Eye in the sky

Eye in the sky

(3,5 / 5)

Eye in the sky este un thriller militar modern care pune pe tapet moralitatea unor atacuri preventive în scopul eliminării unor potențiali sinucigași jihadiști.

Filmul ne bagă pe gât o întâlnire undeva, în Kenya, între câteva persoane aflate pe lista cea mai nasoală, cea a teroriștilor, ocazie perfectă pentru o operațiune comună a forțelor armate kenyene, britanice și americane de a captura teroriștii.

Așa că se întind câteva mese, dar deloc festive, și se pun pe disecat toate opțiunile avute în vedere pentru a pune mâna pe extremiști în cel mai pașnic mod cu putință.

Helen Mirren este colonelul Powell, cea care supervizează operațiunea și propune modalitățile de acționare, iar la celălalt fir este Aaron Paul în rolul lui Steve, pilotul unei drone care supervizează întâlnirea conspirativă și care așteaptă ordinele.

În momentul în care imaginea părăsește toată această tevatură politică și se concentrează pe o familie kenyană a căror fetiță este trimisă să vândă pâine, deja devine clar care va fi conflictul principal al filmului, mai ales că în curând, în acea casă în care sălășluiesc nemernicii sunt descoperite două veste pline cu explozibil.

Din acel moment operațiunea se transformă din una de capturare într-una de eliminare și tot acum se declanșează un întreg proces decizional, fiecare pasând pisica de la unul la altul, fiecare căutând confirmare la cel de mai sus pentru că nimeni nu vrea să își asume responsabilitatea victimelor colaterale rezultate în urma bombardării casei.

Și uite așa avem parte de un du-te vino extrem de tensionat între ministrul de justiție și cel de externe britanic, secretarul de stat american și o droaie de personaje politice, fiecare având o părere diferită cu privire la modul de acțiune.

Cei cu formare militară consideră că este imperativ să atace, chiar dacă ar rezulta victime colaterale, considerând că o fetiță moartă acum este mai bine decât câteva zeci ucise de eventualele detonări ale sinucigașilor în mijlocul unor zone aglomerate.

Pe de altă parte, cei cu diplomația în sânge consideră că ar fi o greșeală să ucidă cu bună știință chiar și o singură persoană nevinovată, așa cum bine spune cineva în film, acum în mod sigur vom avea de-a face cu o persoană ucisă de noi comparativ cu niște victime potențiale generate de niște atacuri teroriste și că pentru ei ar fi mai bine să evite atacul. Adică mai bine să omoare teroriștii o sută de inși decât noi una singură, că așa vom avea motive în plus de războială.

Mai nimeni nu îl întreabă pe amărâtul de Steve de la butoane, aflat pentru prima oară într-o astfel de potențială misiune de eliminare, ce părere are să apese pe trăgaci și să ucidă o ființă nevinovată.

Eye in the sky nu este deloc un film de acțiune, dar devine unul extrem de intens din vorbe, prin discuțiile purtate între persoanele implicate în acțiune, prin argumentele pro și contra cu privire la decizia ce trebuie luată, de a ataca riscând în mod cert o viață nevinovată sau de a se retrage, salvând fata dar riscând potențiale victime ale unor atentate?

Cei care se așteaptă la un film de război vor fi crunt dezamăgiți de acest film care se concentrează pe războiul dus departe de război, ca să spun așa, pe lupta crâncenă politică din spatele deciziilor care duc la acțiunile militare soldate cu vieți omenești.

Tensiunea atinge cote maxime spre final când este absolut necesar ajungerea la o hotărâre comună cu privire la acțiunea ce trebuie luată și te trezești rupt în două, pe de o parte ai vrea să renunțe ca să scape fetița nevătămată, dar pe de altă parte te gândești cu groază câți oameni vor muri din cauza atentatelor pe care le vor săvârși teroriștii scăpați de acest atac.

Dacă tu, ca spectator, ești măcinat de această dilemă, nici nu îmi pot închipui prin ce trec cei ce sunt puși în fața unor asemenea decizii, dar mai ales cei care sunt obligați să apese pe butonul aruncător de rachete.

Este un film britanic și am impresia că este mult prea ficționalizat, nu cred că în realitate ăștia stau atât de mult la taclale atunci când este vorba de victime colaterale cu care nu au nici o treabă și preferă să atace și apoi să se descurce cu scandalul diplomatic ulterior. E și un pic subiectiv, portretizându-i pe britanici cu o moralitate de beton, având mari dificultăți în a da ordinul de atac, în timp ce americanii flutură din mâini a lehamite și a fuck it, kill them.

Este un film de nota 7, deși dilema prezentată este una cruntă din care nu poți ieși cu bine indiferent ce ai alege, îi mai scad din merite pentru că pare un film de propagandă, gen uite cu ce ne confruntăm noi și că nu suntem atât de cruzi când vine vorba de război, că avem conștiință și ne dor anumite decizii.

Probabil că în realitate atacul primea verde încă din primele minute și nu se discuta atât.

Dar după ce urmărești un asemenea film, ajungi, pentru a nu știu câta oară, la concluzia că războiul este complet lipsit de sens, orice ai face, pacea nu poate fi instaurată prin război, războiul aduce doar război, evident, un lucru dorit de nemernicii din fruntea statelor puternice, că doar de pe urma războiului își fac averile.

În concluzie, make love, not war!!!

 

Trailer

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

A simple favor

A simple favor

A simple favor este un film la care am intrat pur și simplu pentru că …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *