Emma.

Emma cu punct, adică Emma., a picat la țanc pe marile ecrane să mă enervez din nou, fix după ce am porcăit Little women pentru că este o adaptare (a nu știu câta) după un roman ecranizat până la epuizare care nu aduce nimic nou.

Iacă-tă Emma. îmi face în ciudă, filmul fiind, la rândul lui, o altă adaptare a unui roman semnat de Jane Austen. Recunosc că aici am călcat în străchini pentru că știam doar de Sense and sensiblity și Pride and prejudice (fără zombies), nu și de Emma. de față.

Avantajul producției Emma. comparativ cu Little women este că nu am mai văzut vreuna din anterioarele ecranizări, așa că eram deflorat pentru prima oară de povestea din acest roman și nu am avut cu ce să îl compar, fiind la prima experiență cu Emma., cinematografic vorbind.

Povestea se învârte în jurul unei tinere aristocrate (cum altfel?), Emma (fără punct) interpretată de Anya Taylor-Joy (Glass, Split), care se plictisește de moarte pe moșia lui tac-su jucat de Bill Nighy  (Pokémon: Detective Pikachu). Ce să facă mititica să scape de monotonie? Păi se decide să o facă pe Cupidon, un fel de Tinder medieval, înainte de timpul lui, așa că începe să-și bage năsucul mic pe unde nu-i fierbe oala și se pune să caute pețitori pentru prietena ei, Harriet, o fătucă sărăcuță fără ranguri nobiliare, dar care ar vrea un înzestrat măcar material, dacă nu se poate și din alte puncte de vedere.

La asta se rezumă filmul, la fel și fel de complicații amoroase, permutări și combinații matrimoniale între diferitele personaje pline de hormoni care se perindă prin film, totul pe fundalul unei atmosfere de sânge albastru, dar mai diluat.

Nu a trecut prea mult timp și am intrat într-un șoc subit pentru că mă așteptam la o dramă serioasă, tipică acestui gen de film care atacă perioada de dinaintea apariției electricității, când colo Emma. pare mai mult o parodie caraghioasă care ia în bâză seriozitatea acestor filme.

Habar nu am cum este cartea, dar Emma., filmul, este o comedie ciudată, în care personajele se comportă exagerat, de parcă ar fi clovni fără machiaj, ca și când ar fi la camera ascunsă și știu acest lucru și încearcă să fie cât mai teatrale în gesturi.

După ce mi-am șters wetefeul de la colțul gurii și am tras aer în piept, m-am împăcat cu acest stil neconvențional abordat de regizorul debutant într-ale lung metrajului Autumn de Wilde (să-i trăiască nașii pentru numele ăsta) și am asistat la un film straniu, nu prost să îi bat cuie în coșciug, nu bun să îi ridic osanale, ci bizar, pentru că nu anticipam așa ceva.

Filmul capturează cu succes atmosfera acelor vremuri cu costume autentice și decoruri fastuoase, dar generatoare de risipă de gologani, și sunt câteva secvențe ce arată superb, numai bune de clătit pupilele.

În schimb, personajele, sincer, nu generează prea multă simpatie, nu din partea mea, vedea-l-aș la sapă de lemn pe toate, de la Emma cea răsfățată și cu o impresie prea bună despre ea până la pretendenții testosteronici care se dau după cum atârnă zestrea mai greu.

Bineînțeles, undeva în caraghioslâcul ăsta de film este ascunsă și o fabulă cu privire la diferența de mentalitate dintre păturile sociale, cele care-și permit să irosească lemne de foc pentru a încălzi 20 de camere din care doar 2 folosite și cele care scurmă prin pădure pentru o rămurică să nu le înghețe dosul de frig.

Filmul, per ansamblu, nu reprezintă ceva coerent, pare un melanj nereușit de mai multe genuri, se transformă la un moment într-un musical generator de consternare, ba chiar sunt multe momente ce duc cu gândul la o farsă prost pusă în scenă, totul pe fundalul unor încurcături amoroase forțate.

Practic Emma. este inutil pentru că pare lipsit de sens, nu are vreo concluzie revelatoare, se învârte în jurul cozii pe tot parcursul celor 2 ore și te bate la cap cu niște personaje ce par gemene sau scoase din aceeași eprubetă naturală, noroc că masculii purtau câte un accesoriu vestimentar distinct, că altfel i-aș fi încurcat, iar femeile aveau culoarea părului diferită că le confundam și pe ele.

Emma. este prea stilizat și asta dăunează grav substanței, de aceea nu vei rămâne cu prea multe în minte după ce ieși de la film (din nou, repet, în cazul meu).

Am reușit să scap nevătămat de la film, fără prea mulți nervi afectați, așa că nu voi coborî mai mult de un 5.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Enter the fat dragon

Donnie Yen a dat în mintea copiilor cu Enter the fat dragon, un nume destul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *