Joker

A venit și marele moment, lansarea mult așteptatului Joker în regia lui Todd Phillips, cel care până acum a ars-o numai în comedii ireverențioase și care s-a săturat să nu mai jignească pămpălăii care se ofensează din orice (așa cum el a declarat) și a trecut la lucruri serioase cu acest Joker.

Când zic Joker, deja cred că toată lumea recunoaște imediat denumirea și se duce automat la nemesisul lui Batman din benzile desenate, nebunul din Gotham City care îi dă atâtea bătăi de cap eroului DC.

Îmi pare rău să-i dezamăgesc pe cei care așteptau un film cu Joker, plus ceva scandal cu Batman, dar filmul de față, deși intitulat Joker, nu este deloc despre Joker. Despre Batman nici atât, așa cum avea să afle puhoiul de adolescenți care a luat cu asalt sala de cinema crezând că intră la un film bombastic și colorat cu supereroi.

Pe scurt, Joker este un studiu științific dramatic despre întortocheat de complexa și fulgerător de fragila minte umană lipsit aproape în totalitate de acțiune și de efecte speciale.

Arthur Fleck (v-ați prins? Joker A. Fleck? Săgeți trimise spre Batman-ul lui Affleck?) este un ditamai omul în toată firea căruia viața îi aruncă cu nemiluita cisterne de rahat în cap.

După ce că oricum Arthur are niște sinapse îmbârligate prin creier și suferă de probleme mintale, bașcă o afecțiune la nivel neurologic care-l face să râdă incontrolabil, mai este și luat în bâză (a se citi pumni și picioare) de către tot felul de derbedei care îl miștocăresc pentru mizera lui slujbă de clovn.

Cum decurge acțiunea și spre ce deznodământ se îndreaptă povestea vă puteți imagina și singuri, că nu este mare șmecherie.

O să fiu unul dintre cei care nu o să ridice filmul în slăvi pentru că nu am găsit destule motive. Capodoperă? Să nu exagerăm. Cel mai bun film al ultimilor ani? Să fim serioși.

Dacă filmul s-ar fi numit Georgică, s-ar mai fi schimbat orașul și câteva alte nume de personaje și restul ar fi rămas la fel, sunt absolut convins că nimeni nu ar fi băgat filmul în seamă.

Într-adevăr, lipindu-i-se eticheta de Joker și de film inspirat din benzi desenate, ținând cont că până acum, în ultimii ani, am primit numai comedii de rahat, filmul de față este o briză de aer proaspăt, pentru că este morbid de serios, cu o atmosferă dezolantă, un personaj deraiat de pe șinele normalității, plasat într-o lume oribilă, întunecată, în care fiecare e pentru el și fiecare dă din coate să răzbată într-un oraș aflat pe marginea colapsului pentru sărăcime.

Ca o comparație, dacă pui un elev de nota 8 într-o clasă plină de elevi de nota 5, ăla o să pară un geniu unic. Așa consider că este cazul și cu Joker.

După cum spuneam la început, Joker este o dramă psihologică grea, în care un personaj, oricum deteriorat la minte, este împins de societate dincolo de limitele raționalului, adică nimic nou sau ieșit din comun, sunt o grămadă de astfel de filme.

Filmul este o scenă pe care se desfășoară Joaquin Phoenix într-o performanță uluitoare, extrem de nuanțată și demențial de tulburătoare. Omul s-a dedicat trup și suflet acestui rol, a slăbit foarte mult (nu atât de mult precum Christian Bale în El maquinista) și se scufundă total în rol, după scurt timp nu îl mai vedeam pe Phoenix actorul, ci pe Arthur clovnul.

M-a durut pe mine suferința lui, m-au oripilat abuzurile fizice și psihice care se prăvăleau neîncetat asupra unei minți deja șubrede, iar interpretarea lui Phoenix te lasă mască. Modul în care râde cu toată gura, deși în privire i se citesc lacrimile, gesturile subtile, aparent nesemnificative, mersul aparte, rânjetul diabolic, toate astea creionează un personaj ce se descompune, la nivel mintal, pas cu pas, și care este interpretat la perfecție de către Joaquin Phoenix.

Dacă ar fi după mine, deja ar trebui să-i fie gravat numele pe statuetă.

Nu am cum să-l compar cu Joker-ul lui Heath Ledger, unu la mână, acel personaj din trilogia lui Nolan a apărut foarte puțin pe ecran, doi la mână, Arthur aici nu este Joker, nu încă.

Filmul are destule elemente pozitive, de la interpretarea mirifică a lui Phoenix la coloana sonoră impozantă care accentuează atmosfera de coșciug viu, de la cinematografia excelentă, care redă un univers putrezit la nivel uman, până la anumite scene fulgerător de scurte, dar atât de pline de semnificații profunde și de la angoasa ce ți se încuibă în suflet până la metafora (nu prea subtilă, ce-i drept) ce echivalează decăderea lui Arthur cu colapsul societății umane.

Uitam să spun că are și câteva glume cu adevărat amuzante, la care râzi cu gura până la ceafă, dar un umor negru care te face să te simți fix ca Arthut, nu te poți opri din râs, deși creierul îți semnalizează că în contextul dat numai de râs nu ar trebui să îți ardă.

Dar scenariul nu este foarte impresionant, nu este original, aceeași poveste (sub diverse forme) a mai fost prezentată, ce nu mi-a plăcut este demistificarea originii Joker-ului, deci filmul, la acest nivel, este oarecum inutil. Nu înțeleg de ce este nevoie să aflăm originea fiecărui personaj negativ celebru, chiar nu se poate să rămână ceva mister?

Te face să empatizezi cu un descreierat, ceea ce nu mi se pare în regulă, indiferent de cauzele care au stat la nașterea unui asemenea personaj răufăcător, nu există scuze pentru comportamentul deviant, așa cum pare filmul că vrea să ne spună.

Pe de altă parte, la nivel subliminal, este mai mult vorba de-o răzvrătire împotriva sistemului corupt, un sistem care nu știe de vorbă bună. Nu știu dacă am interpretat corect sau dacă există vreo interpretare de acest gen, dar am preferat să merg pe acest fir decât să accept că trebuie să-i plâng de milă lui Joker.

Este un film bun, nu neg asta, nici nu aș avea cum să o fac, dar să mă iertați dacă nu am căzut pe spate de extaz după vizionarea lui Joker care, din punctul meu de vedere, este ridicat cu vreo câteva trepte de interpretarea monumentală a lui Joaquin Phoenix.

Mă întreb oare ce mai urmează? Deja știm, printre altele, originea lui Joker, a lui Darth Vader, a lui Hannibal Lecter, ce alt monstru fictiv urmează să primească o poveste de origine plină de compasiune? Zic să dăm înainte cu poveștile, nu să ne tot întoarcem în trecut.

De la mine un 8, de încheiere, Joker este ca uleiul de ricin sau vaccinul, știi că nu îți face plăcere să-l vezi, că doare să-l urmărești, dar că este bun și merită cele 2 ore.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

The Goldfinch

La The goldfinch o să iasă la suprafață insensibilul din mine așa că îmi cer …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *