Going in style

Going in style

Going in style este o comedie extrem de reușită, pot spune chiar o surpriză foarte plăcută.

Trei boșorogi aflați în pragul sucombării obștești află că firma la care au lucrat zeci de ani își ia tălpășița și o întinde în Vietnam, că este mai ieftină sclavia, pardon, forța de muncă acolo. Și odată cu asta, fondul de pensii se evaporă, lăsând o grămadă de oameni cu ochii în soare, printre ei fiind și cei trei protagoniști, Willie, Joe și Albert, prieteni de aproape o viață care acum sunt nevoiți să găsească o modalitate de a face rost de niscai bani, fiecare dintre ei având câte o problemă, unul riscă să fie evacuat din casă din cauza ratelor neplătite, altul are nevoie urgentă de un rinichi și al treilea, cu cea mai nasoală problemă posibilă, este pe cale să se însoare deși a jucat șotron în tinerețe cu Tutankhamon.

Stau ei un pic pe gânduri și le vine ideea măreață de a jefui o bancă, nici nu contează că vârstele lor adunate dau un număr mai mare decât vechimea Statelor Unite ale Americii, li s-a pus pata pe jefuit banca, apoi asta vor face.

Deja începeți să vă dați seama de unde rezultă comicul filmului. Este greu pentru niște tinerei să realizeze o misiune infracțională atât de grea și să mai și scape cu basmaua curată, darămite pentru niște octogenari care se au bine cu diverse boli specifice senectuții?

Evident că înainte de a trece la marele jaf, încep să se antreneze pentru această încercare dificilă, trecând prin fel de fel de aventuri absolut delicioase datorită actorilor care interpretează rolurile principale, actori care sunt niște monștri sacri ai acestui domeniu.

Morgan Freeman, 80 de ani, Alan Arkin, 83 de ani și Michael Caine, 84 de ani, toți câștigători de premii Oscar, par a se distra de minune în această peliculă, purtându-se ca niște copii, nu că au dat în mintea copiilor, sunt în toate facultățile mintale, dar se bucură din plin de ultimii ani din viețile lor.

Dacă îl mai adaug și pe Christopher Lloyd, mai tinerel la doar cei 79 de ani ai săi, deja ecranul stă să explodeze de atâta talent.

Scenariul nu este unul care să dea pe dinafară de inteligență, este unul destul de simplu și la obiect, ba chiar banal aș putea spune, singurul lucru care-l face atât de fermecător sunt actorii, că dacă în locul lor ar fi fost unii mai în putere, mai tineri, nu ar fi avut nici șpil filmul, ba chiar ar fi devenit niște personaje indezirabile

Așa, cum să nu îți intre la inimă niște bătrânei puși pe fapte rele, dar forțați de viclenia marilor companii care fură banii munciți cu sudoare ai oamenilor și nimeni nu le face nimic?

Pe lângă comicul situațiilor prin care trec cei trei domni cu vârste respectabile care te fac să râzi cu gura până la urechi în anumite momente, Going in style are și destule mesaje emoționante, îndreptate mai ales spre cei mai tineri și care chiar te pun un pic mai mult pe gânduri.

Nu trebuie să luăm fiecare zi în derâdere, ci să o trăim ca și cum ar fi ultima pentru că închizi ochii pentru o clipită și te trezești că viața a trecut pe lângă tine și când conștientizezi acest lucru, deja este mult prea târziu.

Trebuie să te bucuri de familie, de prieteni, pentru că nimic nu durează o veșnicie, cu atât mai mult viața umană, și în ciuda opiniei multor oameni, una singură avem, nu mai primim alta dincolo de mormânt.

Deși este o comedie, îți lasă un gust amar filmul, ne aduce aminte că suntem perisabili, că avem o dată de expirare și că trebuie să ne consumăm cât timp suntem în perioada de garanție.

Mie unul mi se pare fantastic ca la vârste de peste 80 ani unii să-și presteze în continuare cu succes meseria, chiar dacă este vorba despre actorie, totuși, este un lucru de lăudat.

După cum spuneam, Going in style este un film simplu, plăcut, o comedie presărată cu multe mesaje care ți se cuibăresc în minte și nu îți mai dau pace, cu niște actori absolut fenomenali care încă se mai bucură de meseria lor și pe care trebuie să îi apreciem la adevărata lor valoare pentru că nu se știe cât timp vor mai fi printre noi.

Dacă mai scriu mult deja simt că mă apucă un sentiment de angoasă și de tristețe deși am urmărit o comedie, așa că închei mai repede cu o notă de 8, sincer, un astfel de film este o gură de aer proaspăt printre atâtea filme blockbuster care sunt, în mare parte, doar zgomot vizual și nimic mai mult.

 

 

(4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

I feel pretty

I feel pretty

O să încerc să fiu cât mai obiectiv la părerea despre I feel pretty pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *