștri protagoniști, Dinel, Sile și Pompiliu, o ard de pomană într-o bombă de cârciumă, vărsându-și păsurile și necazurile în timp ce toarnă în ei poșircă dar pe caiet, crapă semințe cu talent maxim, mai bagă un pariu, evident pierdut, că securitatea și mafia sunt cu ochii pe ei și nu îi lasă să câștige și discută cu aer de intelectuali orice căcat ce pare interesant, că așa e moda la noi, românul le știe pe toate.

Dinel are necazuri în familie, soția lui plecată în străinătate este asuprită de patron și are nevoie mare de niscai bani, niște mulți euroi pe care Dinel nu are de unde să îi scoată, el abia având de-o țuică de pe-o zi pe alta.

Tot făcând ei un alcoolstorming, ajung la concluzia că un bilet la loto este cea mai bună șansă a lor de a câștiga, zis și făcut, pun mână de la mână să achite un bilet și ce să vedeți? Aparent, le ies numerele, numai că biletul nu e de găsit, Didel fiind între timp jefuit de borseta în care avea biletul de către niște băiețași de cartier dar care locuiesc cu mămica.

Așa că ăștia trei crai de la răsărit pornesc într-o călătorie de identificare și pedepsire a răufăcătorilor care le-au răpit visul de îmbogățire. Se îmbarcă într-un hârb de Dacie și p-aici ți-e drumul.

Cei trei prieteni reprezintă trei tipologii diferite de oameni, Sile este impulsivul care nu stă mult pe gânduri, nu analizează deloc situațiile și riscurile la care se supune, el o știe una și bună, fac ce am de făcut și cu asta basta. El este și fustangiul grupului, agățându-se de toate tutele în speranța că una va pica victimă așa-ziselor farmece.

Pompiliu este personajul cerebral, care analizează atent și întoarce pe toate părțile o problemă în vederea identificării celei mai bune soluții, cel puțin așa crede el, fiind totodată și creierul grupului, are un aer superior de intelectual ca urmare a statutului său de bugetar (deși unul mărunt de tot) și a brumei de cultură generală cu care se fălește la orice pas.

Dinel este omul de mijloc care parcă ar vrea să acționeze, dar nu se bagă din cauza riscurilor, nu s-ar supăra dacă alții ar face ceea ce gândește.

Filmul satirizează societatea în care trăim, dar nu într-atât de mult încât să cadă în derizoriu dar nici nu insistă prea mult asupra unor probleme grave, cum ar fi lipsa oportunităților de a realiza ceva în viață, traiul greu, înjosirea la care sunt supuși românii în general, naivitatea de care dau dovadă, lipsa de speranță într-un viitor mai bun, tocmai pentru a nu deprima spectatorul.

Poantele nu sunt foarte multe, sunt răsfirate la intervale precise, unele sunt ironice, contrastând enorm de mult cu realitatea, altele reflectă exact mentalitatea românului, sunt câteva care se leagă de comicul de situație, nu mai zic de Dacia rablagită care devine ea însăși un personaj în film, avem de toate pentru toți, trebuie să rezonezi cu măcar una, două dume.

Fără să exagerez, poanta care reprezintă punctul culminant al filmului este una dintre cele mai reușite pe care le-am văzut vreodată în vreun film, nu românesc, ci în general.

Când mi-am dat seama de finalitatea ei, de ceea ce va urma, pur și simplu nu mai puteam să respir de atâta râs și sala era în hohote.

Două lozuri este un film simplu care prezintă românului cum este el în starea lui naturală de acum, în căutarea unui ban rapid, visând numai inepții, lăsându-se păcălit de vrăjitoare și clarvăzătoare, cu nivelul de trai la limita supraviețuirii, dar împăcat cu soarta și, totuși, fericit pentru că are prietenii alături care chiar dacă se mai înțeapă între ei, se ajută la nevoie, ba cu 2 lei de la ciorap, ba cu un 4G, ba cu o rangă. Nu are sens pentru voi ce scriu aici, trebuie să vedeți filmul.

O fază care chiar mi-a plăcut, când un personaj vorbește la telefon, este real, pentru că auzim și vocea cealaltă, a interlocutorului, în toate filmele doar vedem personajul cum vorbește singur în telefon fără pauză, fără nimic, fiind evident faptul că nu discută cu nimeni.

Din cei trei actori doar de Dorian Boguță nu am auzit, pe Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol imposibil să nu îi cunoști, că doar apar prin toate filmele românești.

Desigur, Două lozuri (al doilea loz, de fapt bilet la loto, apare spre final, altă glumă excelentă) nu e numai de lăudat, uneori pierde timpul cu prezentarea unor imagini care nu contribuie deloc la poveste, practic par un intermezzo între glume, neexistând un liant concret care să lege secvențele unele de altele.

Iată că se pot face și comedii bune în România postdecembristă, nu numai drame lacrimogene, filmul este unul care se adresează tuturor categoriilor, în mod sigur te regăsești într-unul din personaje, chiar ironizează starea cinematografiei românești, deci nimeni nu scapă de sictirul flegmatic al filmului.

Regizorul Paul Negoescu a reușit cu bani foarte puțini, între 30.000 și 50.000 euro, să facă un film independent foarte bun, ca fapt divers, probabil succesul filmului a deranjat câțiva rechini care fac filme pe banii statului, deoarece într-o singură noapte nota filmului pe IMDB a scăzut brusc ca urmare a acordării a peste 80 de note de 1, lucru care arată, a nu știu câta oară, că decât să ne fie caprele sănătoase, mai bine bolnavă a mea și moartă a vecinului.

Cum mie mi se rupe fix în ri(dick), adică în pulă (nah, aviz pudicilor și pulifricilor) de toți ofticații de căcat, eu îi dau o notă de 8.

 

Trailer:

Link IMDB

Link Cinemagia

About admin

Check Also

Overboard

Overboard

Da dragilor, s-a ajuns până într-acolo încât și o comedie ca Overboard are parte de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *