Ford v Ferrari

Ford v Ferrari ne aduce pe marile ecrane o nouă rivalitate motorizată după ce Rush din 2013 ne-a prezentat lupta crâncenă dintre James Hunt și Nicky Lauda.

Aici, așa cum sugerează și titlul, nu avem parte de-o confruntare între doi piloți, ci între doi producători de automobile.

Ford vrea să iasă din situația critică în care se află, falimentul bătând la ușă, așa că se decide să construiască, în premieră, o mașină de curse pentru a participa pe vestitul circuit de 24 de ore de la Le Mans.

Însărcinat cu crearea unui bolid vitezoman este Carroll Shelby (Matt Damon), un pilot câștigător al acestei curse, dar devenit, la rândul lui, constructor de mașini din cauza problemelor cardiace.

Alături de el se află pilotul Ken Miles (Christian Bale), un excepțional mânuitor de volan, dar un om dificil, căruia îi sare rapid bujia când nu i se face pe plac și tocmai ăsta este motivul pentru care a rămas la un nivel mult inferior potențialului său imens, caracterul coleric punându-i frână în carieră.

Nu prea sunt pasionat de mașini și de cursele aferente (mai ales astea lungi care par plictisitoare), așa că nu aveam habar despre povestea aceasta și cu atât mai bine pentru mine, pentru că m-am putut bucura pe deplin de Ford v Ferrari sau Le Mans `66, cum este numit la noi, cursa din 1966 fiind piesa de rezistență a peliculei.

Filmul este o superbă combinație între curse de mașini în cadru organizat, drame atât familiale, cât și corporatiste, și confruntări între orgolii de neclintit.

Pe lângă multiplele probleme tehnice cu care se confruntă Shelby și Miles în construirea monstrului pe patru roți care să-i țină piept perfecțiunii roșii a lui Ferrari, cei doi au de furcă și cu costumele înțepate ce stau cu fundul pe scaune în birouri la înălțime, directorași interesați mai mult de imaginea brandului  decât de performanța în sine.

Dar la dracu cu ciondăneala birocratică, vreau să scriu despre curse, că asta m-a atras în principal la trailerul de la Ford v Ferrari, pentru celelalte sunt destule cărți scrise.

Ei bine, puneți-vă centurile de siguranță pentru că filmul reușește să pompeze adrenalină cu cisterna în inima spectatorului, modul de filmare este unul superb, te aruncă direct în scaunul copilotului și senzația de viteză este una amețitoare încât simți cum ți se confiază inima când pe ecran au loc curse nebunești.

Iar sentimentul de veridicitate este fără cusur, fundamentat în realitate, cu roțile adânc înfipte în verosimil, simți că ești acolo, nu mai ai impresia că urmărești un film cu actori, ci că ești în mijlocul unor curse reale. Aici ajută enorm editarea de excepție care ridică nivelul curselor la alt rang cum rar am mai văzut (poate în Rush, dar parcă nici acolo tensiunea nu a fost atât de mare ca aici). Iar sunetul, văleleu, îți strivește pieptul prin decibelii sloboziți de motoare.

Și aceste aspecte contribuie din plin la sporirea exponențială a tensiunii și a ritmului demențial în care se desfășoară cursele. Uneori îmi venea să strig la Matt Damon să-mi arunce câteva pastile de inimă că mă lua cu palpitații la motorul uman când Miles băga viteza maximă și balet motorizat pe pistă.

Pfiu, și făcând comparație ce coșciuge pe patru roți conduceau acum 50 de ani și cât de sigure sunt azi mașinile, îți dai seama că oamenii ăia erau nebuni să se urce în copăile alea mortale și să le piloteze la viteze de peste 300 kilometri la oră.

Iată că pot fi create scene exuberante, dar și realiste, cu mașini turând motoarele și înghițind kilometri după kilometri fără a friza legile gravitației și ale bunului simț. Fast & furious, se aude? Iacă-tă se poate și acțiune incitantă cu mașini și fără a apela la cascadorii elucubrante care, oricât de frumos arată, zgârie rău pe creier.

Ford v Ferrari mai fascinează și prin confruntările cu mapa și rămâi mască văzând cum unii pun mai presus niște chestii superficiale, precum imaginea (dar care contează atât de mult, dovedind frivolitatea noastră, ca specie) în detrimentul calității și a dorinței de a fi cel mai bun.

Vedem și astăzi că este mai important să fii cunoscut decât să fii bun, dovadă fiind brandurile de orice fel care vând aceleași rahaturi proaste, dar având eticheta lui X sau Y, pulimea dă buluc să le cumpere că nah, snobismul este la putere.

Actoria se ridică la înălțime, nici nu cred că mai era cazul să mai menționez asta, Bale și Damon strălucesc ca protagoniști (deși parcă accentul britanic adoptat de Bale m-a deranjat pe alocuri, dar tranfromarea lui fizică este monumentală, ca de obicei). Bale face până și o poveste cu degetul pe-un carton să fie captivantă și intensă. Și actorii secundari țin pasul, se dezvoltă frumos Jon Bernthal, este bine că îl mai vedem și în altă ipostază decât cu shotgunul în mână.

Singurul lucru care mai lipsea lui Ford v Ferrri era o picătură suplimentară de dramatism, cam ca în Logan, precedentul film regizat de James Mangold, și aș fi băgat în rezervorul filmului un kerosen de 10, dar cobor o treaptă de viteză și pun frână la 9.

Cu Logan și Ford v Ferrari James Mangold își spală toate păcatele după The Woverine.

O să am o mare dilemă în a alege pentru Top 10 de anul acesta dintre filmele în care apare Jon Bernthal pentru că și The Peanut Butter Falcon (ups, dau spoilere pentru una din recenziile următoare) intră în horă.

Mă duc să mă răcoresc că încă-mi vâjâie capul de la motoarele turate și inima-mi bate ca nebuna după feeria asta automobilistică.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Charlie`s angels

Charlie`s angels se vrea un reboot al filmelor de la începutul anilor 2000, dar și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *