Johnny English: Strikes again

Johnny English - Strikes again

Este destul de halucinant cum un film precum Johnny English s-a transformat într-o franciză. Ei bine, iată-ne la a treia parte a acestei serii care parodiază filmele cu spioni în care în rol principal îl regăsim pe Mr. Bean (Rowan Atkinson). Ehe, ce amintiri plăcute cu Mr. Bean.

Dar să revin la film, deși ori că aș scrie despre Mr. Bean, ori despre film, tot la gara aia cobor.

Johnny English este un fost agent MI7 pensionat, care predă la o școală obscură, bine ascunsă de ochii indiscreților.

Toate bune și frumoase până când MI7 se trezește ținta unui atac cibernetic care deconspiră numele tuturor agenților activi MI7 așa că unica soluție spre rezolvarea misterului este Johnny English, singurul agent rămas sub acoperire pe care MI7 îl are la dispoziție.

Sună cunoscută povestea? Ar trebui, pentru că este fix aceeași din primul film, doar că acolo nu au fost deconspirați, ci au fost omorâți, în afară de Johnny English.

Așa că spionul nostru inapt, dar incredibil de norocos, este nevoit să iasă de la naftalină și să se arunce din nou în luptă pentru țara sa.

Cum vremurile de când era activ s-au schimbat substanțial și lumea a trecut pe digital și hibrid, English este luat prin surprindere de noua față necunoscută a lumii spionajului, dar fiți fără frică, Johnny are ac de cojocul lor.

Cum era de așteptat, Johnny intră în acțiune așa împiedicat, pămpălău, idiot, neîndemânatic cum este, dar, ca-ntotdeauna, rezolvă situațiile dificile printr-un noroc incredibil, încercând, în același timp, să ne facă să râdem pe parcurs.

A reușit oare să facă asta?

Bleah, ori am devenit foarte ursuz și nu mă mai amuză nimic, ori filmul a fost foarte slab. Nu slab, ci jenant de slab.

Toate giumbușlucurile pe care Rowan Atkinson le presta în rolurile lui celebre, Mr. Bean și Johnny English de față, nu mai sunt deloc amuzante pentru că nu sunt decât niște regurgitări ale acelorași faze care au fost comice acum 15-20 de ani.

Oricât de drag mi-a fost și încă îmi este Rowan Atkinson (apropo, recomand Black adder din 1982), nu am cum să fiu indulgent cu filmul de față.

Înțeleg că filmul se vrea o parodie, în special după James Bond, dar asta nu înseamnă că scenariul trebuie să fie complet retard.

Că sunt coincidențe fericite, că evenimentele se îmbină atât de bine încât orice ar face Johnny English, totul este spre binele lui și al țării, că în nepriceperea lui crasă reușește, cumva, să supraviețuiască unor situații fără ieșire, pot să închid ochii la astfel de lucruri dacă filmul este amuzant și nu se trece peste o anumită limită a suportabilului.

Ori aici, Johnny English: Strikes again nu este nici una, nici alta.

Este de-a dreptul strigător la cer cum scenariul își bate joc de audiență prin lenea de care dă dovadă, nici măcar nu se sinchisește să adapteze glumele lumii moderne de azi, sunt aceleași poante răsuflate de acum 20 de ani.

Ca un exemplu, scena cu realitatea virtuală este atât de trasă de păr, încât devine dureros de urmărit, ce vedea Johnny în VR, fix aia era și în realitate, avea în VR o ușă în față, apoi și real avea tot o ușă în față, trebuia să urce în VR pe niște trepte, apoi fiți siguri că și în realitate se nimerea să se afle în fața unor trepte. Și tot așa o ține filmul.

De fapt, nici nu cred că a existat vreun scenariu, sunt doar niște miniscenete legate între ele de nimic palpabil, totul este absolut previzibil și nu lasă loc de surprize, nu există un strop de tensiune, știi clar că English nu se va afla nicio secundă în vreun pericol din care să nu scape printr-un noroc porcesc și prostesc.

Rowan Atkinson se chinuie să scoată cât mai mult din material (care material?), dar are și el o vârstă (63 de ani), nu mai poate face nebunii ca în tinerețe și asta se vede din plin, în afară de-o singură secvență în care a dat semne de viață, în rest se observă că fizicul nu îl mai ajută și a avut parte de multe dubluri care i-au venit în ajutor.

Filmul se bazează prea mult pe nostalgie, o altă molimă care acaparează industria cinematografică, în loc să se gândească la povești noi, producătorii preferă să ne stoarcă de bani utilizând aceleași idei care au avut succes în trecut, de asta este destul de dificil să mai găsești un film fără o cifră sau un subtitlu în coadă.

Ce este drept, rețeta lor funcționează, și eu am văzut Johnny English tot pe bază de nostalgie, dar, sincer, aș fi preferat să stau acasă și să urmăresc episoade mai vechi cu Mr. Bean, sunt de o mie de ori mai amuzante decât balega asta fleșcăită de film.

Nu mai are rost să pomenesc și de regia execrabilă semnată de David Kerr (aflat la primul lui film), totul are o senzație de platou, de serial ieftin, dar m-am lămurit repede de unde vine acest sentiment, regizorul asta a făcut toată viața, a regizat TV.

Doar pentru că îl am la inimă pe Rowan Atkinson dau acestui Johnny English: Strikes again un 3 și nu ceva mai jos de atât.

 

(1,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Life of the party

Life of the party

Life of the party este a treia colaborare între regizorul Ben Falcone și actrița principală …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *