Interstellar

Interstellar

(4,5 / 5)

Un film greu, Interstellar, marca Nolan.

Dacă nu l-ați văzut, atunci fugiți de acest review că e mai plin de spoilere precum Drăgușanca de plastic.

Pe scurt povestea sună cam așa: într-un viitor, îndepărtat sau nu foarte, nu ni se spune, Pământul o duce nasol, dar nasol de tot, din ce cauză, iar nu ni se spune, cert e că toată haleală e pe ducă, a mai rămas doar porumbul care nici ăsta nu o mai duce mult. Toată lumea, aia care a mai rămas a lăsat baltă totul și s-a pus pe agricultură.

Intră în scenă Cooper, fost astronaut rămas văduv care-și vede de recoltele lui până într-o zi când ajunge la o bază secretă NASA (cum ajunge acolo povestim mai târziu). Ajuns acolo, o veche cunoștință, moșul Brand îi pune pe tapet o poveste fantasmagorică de salvare a Terrei, pe scurt, una bucată gaură de vierme a apărut acum câteva decenii undeva lângă Saturn pusă acolo de habar nu au cine, ăștia evident curioși au azvârlit prin ea 12 nave de recunoaștere în căutarea unor planete asemănătoare Pământului pentru a muta lumea dincolo, că aici treaba se împute și nu mai e de stat.

Normal că nimeni nu s-a mai întors dar au primit destule date încât să conchidă că vreo câteva planete seamănă întrucâtva cu Pământul, deci e musai să mai expedieze o navă ca să își dea și alții cu părerea dacă e mișto pe acolo au ba.

Nenea Coop vrând-nevrând o taie spre zări necunoscute cu un echipaj cu o experiență spațială însumând 0 ore de zbor real și multe ore de simulare virtuală. Un echipaj format din una bucată fătucă inteligentă, fata moșului Brand, una bucată negru (fără nu se poate) și una bucată astronaut de rezervă să fie pe acolo în caz că e nevoie să moară cineva rapid. Plus un Tetris de robot guraliv și hâtru.

După 2 ani de somn forțat ajung la Saturn, penetrează gaura de vierme, care-i o sferă și ajung Dumnezeu știe unde, deși nici el nu cred că știe, undeva pe lângă o gaură neagră și în apropierea a 3 planete care satisfac oarecum condițiile necesare pentru a fi cercetate.

De aici încolo acțiunea se încinge un pic. Prima planeta vizitată e toată apă, prin urmare, de nelocuit, aici crapă și astronautul în plus, pe a doua planetă îl găsesc pe ăla de a ajuns acolo primul care se dovedește că e un pic dus cu capul, planeta e de nelocuit și ea dar omul a falsificat datele ca să vină cineva să îl salveze, se pune de-o luptă, crapă nebunul, sare-n aer și negrul, și ăștia care au mai rămas o taie frumușel spre a treia planetă.

De aici încolo povestea devine confuză și te bagă într-o ceață de unde cu greu ieși. Ăștia află că de fapt moșul Brand le-a dat cu praf în ochi și că omenirea nu poate fi mutată pe altă planetă, în altă galaxie pentru că el nu a reușit să rezolve nu știu ce ecuație sau, nu, greșesc, a rezolvat-o, dar i-a dat un rezultat nasol, Coop decide că e mai mișto dacă el și TARS (așa-l cheamă pe Tetris) se aruncă în gaura neagră că poate găsesc ei niște date care să ducă la un rezultat pozitiv al ecuației și poate află și cine dracu-s ăia de au pus gaura aia de vierme ca să îi ajute în timp ce pe tanti Brand o expediază pe a treia planetă unde ea speră să-și găsească iubitul într-o bună stare de procreare.

Eh, și de aici se rupe firul, Coop ajunge în centrul găurii negre, reușește să găsească și să transmită ceea ce dorea, gaura neagră consideră că a stat destul în ea și îl aruncă pe lângă Saturn unde e pescuit într-un mod total fericit, scuturat de praf și reunit cu familia, aia câtă a mai rămas ca în ultima secvență el să o taie după tanti Brand că nu-i frumos să o lase singură la dracu-n praznic.

Asta-i povestea în mare.

Filmul e lung, cam prea lung pentru binele lui și e segmentat în 3 părți.

Prima parte e cea a poveștii de familie, a dezvoltării personajelor, partea secundă e cea a explorării spațiale, cea a științei, iar partea finală, sincer, deja o dă în fantastic, niște rezolvări halucinante și coincidențe cam mari pentru ca totul să se termine oarecum cu bine.

Acum la ce să mai trec? Filmul te aruncă de colo-colo, ne arată cât de mici și meschini suntem, că nu reprezentăm nimic în marea schemă a Universului, că poate dragostea reprezintă de fapt a cincea dimensiune, doar dragostea lui Coop pentru fata lui și invers au făcut posibilă salvarea omenirii. Discuțiile sunt nesfârșite pe această temă, a călătoriilor în timp și a paradoxurilor generate, a relativității, al rolului nostru pe acest Pământ și în Univers. Per total, e o poveste de dragoste părintească la un nivel care transcende lumi, planete, universuri, dimensiuni, cu un mesaj simplu, iubiți cât de mult puteți.

Desigur, fără niște critici nu se poate, filmul e prea lung, pierde pe alocuri timpul inutil fără să aducă nimic util poveștii, nu înțeleg de unde aveau băieții de la NASA banii necesari pentru acele expediții, cum nu a văzut nimeni lansările celor 12 navete, de ce au fost trimiși oameni în acele expediții din care era clar că nu se vor întoarce, treaba cum că oamenii au instinct de supraviețuire și roboții nu dându-le astfel un atu în plus pentru a decide dacă planeta e bună sau nu nu prea ține, datele sunt date, fie transmise de roboți, fie de oameni, erau aceleași, interpretarea lor era aceeași.

Mai sunt chestii nelalocul lor ce țin de astronomie aprofundată, cum că relativitatea primei planete nu e reală, pentru acel raport planeta trebuia să fie prea aproape de gaura neagră, or asta ar fi însemnat să fie absorbită, de unde era lumină pe cele 3 planete când prin preajmă nu era nici o stea, cum de a pătruns nevătămat Coop în gaura neagră când ar fi fost făcut țăndărele imediat, și mai sunt, dar asta ar însemna dezbateri însumând ei bine timp infinit.

În rest nu prea am ce reproșa filmului per total, nu sunt în măsură să fac asta, mi s-au părut ilogice găsirea coordonatelor și a mesajului RĂMÂI transmis de Coop din viitor celui din trecut care a determinat plecarea în expediție și ajungerea lui Coop în acel tesseract pentru a putea transmite acele coordonate și a mesajului RĂMÂI.  Cum a plecat în călătorie dacă încă nu a ajuns în acel tesseract pentru a-și transmite coordonatele? Cum au ajuns oamenii să creeze acea gaură de vierme care să îi permită lui Coop salvarea omenirii, omenire care altfel ar fi pierit fără acea gaură de vierme, deci e vorba de niște bucle temporale infinite.

E și aici o explicație chit că nu am înțeles-o pe îndelete, este vorba de paradoxul Bootstrap. E greu de înțeles pentru că încă percepem timpul ca pe ceva liniar, punctul A duce la punctul B care duce la punctul C, filmul ne arată că punctele A, B și C au loc simultan, doar că noi nu le percepem așa pentru că suntem o specie inferioară.

Posibil ca pornind de la mesajul Omenirea s-a născut pe Pământ dar nu e menită să piară acolo, filmul să pornească din mijlocul acțiunii fără să știm, că oamenii deja sunt pe planeta de lângă gaura neagră de câteva milioane de ani buni, că acolo au reușit să stăpânească și să manipuleze cele 5 dimensiuni, să creeze gaura de vierme și să intervină în trecut de unde pornește efectiv filmul. Nu există o origine a unui eveniment sau un sfârșit al lui, totul e simultan, cam cum era mesajul în Edge of tomorrow, când o ființă superioară trăia simultan în trecut, prezent și viitor, totul fiind perpetuu, fără început, fără sfârșit. Sunt fel şi fel de interpretări care pot fi date filmului.

Deja mă ia durerea de cap, pe scurt, urmăriți filmul, fără îndoială e un film excelent, chit că e greu de digerat, însă când un film mă determină ca la finalul lui să pun mâna pe-o carte să caut informații, să mă mai deștept un pic, atunci e un film excelent, de nota 9 pe același palier cu Inception.

Alte comentarii nu mai am, doar că realizarea tehnică e de excepție, nu că m-aș fi așteptat la altceva, muzica fără cusur, nah, e Hans Zimmer, actorii își fac bine treaba cu brio, doar vorbim despre Matthew McConaughey, Anne Hathaway, Michael Caine și Matt Damon.

Trailer

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Link review

About admin

Check Also

Orbita 9

Orbita 9

Am văzut-o pe Clara Lago pe poster, nu am mai stat la discuții, am băgat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *