Fear Street 1978

Fear Street 1978 continuă povestea vrăjitoarea Sarah Fier (așa o chema, n-are metale la ea) începută pe Netflix cu Fear Street 1994.

Puradeii supraviețuitori din prima parte încă nu-s scăpați de pericol, așa că reușesc să dea de C. Berman, o supraviețuitoare a măcelului de la Camp Nightwing din 1978, pentru a afla de la ea secretul pe baza căruia a scăpat de blestemul lui Fier.

Și cum stă bine unei șezătoare de groază, Berman îi adună pe mocofani într-un cerc de povestit și începe să le nareze năzbâtiile sângeroase petrecute la Camp Crystal Lake, am greșit franciza, aia e cu Jason, ci la Camp Nightwing. Oricum n-are mare relevanță unde, că scenariul din film este asemănător cu alte sute de slashere.

Bun, deci suntem transportați în 1978 într-o tabără ce se pregătește de un război al culorilor între Shadyside și Sunnyvale, cele două orașe vecine dar care se află într-o competiție feroce din toate punctele de vedere.

Doar că distracția adolescenților plini de energie sexuală, și nu numai, este stricată de apariția unor topoare atașate de mâinile unui dement descreierat care face practică de ciopârțire pe trupurile inocente ale tinerilor prinși pe nepregătite.

Dacă Fear Street 1994 mi s-a destul de slab, nu știu ce să spun despre Fear Street 1978. De ce scriu asta? Pentru că mi-a fost greu să disting ceva din film.

Probabil la masa producătorilor discuția a fost următoarea:

– Ce ne facem băieți, că am spart bugetul pe tocătorul din prima parte. Cum vreți să fie partea a doua?

– În beznă.

– Atunci să fie întuneric.

Și așa a fost. Cea mai mare parte a filmului a fost realizată noaptea, și nu oricum, fără becuri, fără lanterne, fără lumânări, așa că n-am prea văzut mare lucru, tot ce am priceput a fost că unii alergau ca niște curci plouate de frica altora care aveau asupra lor obiecte destinate împărțirii pe stil Moise a trupurilor umane.

Dacă ați văzut un singur film, nu contează care, de acest gen atunci ați văzut și Fear Street 1978 pentru că producția de față are 0,0% originalitate în el. Avem parte de niște adolescenți fără multă minte care sunt beliți sistematic de unul cu un topor care îi dibuie indiferent unde s-ar ascunde. Și atât. Asta este tot. Nu tu personaje complexe, nu tu poveste îmbârligată, nu tu scene surprinzătoare, nimic, zero barat.

Ca atare, nici n-am fost prea concentrat asupra filmului, unu la mână, îmi stricam ochii deja miopi în întunericul ce se revărsa cu mărinimie din ecran, și doi la mână, personajele sunt complet neinteresante și n-aveam nicio conexiune emoțională cu ele, prea puțin îmi păsa cine moare și cine se salvează, mai ales că, fiind totul povestit, deja știam că nu trebuie să-mi fac griji pentru soarta personajului principal.

Este cam la același nivel calitativ cu prima parte, adică destul de jos, având drept plus faptul că este mai sângeros, adică ne prezintă mai multe scene în care unghiul de filmare se duce la orizontală pentru a urmări cum victimele primesc cu mâinile pe piept apariția morții, dar nici nu face exces de carnagiu tocmai pentru că nu prea se vede nimic, asta fiind un minus față de primul film, deci se cam compensează una cu alta.

În continuare personajele iau decizii retarde și se pun pe confesiuni fix când moartea se rostogolește în direcția lor că doar ce au mai bun de făcut? Să-și salveze viețile? Ei aș, mai bine se pun pe taclale, că atât le duce capul.

Dacă Fear Street 1978 ar fi apărut în 1978, poate că aș fi înțeles povestea, dar să mă ierte băiatul care se află la primul lui scenariu, în anul 2021 nu mai ține treaba cu un nene cu toporul, asta este idee de grădiniță, se pare că Netflix chiar dă undă verde tuturor gunoaielor de scenarii cu cele mai insipide și lipsite de imaginație și de originalitate premise. Nu trebuie să fii un geniu să scrii: Unul cu toporul dă în cap altora care se uită la el ca proștii.

Spre deosebire de prima parte, aici avem mai mult desfrâu, mai un mamelon în trecere, mai un funduleț gol, mai un joint tras pe fugă, mai o pastilă înghițită cu sete, filmul nefiind prea indicat tinereilor, deși chiar lor li se adresează povestea cu atmosfera sa generală de YA.

Nici ăsta n-a fost pe gustul meu, actoria este lipsită de zvâc, doar Sadie Sink este un nume mai cunoscut (Max din serialul Stranger things), în rest neica nimeni este distribuit în acest film. Dar n-am ce face, m-a prins în horă așa că voi fi nevoit să mă plictisesc de moarte și la Fear Street 1666, cine știe, speranța moare ultima, poate ăsta o fi bun.

Pentru partea a doua a acestei trilogii nu mă sinchisesc să inventez o notă nouă, îi livrez 4 pastile de Paracetamol la fel ca primului.

2 out of 5 stars (2 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Malignant

După Aquaman, James Wan revine la amorul lui dintâi, horror-ul, cu acest Malignant care s-a …

2 comments

  1. Pentru mine,prima parte a fost atât de proastă încât nu mai vreau să le văd și pe următoarele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *