Flatliners

Flatliners

După 27 de ani niște genii de pe la Hollywood s-au gândit să refacă Flatliners din 1990.

Se știe după cum pornesc review-ul că filmul mi-a displăcut. Și pe bună dreptate.

Cine a urmărit povestea din filmul cu același nume din 1990, știe deja ce haleală le va fi servită.

Niște studenți la medicină, deși se vaită că au treabă până peste cap, găsesc totuși timp să se omoare între ei pentru a experimenta ce este dincolo de moarte, culmea, taman ei se găsesc să facă asta când vedem la început că nu prea sunt cele mai strălucite minți când vine vorba de medicină.

Dar măcar la atât se pricep, la resuscitat, așa că morții revin la viață după câteva minute de umblat aievea prin tărâmul lugubru de dincolo, care mai puțin, care mai mult, după cât îi țin celulele nervoase.

Premisa sună al naibii de interesant, de ce să mint, doar că execuția este una de nivel amator.

Practic, singura șmecherie interesantă este prima preumblare în regatul doamnei cu coasa, că apoi filmul apasă pe butonul repeat și ne bagă pe gât aceeași fază trăită de fiecare personaj în parte, aceeași Mărie dar cu altă șapcă un pic diferită față de cea anterioară.

Sesiunile astea de joacă de-a Dumnezeu sunt întrerupte de momente în care vedem și repercusiunile plimbării inopinate pe unde nu trebuie, studenții capătă puteri intelectuale aproape supraomenești, își aduc aminte și ce au vomat ca bebeluși, bașca medicina parcă nu mai are secrete, depistează bolile și pun diagnostice cu o repeziciune supranaturală.

Asta în prima fază, că apoi filmul alunecă pe partea de pseudo-horror, când rahatul atinge ventilatorul și începe să se împrăștie.

Flatliners încearcă să ne sperie cu fel și fel de viziuni sinistre, de parcă s-ar fi creat un pasaj între lumea reală și cea a demonilor și au pătruns fantome, dar deja începusem să casc la secvențele astea care cică trebuiau să fie terifiante dar erau de o banalitate sforăitoare, fără pic de mister.

Astfel, o intrigă interesantă de la care mă așteptam să evolueze și să se ducă mai mult pe partea de știință, de thriller medical și psihologic, o dă în brambureli fără sens încât îmi venea să urlu la scenariști să ne lase cu aiurelile astea, că nu suntem tâmpiți, nu sunt fantome și nici bau-bau, ci conștiința lor care se apucă să-i bântuie pentru prostiile pe care le-au făcut în trecut, care mai grave, care specifice adolescenței și se încearcă să li se dea o notă mai teribilă, ba mai mult, unele dintre acțiunile care cică au fost al naibii de groaznice au dus la lucruri bune în final.

Dacă mai dura un pic filmul, Flatliners o dădea în Final destination, atât de mult o ia pe arătură povestea.

Actorii par că nici nu vor să fie în film, se agită de pomană pe acolo, ca niște găini fără capete și nu este vina lor, este a scenariului slab de tot, practic filmul are efectiv vreo 20 de minute, uite-o pe asta cum moare, se plimbă pe dincolo, revine, este deșteaptă foc dar o macină o prostie din trecut, acum ce să vezi, uite-l și pe ăsta cum moare, cum se plimbă pe dincolo, revine, este deștept foc dar îl macină o prostie din trecut. Și așa mai departe de încă două ori.

Filmul are impresia că se adresează unor copii care au atenția limitată, că până intră în acțiune secvența următoare, deja ai uitat-o pe cea anterioară și crezi că vezi ceva nou.

Flatliners, fă și tu ca personajele tale, omoară-te dar, te rog, nu te mai resuscita, rămâi pe tărâmul morții.

Nu merită mai mult de 2.

 

1 Stars (1 / 5)

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

American assassin

American assassin

Suntem în perioada de toamnă, de limbo cinefil, într-un fel de purgatoriu hollywoodian când apar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *