Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Face/Off este un film de acțiune regizat de obsedatul de porumbei, John Woo, în perioada de glorie a lui Nicolas Cage (Primal, Into the spider-verse, Mandy) care venea după Oscarul din Leaving Las Vegas și două filme de acțiune excelente, The rock și Con Air, aceste patru filme apărând în decursul a doar doi ani.
Un alt rol principal îl are John Travolta, și el lovit de-o resuscitare a carierei după Pulp fiction.
Ce roluri interpretează cei doi actori în Face/Off? He, he, bună întrebare ce are un răspuns confuz dacă nu ați văzut deja filmul.
Face/Off pornește intens și dramatic, cu o confruntare plină de tragic între răul Castor Troy (Cage) și bunul Sean Archer (Travolta). Unul este un criminal extrem de periculos, care nu sughiță deloc când dă curs celor mai infecte decizii care îl declasifică din ipostaza de ființă umană, celălalt este un agent FBI obsedat, pe bună dreptate, de capturarea lui Troy, numai asta visează, gândul că Troy este liber nu îi dă pace nici să doarmă-n pat cu soția. Bine, de dormit poate, la altceva este codaș.
După ani și ani se pare că Sean și-a găsit în sfârșit liniștea, doar că de abia acum încolo cu adevărat filmul pentru că descreieratul Troy nu vrea să îl lase pe Archer să se calmeze și să îl uite, așa că pune la cale un plan monstruos care ar aduce moartea unui număr mare de oameni.
Avem parte de o nouă dispută cu cei doi în prim-plan și voila, se petrece Face/Off.
Ideea care stă la baza filmului este nu implauzibilă, ci de-a dreptul aberantă prin absurditatea ei, poate că ar fi posibilă într-un viitor nu chiar îndepărtat, dar în niciun caz așa cum este prezentată în film.
Nu este niciun spoiler, încă din titlu este dezvăluită premisa, cei doi fac schimb de fețe. Da, ați citit bine, Troy devine Archer și Archer devine Troy.
Am trecut peste abrambureala cu care mă aburește filmul și am înghițit gălușca mare cât o minge de baschet că operația de schimbare a feței este atât de reușită încât schimbă total și fizicul personajelor, ba chiar și anumite extremități (dacă înțelegeți unde bat) și rănile se vindecă la perfecție în câteva zile, altfel aș fi înnebunit de creier găsind aberații tot mai mari în premisă.
Însă odată acceptată ideea că este posibilă schimbarea cu lejeritate a fețelor, am rămas cu un film de acțiune superb.
Face/Off nu se avântă să ne bombardeze retina cu secvențe de acțiune peste secvențe de acțiune, ci o ia ușurel cu caracterizarea personajelor și aici excelează din plin, poate mai mult ca la partea de acțiune pentru că premisa este originală și generează un conflict intern pentru spectatori deoarece filmul ne cere subit să ne schimbăm afinitatea pentru personaje și să-l încurajăm acum pe cel care anterior a fost nenorocit.
Mi-a plăcut enorm această abordare, a dualității bine-rău bine bătută în cuie, ca apoi să fie brusc inversată și care a răsturnat preceptele morale ale personajelor, iar această schimbare a polarității la nivel psihologic a generat destule convulsii pentru creierul care nu mai știa ce să creadă, refuza cu abnegație să îl susțină pe Cage, anterior Troy, acum Archer, știind la ce s-a dedat la început de film. Plus că și anumite scene au fost de-a dreptul înfiorătoare la nivel mintal pentru spectator, nu pentru personaje, știind cine se află cu adevărat în spatele feței.
Actorii joacă dumnezeiește acest dublu dublu rol, fiecare intrând în pantofii a două personaje și este revigorant să vezi cum doi mari actori interpretează aceleași roluri. Desigur, aici Cage fură privirea, rolurile îi vin mănușă și i-au permis să se dea în stambă cu exagerările, grimasele și actoria over the top care aici cade la țanc pentru că arată tumultul sufletesc care-l zbuciumă din temelii și povara psihologică pe care personajul o poartă. Are Troy niște replici atât absurde, cât și tulburătoare, care arată multe despre ce se petrece în mintea lui: If I let you suck my tongue, would you be grateful? Schimbarea lui dintr-un terorist psihopat și criminal într-o persoană cu suflet curat, care vrea să facă doar bine, este hipnotizantă.
Filmul este foarte bun din acest punct de vedere, și aici nu mai este vorba de subiectivism, și criticii l-au apreciat aproape în unanimitate, ceea ce este un lucru rar pentru un film de acest tip, cu o premisă fantasmagorică și acțiune extravagantă.
Acum că am depășit partea destinată creierului, nici ochii nu sunt lăsați de izbeliște pentru că scenele de acțiune, deși sporadice, vreo 3-4 secvențe mari de bumbăceală strategic plasate pe parcursul filmului, sunt exuberante, pline de adrenalină și diferite ca modalitate de desfășurare pentru a nu deveni repetitive și, implicit, plictisitoare.
Bătăi în pârnaie, din alea brute, fără floricele, urmăriri explozive cu bărcile, confruntări față-n față, hore cu gloanțe vâjâind în toate direcțiile și clasicele dueluri coregrafiate până aproape de a deveni un balet vioent, avem de toate și găsim peste tot ștampila inconfundabilă a lui John Woo.
Acțiunea este stilizată dincolo de limita raționalului, marcă înregistrată a regizorului, așa că nu lipsesc secvențele slow motion, preludiul pistolar, trenciurile fluturând în vânt și, mai ales, nenorociții ăia de porumbei albi care se bagă ca supozitoarele în momentele culminante de maximă intensitate. Nu știu ce pana mea are John Woo cu porumbeii, or fi semnificând ei devotament, pace sau puritate, dar nu prea înțeleg ce treabă are acest simbolism în mijlocul unor masacre care se lasă cu cadavre la tot pasul.
Filmul arată excelent din punct de vedere vizual, efectele se țin încă bine, fiind în mare parte practice, se cam exagerează uneori cu exploziile de parcă zici că și-a băgat Michael Bay coada, că prea bubuie nejustificat unele obiecte, dar aici nu prea am nimic de rău de comentat de film.
Singurele mele hibe, în afară de cea evidentă, cu premisa ridicolă, sunt țintele de bălegar uman pe care le au personajele, să dea dracu de nu trăgeau atât de prost încât ar fi pierdut un concurs de darts jucat contra unei echipe formată din Stevie Wonder, Ray Charles și Andrea Bocelli.
Și nu prea s-au sinchisit să mascheze prezența cascadorilor care este mai mult decât evidentă în scenele periculoase de acțiune, se vede clar că Nicolas Cage și John Travolta nu-s în mijlocul scandalului pentru că sunt lăsate la vedere fețele cascadorilor. Pentru un film care se numește Face/Off, editorii au uitat să schimbe fețele cascadorilor cu ale actorilor.
A mai lăsat garda jos la partea emoționată, dacă la Con Air am plâns ca o fată mare la vederea unui BBC, aici filmul nu a avut același efect.
Cu toate astea, Face/Off rămâne bine înfipt în panoplia filmelor excelente de acțiune, cu greu poate fi dat jos de acolo, și finalizez povestea decupând filmului un 9.
(4,5 / 5)
Trailer:
