High noon

Top AFI 100

Locul 027 – High noon

High noon este locul 27 în acest Top AFI 100 și a poposit pe marile ecrane taman în 1952, fiind, așa cum încă era moda pe atunci, un film alb-negru care este plasat în Vestul Sălbatic și ne spune o poveste a unui șerif pe care îl caută trecutul învolburat să stea un pic de vorbă la un pahar de glonț.

Gary Cooper este șeriful Will Kane, un personaj ce pare coborât din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, dar fix pe dos pentru că tocmai își petrece ultima zi ca șerif al unui orășel prăfuit, deci i se termină războiul cu nelegiuiții, dar este și ziua în care-și pune pirostriile și o ia de soție pe frumoasa Amy (Grace Kelly).

Însă o zi ce ar trebui să fie plină de bucurii, de celebrare a unei cariere impresionante de șerif care a transformat orășelul dintr-unul colcăitor de pușcași ziua-n amiaza mare într-o locație sigură de trăit, bașca s-a așezat omul la casa lui cu o domniță mult prea tânără pentru el (era o diferență de aproape 30 de ani între cei doi actori), se transformă matinal într-un coșmar.

De ce? Pentru că justiția oarbă, să-i facă naibii cineva operație la ochi, eliberează un infractor renumit, pe Frank Miller, băgat la răcoare cu niscai ani în urmă tocmai de către șeriful Kane. Și proaspăt scăpatul de la pârnaie vine cu trenul de 12 să se răzbune pe cel care l-a încătușat.

Și cum Kane nu are norocul ca Frank Miller să vină cu CFR-ul, că ajungea peste 2 zile, iată că High noon (miezul zilei) devine punctul terminus al filmului, așa că lumea se zburătăcește care încotro, acest Miller având o reputație mai ceva ca Satana scăpat într-o turmă de enoriași.

High noon devine un film în timp real, durata de 85 de minute fiind aproximativ egală cu timpul rămas până la sosirea trenului în gară.

Să o scriu în termeni mai peiorativi, filmul este un fel de Mioriță americană în care șeriful află că nu mai are mult de trăit și în loc să fugă să-și salveze viața, el rămâne ca prostul în mijlocul orașului așteptându-și practic moartea.

Stăteam și mă întrebam: Băi nene, dar chiar așa? Cine mama dracului e Frank Miller ăsta de le tremură tuturor chiloții la auzul numelui? Tot orașul se teme, unii își vând rapid afacerile, alții își scriu testamentele, nenea cu coșciugele o duce tare bine, că se pune pe construit sicrie pe bandă rulantă, de zici că năvălesc laolaltă mongolii și naziștii peste ei.

High noon este un western fără a fi cu adevărat un western pentru că, spre dezamăgirea multora, acțiunea lipsește cu desăvârșire circa 75 de minute. Povestea se concentrează pe zbaterile șerifului Kane de a atrage niscai oameni de partea lui să apere orașul de invazia lui Frank ce are cu el alți 3 ortaci, însă lumea este lovită de o lașitate exasperantă și, chiar dacă aproape toți îl apreciază pe Kane pentru că a transformat complet fața orașului, nimeni nu este dispus să-și pună pielea la bătaie pentru a-l apăra.

Aici se cerne neghina, aici se face distincția dintre eroism și lașitate, și filmul te pune la grea dilemă: Tu ce ai face? Te-ai da cu Kane sau te-ai da la fund?

Chiar dacă High noon a fost ca un ac care mi-a înțepat balonul așteptării, pentru că eram gata să scot pistoalele și să asist la un western gen The wild bunch, dezamăgirea nu a fost foarte mare pentru că lipsa acțiunii este compensată de o tensiune extraordinară creată de regizor prin scene pline de deznădejde și ocolite de speranță de simțeam că vine sfârșitul lumii la amiază și nu un nene nelegiuit.

Tristețea este la cote maxime pentru că deși ești plin de compasiune față de Kane, ale cărui broboane de sudoare se măresc odată cu scurgerea timpului, și nu din cauza căldurii, parcă îi înțelegi și pe orășenii care sunt obișnuiți mai mult cu grebla decât cu pușca.

Povestea este mai complicată de atât, intervine la mijloc și Helen (Katy Jurado) o cucoană mexicană mai vizitată în pat decât Mona Lisa la muzeul Luvru de la Paris, plus că relațiile dintre personajele care ne acaparează atenția nu sunt atât de simple pe cât par la prima vedere.

Dacă este ceva ce merită cu adevărat lăudat la High noon, atunci editarea și coloana sonoră sunt de scos în față, și nu scriu asta doar datorită faptului că pentru astea a luat Oscarul, dar nicio secvență din film nu este irosită (bine, era și culmea să o lălăie la cât de scurt este), totul este în așa fel construit încât simți apăsarea pericolului iminent și trecerea implacabilă a timpului (prezentată cu multe prim-planuri cu orologii). Cât despre piesa de rezistență a filmului, piesa Do not forsake me, oh my darlin`, ea este presărată pe tot parcursul peliculei și te distruge emoțional cu o linie melodică răvășitoare și versuri tulburătoare ce mă vor bântui ceva vreme de acum încolo.

Tocmai melodia m-a făcut să îmi dau seama că mai văzusem filmul acum foarte mulți ani și se ascunsese adânc în cotloanele memoriei.

Filmul este o poveste despre un erou uman conștient de propria-i mortalitate, despre curajul nebun, uneori de neînțeles, despre onoare, despre coloană vertebrală, despre principii morale, despre înfruntarea cu demnitate a unui destin potrivnic, dar este, culmea, și despre lipsa totală a acestor trăsături umane, o antiteză perfectă între a fi om și a fi uman.

Singurul lucru pe care am să îl reproșez peliculei finalul care strică un pic filmul pentru că nu merge pe aceeași tonalitate cu restul din High noon și nu mai insist cu alte dezvăluiri, dar este suficient să spun că aș fi preferat ca filmul să se termine în același moment în care orologiul și-a trimis cucul să cânte ora 12:00. Preferam un asemenea sfârșit misterios în locul celui livrat de High noon, și tocmai de asta îi fur filmului un glonț din revolver și îi dau doar 9.

Și pentru a da un răspuns întrebării puse la început, recunosc că aș fi dat bir cu fugiții.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Aftermath

Să nu credeți după titlu că Aftermath ar fi vreun disaster movie pentru că v-ați …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *