Elizabeth Harvest

Pornesc tăvălugul la Elizabeth Harvest cu sincere felicitări adresate celor care au conceput primul trailer, unul dintre cele mai bune pe care le-am văzut pentru că nu a transpirat absolut nimic din poveste.

Tocmai de asta îmi va fi foarte greu să mânjesc câteva cuvinte despre filmul în sine.

Abbey Lee (mai mult model decât actriță, cu roluri meteorice în filme precum Mad Max: Fury road, Gods of Egypt, The dark tower sau Office Christmas party) este Elizabeth, proaspăt căsătorită cu mai bătrânelul Henry (Ciaran Hands, îl știți din recentul Red sparrow sau vocea lui Steppenwolf din Justice League) și aflăm asta încă din primele secvențe din film când cei doi se îndreaptă spre locuința comună, una pitită în creierii munților, o construcție fastuoasă, dotată cu cele mai moderne progrese tehnologice.

Dar atât despre arhitectura futuristă, pentru că imediat simți că între cei doi nu prea pare a fi o relație de dragoste înflăcărată, el fiind un geniu de renume mondial, iar ea o simplă prostovană ce abia este în stare să pună dreptul în fața stângului.

La întrebarea ei naivă: Ce a văzut geniul într-o fată simplă ca mine? eu i-aș fi răspuns cu altă întrebare: Dar tu ce ai văzut la un boșorog ce aproape că-și târâie flatulațiile?

În fine, dragostea lovește când nu te aștepți.

Henry îi dă mână liberă proaspetei soții să facă tot ce dorește și îi impune o singură regulă, să nu deschidă o anumită ușă.

Evident că Elizabeth, om fiind, și nu robot, nu rezistă mai mult de 15 minute și deschide ușa. Ce este dincolo de ușă? Veți vedea.

Elizabeth Harvest este un film minimalist, și nu exagerez, sunt doar 5 actori pe ștatul de plată, iar locația este una singură, casa high-tech. Aduce ca atmosferă cu unul din primele filme prezente pe site, dar nu îi spun numele din motive evidente.

Celelalte personaje din casă sunt Claire (Carla Cugino, ce se lăfăie la mine cu Gerald`s game și San Andreas), un fel de menajeră a casei, și Oliver (Matthew Beard din The imitation game), care este chiorul de serviciu ce se ocupă de flori și de băgatul aiurea-n seamă.

Scenariul se vrea un thriller cu multe elemente moraliste, dar păcătuiește cu câteva monologuri enervante pline de bolboroseli filozofice care se doreau a fi deschizătoare de minți, dar care nu aduceau nimic nou pe bucata de celuloid.

M-am prins de temele abordate de Elizabeth Harvest, de relația abuzivă dintre personaje, de numele lor deloc întâmplătoare (cu trimiteri la figuri istorice de viță regală), de aspectele narcisiste puse pe tapet, și nu numai, că nu este foarte greu să pătrunzi semnificația secvențelor prezentate.

Intriga este interesantă, chiar dacă a mai fost atacată și de alți scenariști, iar subiectul abordat va trezi întotdeauna dispute verbale și opinii contrare pentru că este un concept peren.

Nu este un film spectaculos vizual, nu colcăie de agitație, totul se desfășoară într-un ritm molcom, accentul cade pe dialoguri și pe punerea în mișcare a neuronilor.

Din nefericire, filmul este destul de prost alcătuit tehnic, nu numai că există grave lipsuri logice, dar se și repetă destul de mult, reciclează secvențe (mama ei de unghie jegoasă, că apasă la infinit același buton), editarea lasă de dorit și sunt prea multe nesincronizări audio încât să le trec cu vederea. Plus că vreau și eu telefoane din alea meseriașe unde se aude cum sună la celălalt capăt al firului la o fracțiune de secundă după apăsarea butonului Apelează.

Și este păcat, pentru că altfel ar fi putut fi ceva mult mai bun în mâinile unuia care nu se află la primul film după 6 ani și care nu a făcut nimic interesant până acum.

Hai că am dansat hora cam mult în jurul poveștii de mă ia cu amețeala, Elizabeth Harvest este la limită, merită și nu merită timpul consumat pentru a-l urmări, are rating R, deci este cu multă nuditate, se pare că este cam multă căldură în casa aia că femeile sunt mai mult goale.

Ideea este una profund filozofică și problematică din punct de vedere etic, ceea ce denotă o scânteie de geniu, doar că nu este bine transpusă pe ecran, de aceea îi dau doar 6.

De încheiere, ca un mic indiciu, Harvest nu este numele de familie al lui Elizabeth.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Eli

Bătrânul Netflix iese din nou la înainte cu Eli, un film thriller cu accente horror …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *