Godzilla 1998

Roland Emmerich a aruncat un ochi la Toho și a zis că merge un Godzilla americanizat, cu efecte speciale de înaltă calitate, la acea vreme, așa că a pus-o de un film cu șopârla uriașă.

Sunteți oare curioși să aflați premisa extravagant de originală din acest Godzilla din 1998? Țineți-vă tare că n-ați mai citit așa ceva.

În Polinezia Franceză sunt efectuate teste nucleare fără număr, ca banii maneliștilor, și să vezi abominație de neînchipuit, iguanele de pe acolo suferă niște mutații genetice din cauza asta și peste ani și ani apare Godzilla (nume pronunțat greșit, Gojira fiind pronunția corectă).

Din motive doar de el știute, Godzilla se pune pe călătorit către Statele Unite ale Americii și se priponește într-un New York numai bun de distrus, că probabil s-a săturat să tot calce în picioare Tokyo-ul japonez.

Armata americană se cam scarpină în cap, incompetentă, neștiind cum să se descurce într-o asemenea situație, așa că-l ia de-un braț pe umanoidul Niko (Matthew Broderick – Wonder park), un expert în jucatul cu râme uriașe, și toată lumea se screme să găsească un plan pentru a răpune reptila monstruoasă care face prăpăd prin oraș.

Mda, revăzând după atâta amar de vreme Godzilla lui Emmerich (Independence day, The day after tomorrow, 2012) îmi dau seama de ce foarte mulți oameni dau de pământ cu el. Pentru că această creatură n-are nici în clin, nici în mânecă, nici nu aduce, nici nu se aseamănă, cu Godzilla clasic, pare mai mult o corcitură între un T-Rex din Jurassic Park și un monstrălău din Alien. De fapt, filmul poate fi confundat cu un sequel Jurassic Park în care un dinozaur se preumblă prin oraș.

Filmu-i retard cam din aproape toate punctele de vedere, scenariul aduce în prim-plan o poveste de dragoste umană care n-are ce căuta într-un asemenea film, tonul din Godzilla pare unul de parodie, este prostesc, prea glumeț, reacțiile oamenilor nu sunt deloc realiste, au figuri speriate, dar nu înspăimântate, de parcă au mai văzut un monstru imens răvășind orașul, dar cu mulți ani în urmă, se miră, dar nu prea mult.

Scenariul mai adaugă și niște francezi, dar caricaturizați așa cum doar americanii știu să o facă, au reușit să-i boteze pe toți Jean, de la Jean-Pierre la Jean-Luc, de la Jean-Claude la Jean- Philippe. Doar ultimul francez, șeful lor, nu era Jean, era doar Philippe, dar era jucat de Jean Reno 😊 (Rogue city, Da 5 bloods).

Încercările de umor sunt jenant de proaste, l-au procopsit pe protagonist cu un nume grec care nici măcar nu-i greu de pronunțat, Tatopoulos, doar pentru a ne umple urechile de poante generate de pocirea numelui său, dume care au devenit iritante după prima repetare. Așa, ca idee, Tatopoulos este numele celui care a venit cu designul lui Godzilla din film, deci personajul a venit ca un omagiu adresat lui, deși bleah, nu merita, dar astea au fost indicațiile lui Emmerich care a considerat că originalul Godzilla arată nasol.

Actoria este cel mult mediocră, săraca Maria Pitillo, a crezut că rolul ăsta o va face faimoasă, dar era doar frumoasă și atât, s-a lipit actoria de ea cum se amestecă uleiul cu apa.

Și cât de îmbătrânit și depășit tehnic arată acum, după mai bine de 2 decenii. Aproape toate referințele din el sunt falimentare, de la Blockbuster la casetele video, de la telefoanele cărămidă la aparatele de fotografiat de unică folosință, nici nu mai pomenesc de tehnologia internautică deja antică.

Logica în film este scufundată mai ceva ca Titanicul pentru că nu există, armata face mai mult prăpăd în oraș decât însuși Godzilla, pierd ăștia din vedere ditamai șopârloiul mai ceva decât cheile de la mașină, de parcă n-ar fi mare cât o clădire, ci mic cât un șoricel, multe clădiri sunt distruse, dar anumite utilități funcționează, că le trebuie personajelor să-și facă treaba, și pot continua mult timp așa. Iar finalul este copiat aproape mot-a-mot din Jurassic Park.

Dar, că vine marele dar, Godzilla este cât de cât distractiv, dacă-ți trimiți creierul să stea la coadă la Samsung S21 (cât de perimată o să devină fraza asta în câteva luni), filmul te poate amuza pentru că oferă ceea ce aștepți de la o asemenea producție denumită Godzilla, distrugeri la scară largă, confruntări între Godzilla și armata care scoate la înaintare întreg arsenalul, de la banale mitraliere la rachete teleghidate, de la tancuri până la elicoptere, de la avioane de vânătoare până la submarine.

Efectele speciale nu se mai țin bine, arată destul de urât, dar să zic că nu m-a deranjat asta prea tare, erau OK pentru 1998, chiar dacă mai vechiul Jurassic Park arăta mai bine.

Țin minte că am ieșit de la cinema extaziat, nah, aveam 16 ani, pe atunci credeam că filmele cu van Damme sunt cele mai tari. Atunci i-aș fi dat măcar 9. Dar acum, după mai mult de 2 decenii, dincolo de bombasticul acțiunii, m-au zgâriat crunt tâmpeniile scenariului și, cel mai grav, lipsa acurateței personajului principal care nu este Godzilla, ci un simplu dinozaur scăpat din Jurassic Park.  Atât de rău s-au supărat japonezii că au omorât iterația americană redenumită Zilla într-un film de-al lor, anume Godzilla: Final wars.

Hai că deviez, așadar, Godzilla din 1998, în ciuda cretinismului de care dă dovadă, primește 6 ouă de la subsemnatul, este un film tâmp, dar distractiv și cu o melodie șmecheră de la Puff Daddy sau cum dracu l-o mai chema acum.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

King Kong

Am făcut eu King Kong din 1933 și Skull Island din 2017 și ratam King …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *