In the heat of the night

In the heat of the night

Top AFI 100

Locul 075 – In the heat of the night

In the heat of the night, titlu perfect pentru perioada în care scriu aceste rânduri, pe-o căldură nocturnă infernală, este un film cvintuplu oscarizat care-l are îl rol principal pe Sidney Poitier, un simplu cetățean aflat în trecere prin micul orășel Sparta, nu, nu ăla This is Sparta.

Din nefericire pentru el se produce o conjunctură nefastă, fix în scurtul lui tranzit prin Sparta un mare baștan este ușurat de 21 grame și cum poliția suspectează că un străin i-a făcut felul, din prea mult zel și prea puțină minte, decide pe loc că Virgil Tibbs, personaj de culoare, este criminalul, că doar este negru și nu este de-al locului.

Și iaca așa bădăranii curcani se felicită că au rezolvat un caz într-un timp mai scurt decât mâncatul unei gogoși.

Numai că, ghinion pentru neisprăviți, Virgil se dovedește coleg de breaslă, fiind și el tot polițist, dar unul aflat la ani lumină de cefele late din Sparta, este erudit, inteligent, elocvent, profesionist în meseria lui, care iese la înaintare cu creierul, nu cu furia orbească generată de o mentalitate de două parale.

Așa că șeful poliției, Gillespie (Rod Steiger), este nevoit să-i dea drumul și, în același timp, cu jumătate de glas scrâșnit printr-o gură cusută, îl roagă să-l asiste în rezolvarea cazului.

Și uite așa Virgil Tibbs își suflecă mânecile și se pune pe treabă, aruncându-se în căutarea iluzoriului criminal în mijlocul unui oraș care nu vede deloc cu ochi buni treaba asta, ba chiar se pune contra lui Virgil cu orice are la îndemână, de la lanțuri și bastoane până la pistoale și puști, că doar ce are nevoie orașul de un „cioroi” să-și bage nasul pe unde nu-i fierbe bumbacul.

In the heat of the night mută crima pe plan secund, firul narativ principal se concentrează pe relația explozivă dintre inteligentul Virgil, care se bazează pe dovezi clare, și poliția nătângă, care acționează pe principiul nu contează cine-i la zdup, important este să băgăm pe cineva.

Subiectul abordat este unul sensibil și în ziua de azi, darămite acum mai bine de 40 de ani, când tensiunea rasială era la cote maxime. Și o face atât direct și brutal, cât și prin niște subtilități uneori greu de prins dacă nu ești pe vârful picioarelor.

M-a durut, la propriu, sufletul văzând cum Virgil, superior din toate punctele de vedere, este tratat ca o ultimă otreapă de o bandă de inculți, scuipători de tutun și mestecători de gumă care se cred buricul pământului doar pentru că ei sunt albi și el este negru.

Filmul captivează prin confruntările verbale dintre cele două nuanțe și ne arată că avem de-a face, de fapt, cu un gri indecis, pentru că relația dintre Tibbs și Gillespie, una la cuțite la început, se schimbă în bine pe parcurs pentru că șeriful reușește să vadă dincolo de culoare, este capabil, în ciuda faptului că a fost crescut cu ideea împământenită că albul este suprem, să realizeze că Virgil este, înainte de toate, un om.

Cu toate astea, In the heat of the night nu-l martirizează pe Tibbs, nu este prezentat ca un sfânt, are și el hibele lui, și mintea i se întunecă în anumite momente în care nu mai gândește coerent, și tocmai de asta pomeneam mai sus de griul murdar care domnește în film.

Nici albii nu-s nenorociți în întregime, dar nici negrul nu este inocent.

Mi-a plăcut foarte mult filmul mai ales datorită jocului senzațional al celor doi protagoniști și a relației dintre ei aflată într-o permanentă schimbare, una lentă, dar totuși o schimbare în bine, o demonstrație că oamenii pot conviețui fără probleme, dincolo de culoare, doar că este un proces dureros de lung.

Regia semnată de Norman Jewison ne aduce pe ecrane un film fierbinte, și la propriu, și la figurat, cu aer încins și spirite și mai încinse, ce creează o atmosferă apăsătoare și sufocantă atât prin cadrele strânse, cu prim-planuri lungi, dar și prin căldura emanată de conflictele dintre personaje.

Și pe lângă tot conflictul ăsta cu nuanțe rasiale, avem de-a face și cu un film polițist autentic, în care Tibbs își pune la bătaie talentul pentru a descoperi criminalul neașteptat. Scenariul este inteligent, nu ne arată deloc crima, prin urmare nici noi nu știm cine a ucis, dar la final îți dai seama că știai tot timpul cine a făcut-o, doar că subliminalul încă nu a ieșit la joacă.

Filmul are și niscai probleme, mai ales pe partea de editare, sunt două erori scurte ca timp, nu cred că durează mai mult de-o fracțiune de secundă, însă care transmit semnale de alarmă creierului și deranjează enorm. Din cauza asta îi scad filmului un punct pentru că erau erori ușor remediabile.

In the heat of the night este un film clasic care ne arată cât de mici și superficiali suntem în gândire și cât de greu evoluăm pentru că și acum, la peste 40 de ani de la lansarea filmului, temele legate de rasism sunt la fel de proaspete ca atunci.

Nota 9.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Lucid dream

Am săpat adânc prin Netflix, să nu plătesc abonamentul chiar de pomană, și am dat …

One comment

  1. Marcian Petrescu

    Un film magistral, foarte curajos pentru anul cand a fost lansat – 1967… cand in SUA erau celebrele manifestatii si miscari pentru drepturile civile ! Un film completat absolut fantastic de o coloana sonora compusa de Quincy Jones si de vocea inconfundabila a lui Ray Charles in piesa titlu. Aveam 8 ani cand am descoperit piesa asta pe banda de magnetofon a bunicului meu. Abia prin 1991 am reusit sa vad filmul, difuzat la TVR… pe urma l-am revazut de peste 10 ori atat pentru jocul actorilor dar mai ales pentru muzica. Asa cum imi place mie sa spun(in calitatea de muzician de blues), este unul dintre cele mai „BLUES” filme realizate vreodata, la concurenta serioasa cu mai putin cunoscutul dar la fel de reusitul THE COLOUR PURPLE al lui Steven Spielberg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *