Girl cops

Geolkapseu sau Miss & Mrs. Cops sau Girl cops este un film sud-coreean al cărui titlu cred că este suficient de sugestiv pentru a vă da seama care este subiectul lui.

Nu o să petrec foarte mult timp cu prezentarea părerii mele despre film, o să trec așa, mai fugitiv peste poveste.

Mi-young este o polițistă mai în etate care încă mai trezește teroare în infractori deși este băgată în spatele unui birou la reclamații, dar când trece strada chiștoacele de țigări se bagă singure-n coș de frica ei, deși Mi-young este cam sictirită de slujba ei și ar vrea ceva acțiune.

Ei bine, Lethal weapon, pardon, Girl cops, nu era complet dacă nu avem și jumătatea cealaltă a cuplului, o tânără aspirantă într-ale justiției, Ji-Hye, care intră permanent în belele pentru că donșoara cu pistol nu prea se sinchisește de citit drepturi și de alte baliverne din astea care ar împiedica-o să spargă capetele presupușilor infractori.

Cea mai recentă năzbâtie umple păhăruțul și este oropsită să zacă alături de Mi-young în spatele aceluiași birou bătrân pentru a se mai calma și a respecta uniforma.

Doar că peste cucoane pică un caz nasol de tot, cu pornache, cu sexuleț, cu drogangeală, cu toate nebuniile de pe lume. Cum poliția este prea ocupată cu alte cazuri, iaca așa fac echipă cele două personaje opuse.

Girl cops este mai mult o comedie de acțiune dar, din nefericire pentru gustul meu, nu m-a nimerit deloc pentru că, să vezi belea, nu mai am 12 ani să râd la faze copilărești precum cele din film.

Gagurile sunt obosite și fără haz și scenariul se bazează prea mult pe repetiția lor de parcă urmărind de mai multe ori aceeași poantă cumva va deveni amuzantă. Câte scene cu confuzii de identități să urmăresc? Dacă una nu a fost generatoare de râsete, atunci cu siguranță nici următoarele nu aveam cum să fie diferite.

Și nici nu se potriveau dumele făcute de cele două ofițărese cu subiectul foarte serios abordat de film, adică Girl cops prezenta destinele tragice ale unor domnișoare ce treceau prin chinuri cumplite și astea două se maimuțăreau pe ecran de parcă urmăreau niște contrabandiști de șorici de porc.

Părea mai mult o parodie pentru erau unele faze care, în loc să-mi genereze mustăciri pe sub nas, mă făceau să mă scotocesc de câțiva WTF? Adică PE BUNE??? Aici trebuia să râd sau ce?

Cât despre acțiune, cred că Girl cops a bătut recordul de cadre într-o scenă de luptă, într-una din secvențe nu cred că am avut un cadru mai lung de un sfert de secundă, atât de repede se schimbau unghiurile și camerele.

Frățioare, nici măcar simplul drum al pumnului din umărul ”pumnizorului„ către moaca „botficiarului” nu a putut fi arătat fără 15 tăieturi rapide de aveam impresia că secvența a fost filmată de 100 de ori și din fiecare filmare a fost băgat un pixel în acea acțiune banală.

Am înțeles, au făcut-o pentru a ascunde evidenta dublură a actriței Mi-ran Ra, dar totuși, îmi cerea Nurofenul o pastilă de cap că îl apucase și pe el durerile.

Măcar cele două personaje sunt interesante cu filozofiile lor diferite asupra meseriei de copoi și interacțiunile lor se lasă cu scântei, mai ales că sud-coreenii au acel stil de vorbire de zici că sunt mereu cu capsa pusă și sunt pe punctul de a te lua la bătaie.

De ar fi avut măcar una din două, dar nu a avut nici comedie care să mă distreze încât să uit de acțiunea cam bleagă și fără nimic incitant în ea, este banală și fadă, cât despre acțiune palpitantă să trec cu vedere glumele stânjenitoare, nici atât.

Este posibil ca filmul să-i nimerească pe alții pe gust, având în vedere că genul comediei este poate cel mai subiectiv gen de film, dar eu unul nu m-am amuzat mai deloc la acest film, deși Girl cops avea un potențial mare, mai ales datorită subiectului întunecat din care ar fi ieșit un thriller superb.

Dar au preferat să facă o comedie banală, fără nimic nou, aceeași placă fumată a polițiștilor opuși, unul bătrân, bătătorit de atâția ani de muncă, altul tânăr, entuziast și cu probleme de subordonare și cam atât.

Nu mai stau să parfumez prea mult recenzia, îi ofer în cadou lui Girl Cops un Chanel No. 5.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

An american pickle

An american pickle este un film marca HBO Max care dovedește că nu stă de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *