Jojo rabbit

Jojo rabbit este creația lui Taika Waiti, regizorul din Noua Zeelandă care, după ce s-a făcut remarcat cu două filme mai micuțe, What we do in the shadows și Hunt for the wilderpeople, a dat lovitura comercială cu Thor Ragnarok.

Acum s-a reîntors la rădăcini cu o producție mai intimă, dar ciudată și originală (deși, la rândul ei, adaptată după o carte), anume Jojo rabbit.

Este suficient să urmăriți trailerul pentru a vă da seama ce trăsnaie de film se conturează a fi pelicula de față.

Acțiunea filmului se petrecere în timpul celui de-al Doilea Război Mondial iar Jojo este un copil de 10 ani, nu prea popular, cam sfrijit pentru vârsta lui, fără mulți prieteni, dar cu o imaginație bogată, cam prea bogată, pentru că mintea lui născocește o versiune caricaturizată a lui Adolf Hitler (Taika Waititi), care-l ghidează în misiunea celui mic de a deveni un nazist cu acte în regulă, un neamț îndoctrinat cu ideologie putredă, un creier ambulant lipsit de orice urmă de gândire proprie.

Obsedat de svastică, Jojo participă la o tabără unde principalul obiectiv este transformarea pișăcioșilor mucoși în niște naziști arieni adevărați, gata să muște din evrei și alte specimene umane inferioare care amenință puritatea perfectă a sângelui german.

După ce suferă un accident mutilant (dar nu prea) pe parcursul acestor antrenamente, Jojo este trecut la treburi mai banale, cum ar fi împrăștierea de propagandă scrisă prin oraș sau colectarea de metal pentru armele naziste.

În viața lui intră o persoană care începe să-i macine încrederea în învățăturile naziste și în sufletul lui Jojo se pornește o bătălie cruntă între patriotismul orb dus până la fanatism și umanitatea din el care vrea să iasă la suprafață.

Trecând peste premisa care poate deranja pe mulți, cu un Hitler imaginar ce este oarecum umanizat și nu prezentat ca un monstru criminal (asta doar la suprafață), Jojo rabbit este o satiră profundă care condamnă caracterul infect al omenirii și modul în care vasta masă a oamenilor este ținută-n frâu prin spălarea creierului cu ajutorul unei propagande agresive neîncetate.

Nu este neapărat despre nemernicia nazistă, este doar un pretext sub care se ascunde o critică adusă societății contemporane care trece prin același proces de „purificare‟ a gândurilor proprii și umplere a creierului cu propagandă, poate nu neapărat de război, dar cu idei de consum nociv și alte comportamente menite să țină turma de oi în frâu.

Dar este și despre deschidere sufletească, despre acceptare, despre camaraderie, despre bunătatea inimii, despre dragoste, despre părinții singuri, oho, ambalajul poate că pare doar o parodie tembelă, dar dincolo de aceste straturi comice se ascunde un film eminamente trist și devastator, care prezintă niște adevăruri crunte despre rasa umană, dar care aruncă și un pic de speranță pâlpâitoare în sufletele noastre.

Nu mă așteptam deloc să-mi placă atât de mult, însă Jojo rabbit este un melanj aproape perfect între comedie ce te va face să râzi fără să te stăpânești la niște secvențe ilare, dar absurde (deși știi că nu este tocmai în regulă să te amuzi), și un dramatism care îți va sfâșia inima.

Sunt câteva scene cu adevărat cutremurătoare care vor declanșa automat un potop de lacrimi pentru că vin prin surprindere și în momentele de relaș în care tocmai îți terminai râsetele isterice.

Jojo rabbit este un film care m-a făcut să râd și să plâng uneori aproape simultan pentru că mustește de apropouri evidente ce iau la mișto tâmpeniile referitoare la existența unei rase superioare, a rolului femeii la cratiță și la turnat plozi sau la modul în care evreii sunt portretizați ca niște demoni, dar ne și bombardează cu violența inutilă a războiului născut doar din niște minți bolnave și inimi de piatră.

Nu știu dacă este încă devreme pentru ca atrocitățile naziste să fie luate în bășcălie, cert este faptul că Jojo rabbit este o satiră dintre cele mai înțepătoare din câte am văzut, cu un umor bestial, cu glume inteligente, dar și cu secvențe înfiorătoare care te vor cutremura până în centrul sufletului, bașca este asezonat cu multe mesaje pacifiste, umane, mișcătoare, ce trebuie aplicate imediat dacă noi, ca specie, mai avem vreo șansă de izbăvire.

Pot spune că filmul m-a deranjat doar într-un singur aspect, o glumă care este întinsă un pic cam mult și îi strică farmecul, dar am înțeles de ce a făcut-o, pentru a întări ideea din spatele premisei.

Actoria duduie în Jojo rabbit, pe lângă Roman Griffin Davis (ce-l joacă pe Jojo) aflat la debut și care duce cu succes rolul principal ce i-a picat în spate, îi mai avem pe Scarlett Johansson (în rolul mamei lui Jojo) sau pe Sam Rockwell (care face ce face și tot într-un rol rasist aterizează) ce joacă un căpitan nazist ce trebuie să-i antreneze pe cei mici, dar care are și el o evoluție interesantă.

Trebuie neapărat să-l menționez pe Mihai Mălaimare Jr. (că este de-al nostru), el fiind directorul de imagine în Jojo rabbit și face o treabă excelentă, reușind să transmită, la indicațiile regizorului, ororile războiului fără a ne arăta cu adevărat carnagiul generat de bombe și obuze.

Filmul merită pe deplin nota 9 pentru că m-a făcut să râd, să plâng, să mă cutremur și să mă emoționez, totul pe parcursul unui film de 100 de minute.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Nomadland

A fost creată multă emulație în jurul lui Nomadland, așa că m-am repezit la el …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *