Exodus – Gods and kings

Exodus - Gods and kings

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Nu cred că e cazul să spun despre ce e vorba în Exodus: Gods and kings, e o poveste arhicunoscută încă de când eram copii, eliberarea sclavilor evrei de sub asuprirea egiptenilor.

Îl avem pe Moise care o huzureşte în familia împărătească a faraonului Seti, alături de fratele lui de sânge Ramses. Toate sunt pe roze dar nu durează mult pentru că suntem introduşi într-o bătălie picată aiurea, doar de dragul de a da drumul unei predicţii care-i învrăjbeşte pe cei doi, Ramses ajungând să creadă în bolboroselile unei Oana Zăvoranu care citeşte în maţele unei găini nişte inepţii.

Pe scurt Ramses crede că Moise vrea să îi şutească tronul şi îl alungă în pustiu, nevrând totuşi să-l omoare.  Nea caisă ăsta, adică Moise îşi vede de drum, se însoară, toarnă un plod, toate bune şi frumoase, sărim nouă ani înainte când Dumnezeu se decide că ar fi mişto să îşi elibereze poporul de sub stăpânirea egiptenilor. Şi cum el e atotputernic şi atot toate cele, nu e în stare să o facă singur aşa că-l recrutează pe Moise.

De aici încolo deja ştiţi care-i treaba şi ce urmează, Ramses nu vrea nici de-al dracu să-şi lase sclavii să o ia la sănătoasa pentru că ar rămâne în curul gol în ceea ce priveşte forţa de muncă, Moses nu poate să-l convingă deloc cu vorba bună, Dumnezeu se sictireşte şi nu mai are răbdare şi le trimite egiptenilor nişte cadouri sub forma celor 10 plăgi, urgii, ciume, cum vreţi să le ziceţi: ia să văd dacă le zic corect: apa Nilului transformată în sânge, căcălău de broaşte, să tot pupi la ele că în prinţi tot nu se transformă, păduchi, muşte, animale bolnave, bube, grindină, lăcuste, întuneric şi ultima şi cea mai nasoală, moartea primului născut, deşi de ar fi să pun botul şi să cred aiureala asta, atunci sunt destui care nu crapă, pentru că nu doar copchilul sugaci ar fi primul născut, ci şi cei în floarea vârstei ar fi trebuit să crape şi s-ar fi terminat povestea aici.

Vorba lungă, sărăcia omului, Ramses se satură de toate rahaturile ce se abat asupra lui, le dă drumul sclavilor, ca apoi să se răzgândească şi pleacă pe urmele lor ca să le scurteze drumul către rai.

Sper să nu fiu înjurat că am povestit pe scurt filmul, dar nu cred că mai e cineva care să nu fi citit cea mai SF carte din câte există.

Hai să trec la partea nasoală, că până aici a fost de bine.

Să încep cu alegerea actorilor. Nu cred că puteau fi aleşi actori mai nepotriviţi pentru rolurile de egipteni, nişte albi mai albi ca laptele, m-a umflat râsul când am văzut interpretarea dată de John Turturro faraonului Seti, tatăl lui Ramses care mai avea 2 surori, poate acum înţelegeţi unde am bătut mai devreme cu a zecea ciumă. Ăsta ca ăsta dar stai să-l vezi pe Joel Edgerton în rolul lui Ramses, zici că e un cocalar poponar de Dorobanţi, fix aşa se comportă marele Ramses, aveam impresia că urmăresc o parodie. Nici măcar Christian Bale nu se potriveşte în rolul lui Moise. Singurul care arată a evreu şi a părut veridic a fost Ben Kingsley. Apare şi Jesse din Breaking Bad în rolul lui Josua, alt moment de umor neintenţionat. Ce să mai, nici nu mai pomenesc de Sigourney Weaver în rolul soţiei faraonului Seti că deja o dăm în penibil. Ce să faci, ăsta-i Hollywood-ul, are impresia că întreaga planetă e populată de albi lăptoşi.

Bun, cu actoria am rezolvat-o, să trec la regie. Aici Ridley Scott are şi părţi bune şi părţi rele.

Părţile bune constau în reprezentarea aproape perfectă a plăgilor, a scenelor de război, totul pare veridic, nimic nu pare forţat, comparativ cu Hobbitul 3, că el îmi vine în minte acum, efectele speciale sunt grandioase, bine integrate, scenele de acţiune sunt spectaculoase, impresionante, epice, bătăliile crunte, pline de adrenalină, cruzimea egiptenilor faţă de sclavi te oripilează, este prezentată cu lux de amănunte, de la biciuiri până la spânzurări colective, te fac să-i urăşti pe egipteni încât te bucuri de nenorocirile ce se abat asupra lor deşi majoritatea celor care cad victimă plăgilor sunt nevinovaţi.

Atmosfera sumbră, dezolantă, lipsită de speranţă, până şi exodul, scăparea din sclavagism nu e atât de dătătoare de bucurie pe cât ar trebui pentru că libertatea nu înseamnă automat o viaţă mai bună.

Singurul moment care m-a impresionat şi a adus o rază de lumină peisajului întunecat de durere şi moarte a fost unul scurt şi care nici măcar nu a avut legătură cu povestea principală. E vorba de momentul căsătoriei lui Moise cu una bucată gagică, nu i-am reţinut numele, mai exact jurămintele de credinţă care mi s-au părut superbe, nu ca prostiile spuse în zilele noastre. Dar momentul a fost scurt, uşor de ratat.

Spuneam de efecte, au fost foarte bune până la un moment, la final şi-a dat cu mucii-n fasole, când se pregăteau oamenii să traverseze Marea Moartă, ei aş, de unde atâta împărţire în două, a zis că e prea nerealist să apeleze la aşa ceva, ci s-a folosit de o chestie mai apropiată de realitate, de flux şi reflux, practic, în loc să împartă Marea Moartă în două, a secat-o, aici efectele mi s-au părut slăbuţe comparativ cu celelalte, se vede o tentă de fals.

Să nu mai zic de reprezentarea lui Dumnezeu, e originală dar nu ştiu cât de potrivită, nu zic sub ce formă apare, măcar atât să păstrez secret.

După cum aţi observat, nu prea mă împac bine cu Biblia şi poveştile ei fanteziste pentru că  logica nu există şi Ridley Scott nu a avut la dispoziţie un material coerent, aşa că a ieşit ce a ieşit, un amalgam de imagini lipsite de vreun fir logic. Păi să zic doar despre Dumnezeu care vrea să-şi salveze poporul, altă modalitate nu a găsit decât să nenorocească alt popor, să omoare zeci de mii de nevinovaţi, să curme viaţa a cine ştie câtor bebeluşi inocenţi? Nene, dacă eşti atotputernic, atunci nu te comporta ca un căcănar plângăcios care-i pune pe alţii să-i facă treaba, pune mâna şi fă-o singur, cu o singură zvâcnire de geană şi Ramses ar fi eliberat în secunda 1 toţi sclavii. Dar nah, tâmpenii de prostit cretinii, asta conţine Biblia.

Dar mă întreb, oare Moise chiar vorbea cu Dumnezeu sau era doar o plăsmuire a imaginaţiei sale? Viziune sau nebunie? Argumente pro şi contra se găsesc în film pentru ambele variante.

Am cam zis ce aveam de spus despre film, o caricatură de reprezentare a poveştii lui Moise, care se întrerupe aiurea, nu prezintă rătăcirea de 40 de ani până la tărâmul făgăduit, altă idioţenie, să fim serioşi, nu aveai GPS dar dă-o dracu, 40 de ani să ajungi din Egipt în Israel? Un orb olog mergând doar într-o mână ar fi ajuns într-un an, hai doi, indiferent de cât de rătăcit era. Actori potriviţi ca nuca-n perete, care dau un aer de amatorism filmului, abateri grave de la povestea originală, o înşiruire de imagini frumoase vizual dar lipsite de coerenţă, un festin pentru ochi dar un chin pentru creier, nota 5, deşi am impresia că e cam mare.

Hai gata, că deja mă enervez de timpul pierdut dedicat acestui aberaţii de film, 2 ore jumătate, şi aici avem parte de sindromul vorbă multă, acţiune ioc. Nu mă aşteptam deloc la cine ştie ce, mai ales că filmul a fost făcut praf de critici dar şi de privitori, dar nici în halul acesta nu mă aşteptam să fie.

Trailer

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Link review

Facebook Comments

About admin

Check Also

King Kong

Am făcut eu King Kong din 1933 și Skull Island din 2017 și ratam King …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *