Ghinionistul

Ghinionistul

Ghinionistul este o comedie românească plasată în județul Caraș-Severin, în jurul orașului Reșița și ne prezintă viața grea pe care o duce un tânăr chitarist aspirant care este nevoit să aibă grijă de surorile lui pentru că au un tată bețiv care bea de stinge pe datorie și nu prea îi pasă de ai săi.

Deși are o inimă mare cât Zidul Chinezesc, Robert pare urmărit de ghinion orice ar face.

Amenințat cu evacuarea dintr-o dărăpănătură de casă ca urmare a neplății chiriei, Robert este nevoit să apeleze la fel și fel de metode pentru a obține urgent banii de care are nevoie pentru a păstra un acoperiș deasupra capului pentru surorile lui.

În încercarea lui disperată de a produce o amărâtă de mie de lei, cât este chiria, Robert duce la îndeplinire misiuni care de care mai ciudate, dă peste tot felul de personaje, care de care mai dubioase și mai puse pe căpătuială sau pe altceva (rămâne să vedeți despre ce este vorba), și deși este aproape de reușită de câteva ori, mereu intervine providențialul ghinion care-l aruncă înapoi nu cu câțiva pași, ci cu kilometri.

Robert are parte de tot felul de aventuri, de la răpiri comandate până la raiduri nejustificate ale poliției, toate generate din cauza ghinionului teribil care-l urmărește mai ceva ca reclamele de Crăciun de la Coca-Cola.

Filmul Ghinionistul nu pornește, din punctul meu de vedere, prea fericit, sincer, începusem să mă cam plictisesc în primele 30 de minute pentru că nu vedeam nimic ieșit din comun, aceeași portretizare depresivă a României micilor orașe în care nimic nu se întâmplă și totul pare împietrit în timp, cu oameni fără vreo speranță la un viitor strălucit, condamnați la un trai dus la marginea supraviețuirii, lipsiți de chef de viață, per total, aceeași imagine lugubră cu care suntem obișnuiți din filmele românești.

Asta până într-un anumit punct al poveștii, că apoi parcă scenariștii s-au trezit din amorțeală și și-au dat seama că Ghinionistul se vrea o comedie și au băgat adânc mâna-n sacul cu glume și partea  a doua a filmului face toți banii.

Încurcăturile prin care trece Robert, aventurile pe care le experimentează și personajele cu care vine în contact din momentul în care află o veste extrem de tristă care-i poate schimba definitiv viața fac din Ghinionistul o jumătate de comedie excelentă, cu poante nu foarte originale, dar al naibii de eficiente și, pe alocuri, subtile și chiar inteligente, aș putea spune.

După ce-mi zburase un căscat în prima parte a filmului, a doua jumătate recuperează cu un ritm alert, secvențele ilare vin peste noi torențial, fără oprire, ghinionul parcă accelerează și se concentrează doar asupra lui Robert, vrând să doboare un record de cele mai multe ghinioane pe care un om le poate avea într-o singură zi.

Nu pot să dau prea multe din film, nu că ar fi mare secret povestea, dar este păcat să stric plăcerea unor glume care vă vor face să râdeți cu lacrimi, dar dacă trailerul a arătat momentul din care filmul devine cu adevărat amuzant, atunci nu are rost să mă feresc, totul degenerează în sens pozitiv din momentul în care Robert află că tatăl său drojdier a murit.

Din păcate, nu știu ce se întâmplă cu filmele românești, totuși, suntem în 2017, nu 1977, în continuare sunetul este prost, de multe ori nu am înțeles ce spun personajele, pentru cineaștii autohtoni pare un mister de nedezlegat producerea unui sunet de calitate într-un film, dacă tot nu sunt în stare să rezolve această problemă, ar face bine să bage subtitrări.

În rest ce ar mai fi de spus despre Ghinionistul?

Păcat că filmul are o primă parte cam fadă care a tras în jos nota, dar la final nu am ieșit deloc dezamăgit de acest film, chiar am râs binișor dar se putea mult mai bine, merge un 7 aici.

 

(3,5 / 5)

 

Trailer:

Link Cinemagia

About admin

Check Also

The last Sharknado

The last Sharknado: It`s about time

Da, am ajuns până într-acolo încât am văzut Sharknado, nu unul, nu două, nu trei, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *