Godzilla 2014

Trecut-au mulți ani de la eșecul numit Godzilla 1998 regizat de Roland Emmerich până când americanii s-au luat la trântă din nou cu intrusul japonez. Abia în 2014 vedea lumina zilei un alt Godzilla, de data asta regizat de Gareth Edwards (Rogue One).

De început, Godzilla pornește în trecut, la o centrală nucleară din Japonia unde Joe Brody (Bryan Cranston – The one and only Ivan, The upside) simte că se întâmplă ceva cam nasol pe acolo și vrea să oprească în totalitate ditamai centrala.

Dar n-apucă el prea bine să dea ordinele necesare că…. și sărim apoi 15 ani în viitor, adică ajungem în prezent, alături de fiul lui Joe, Ford (Aaron Taylor-Johnson – Tenet, Outlaw king) care, proaspăt lăsat la vatră în San Francisco, este nevoit să o lase baltă pe nevastă-sa Elle (Elizabeth Olsen – Infinity war, Endgame) și să se ducă după tac-su să-l scoată de la mititica japoneză. Nici după 15 ani Joe nu se lasă păgubaș și vrea să elucideze un mister care nu-i dă pace.

Ce să mai lungesc coada șopârlei, în film inamicul de bază este Mutu care trage o linie. Pardon, m-a păcălit autocorrectul. Avem un MUTO care, după ce trage de niște linii electrice, scapă-n libertate și pe urmele lui se pornește Godzilla să-i dea câteva scatoalce.

Filmul din 2014 este un pas gigantic făcut în față în ceea ce privește calitatea comparativ cu cel din 1998. Aici Godzilla arată a Godzilla, iar scenariul este mai puțin dobitoc.

Apare, în schimb, aceeași problemă a concentrării atenției pe personajele umane și pe dramele prin care trec în loc să avem în prim-plan vietatea care dă numele filmului. Dar măcar aici oamenii cu care petrecem timpul se fac plăcuți, lipsesc glumele de prost gust și achiesezi la problemele lor, te temi pentru viețile lor, nu dai din mâini a lehamite, nepăsător de soarta lor.

Plus că nu strică niciodată să-l ai prin preajmă pe Bryan Cranston care ridică nivelul actoriei la un nivel stratosferic de nici răsuflarea atomică a lui Godzilla nu o ajunge.

Multă lume se plânge că nu-i prea multă Godzilla în film. Și cam așa este, probabil adunate secvențele cu el la un loc rezultă un sfert de oră în care regele monștrilor este prezent pe ecran. Și atunci când apare se găsește mereu câte un element natural să îl semi-ascundă, ba ceață, ba fum, ba apă, ba noapte. Și nu pentru că ar fi efectele speciale proaste, din contră, sunt prea bune și cred că ar fi explodat costurile filmului dacă era mai mult de atât pe ecran.

Dar și când apare și intră în acțiune, ce să mai, nebunie totală, luptele dintre el și cele două amenințări MUTO, femelă și mascul, puși pe coțăială atomică, fac toți banii pentru că Godzilla scoate la înaintare arsenalul de luptă pe care l-a ascuns în versiunea din 1998.

Designul lui Godzilla este grandios, simți că este imens, că este deasupra tuturor, intangibil și divin. Nici cele două creaturi cu care se luptă Godzilla nu-s de lepădat și chiar dacă seamănă oarecum între ele, una-i pterigotă, alta-i apterigotă, arată și ele înfricoșător.

Gareth Edwards a mers mult pe omagierea lui Jaws, de la numele familiei Brody precum cea din Jaws până la ideea că „Mai puțin este mai bine‟, idee pe care o aplică până la extremă, cu un build-up la care lucrează mult, poate prea mult, până să îți primești răsplata bine meritată, fapt ce a călcat pe mulți pe bătături.

Într-adevăr, exagerează cu atenția acordată oamenilor și oferă prea puțin Godzilla, putea găsi un echilibru mai bun, 10 minute în plus de Godzilla și vreo 20 de minute în minus cu oamenii și ieșea un film de nota 10. Cu cât primeau oamenii mai multe scene, cu atât descopereai că-s cam tâmpi, nu atât de mult ca în 1998, dar suficient încât să te iei la palme. Ca exemplu, se știe că MUTO dă cu EMP, dar armata continuă să trimită în prostie avioane și elicoptere ce au circuite electronice doar să privească gură cască spectatorul cum cad din cer avioanele.

Astea-s nu-s filme care să țină mai mult de 90-100 de minute, nu înțeleg de ce insistă să le lungească la peste 2 ore de pomană, aici uită de ideea că mai puțin este mai bun.

Cu toate neajunsurile inerente unei asemenea producții, mi-a plăcut mult Godzilla, am trecut peste poveștile umane din film, care nu sunt foarte enervante, și am așteptat cuminte momentele în care Godzilla se dă în stambă și am fost satisfăcut. De la prezența impunătoare la răgetul care mi-a zguduit timpanul, de la acel „Let them fight‟ care mi-a făcut pielea de găină până la luptele intense și distrugătoare cu MUTO, pentru mine Godzilla din 2014 este un film ce merită să-i hrănesc atomic 8 spori.

Dacă abia acum vă decideți să urmăriți acest film, veți avea un sentiment tare straniu văzând cum Wanda și Pietro (Scarlet Witch și Quicksilver) fac schimb de fluide, pentru că în Age of Ultron cei doi actori sunt frate și soră, iar aici soț și soție. De fapt, acest Godzilla aduce mult cu Avengers, pe lângă cei doi actori comuni, aici este repetată de câteva ori și expresia: „Whatever it takes‟.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

King Kong

Am făcut eu King Kong din 1933 și Skull Island din 2017 și ratam King …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *