Freaks

Freaks, și aici mă refer la filmul german din 2020, nu la cel american din 2018, este încercarea fostei nații naziste de a se lua la trântă cu genul superhero movie.

Cum abordarea norvegiană cu Mortal mi-a plăcut mult, am zis să văd care este treaba și cu nemțălăii, oare ei ce pot în acest domeniu?

Premisa ne-o pune la tejghea pe Wendy, o cucoană blondă ce are o familie formată dintr-un soț și un puradel, familie cu probleme financiare destul de stringente, evacuarea din locuință bătându-le celor 3 la ușă. Slujbele lor sunt unele banale, ea lucrează la un restaurant, el este agent de securitate, așa că situația lor financiară nu pare a se îmbunătăți în curând.

Colac peste pupăză, Wendy mai înghite zilnic și un pumn de pastile pentru că în copilărie a avut ceva probleme la tărtăcuță și doar așa, cu pastile, își poate controla boala de care suferă.

Doar că, așa cum am pomenit mai sus, Freaks este un film cu superoameni, deci lui Wendy îi este servită o minciună, boala ei nu este deloc boală, ci acele pilule îi reprimă un talent forțos, Wendy având superputeri. Și descoperă în curând că nu este singura mințită de guvern și forțată să îngurgiteze pastile.

Freaks: You`re one of us (titlul complet al filmului) este disponibil, momentan, pe Netflix.

Filmul nu este deloc unul despre oameni cu abilități ieșite din comun, rapid îți dai seama că este o producție cu multe, prea multe conotații sociale, o dramă despre structura ierarhică a umanității.

Și nici măcar nu încearcă să fie prea subtil, poate exagerez, dar am senzația că jumătate din scenariu, de la titlul filmului până la replici repetate la infinit, ne spune că și noi suntem oameni speciali, că și noi avem superputeri, că  și noi suntem subjugați de către clasa politică.

Doar că pentru noi superputerea ar fi creierul pe care nu îl putem folosi acesta fiind bombardat în permanență cu detergent mediatic din toate părțile și ținut în frâu de oamenii care dețin puterea globală.

Și nu că n-ar fi asta adevărat, zi de zi de zi creierele noastre sunt spălate cu insistență pentru a ne fi eliminată orice fărâmă de voință și orice dram de capacitate de gândire pentru că statul ne vrea proști. Dar prea bate apa-n piuă Freaks pe tema asta încât uită să fie și un film interesant.

Se concentrează prea mult pe alegorie și nu aduce nimic nou în peisaj.

Pe partea de acțiune este cam olog, la ce premisă are mă așteptam la ceva mai incitant, chiar dacă nu are buget prea ridicat, totuși, la acest capitol este deficitar. Cele câteva babardeli între cei buni și cei răi sunt scurte (parcă aici se simțea nevoia unei piluli potențatoare), multe dintre rezultatele luptelor sunt doar sugerate, petrecându-se dincolo de unghiul de filmare din motive bugetare, iar efectele speciale pe care apucăm să le vedem sunt cam bleah.

Dacă vă pregătiți pentru un zaiafet, veți fi dezamăgiți, Freaks este mai mult un parastas când vine vorba de reprezentarea grafică a puterilor personajelor. Probabil a fost filmat și pe timp de cutremur, că prea tremură camera.

Nu este un film prost, caracteristica lui principală este mediocritatea consistentă din care nu iese deloc pe parcursul celor nici 90 de minute.

Nici de personaje nu prea pot spune multe de bine, Wendy, protagonista pentru care ar trebui să nutrim sentimente de compasiune și să o susținem în acțiunea ei de a se rupe de lanțurile sclaviei guvernamentale, nu este deloc un personaj etalon, de pus pe un piedestal.

De asemenea, nici ăla rău nu este creionat prea bine, scenariul fiind interesat mai mult să ne spună că suntem proști și că trebuie să ne trezim din somnolența indusă de societate.

În loc să se concentreze pe desenarea unor personaje care să captiveze, neamțul insistă cu metafora asta, de parcă am fi dobitoci și nu ne-am prinde din prima. Deși….poate are dreptate.

O singură mare bilă albă pot da lui Freaks și nu are legătură cu filmul în sine, ci cu alegerea pieselor muzicale, de la Roxette la Ace of Base, aici m-a lovit un pic la corazon.

Freaks nu este nimic nou sub soare, o poveste nu fumată, ci incendiată de prea multe ori, cu un scenariu banal care ascunde (nu prea subtil) o satiră acidă la adresa societății, cu o dilemă care dă de gândit, este dar sau blestem această superputere, cu melodii excelente, fiind, per ansamblu, o platitudine de la cap la coadă și nu pot să îi dau mai mult de 6.

Ideea nu era rea, merita un 8, dar execuția este de 4, așa că mă poziționez la jumătate.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Earth and blood

Earth and blood a fost răspunsul lui Netflix la o plictiseală de-a mea, n-aveam ce …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *