Jumanji: Welcome to the jungle

Jumanji: Welcome to the jungle

Jumanji: Welcome to the jungle este mai mult un remake al primului Jumanji de acum peste 20 de ani decât o continuare şi este cosmetizat pentru a se potrivi timpurilor noastre.

Dacă iniţial Jumanji era un board-game, acum se transformă într-un joc video, dacă în primul film jocul era cel care invada realitatea, cu animalele sălbatice din joc prinzând viaţă în lumea noastră, acum totul se desfăşoară invers, cei care-l joacă sunt transportaţi în lumea jocului.

Patru adolescenţi de liceu, Spencer (tocilarul marginalizat, nebăgat în seamă de nimeni), Fridge (atletul popular dar care stă prost la note), Bethany (piţipoanca de serviciu, atât de îndrăgostită de propria-i persoană încât trăieşte în lumea ei lipită de telefon) şi Martha (timida concentrată pe învăţătură şi considerată ciudată) se nimeresc să fie la detenţie în acelaşi timp şi dau peste acest joc Jumanji care-i aspiră la propriu într-o junglă nemiloasă.

De aici încolo începe cu adevărat filmul pentru că personajele alese drept avatar sunt total diferite faţă de personalităţile lor din viaţa reală.

Spencer devine Dwayne Johnson, astfel tocilarul se transformă într-o matahală de om cu corp sculptat dumnezeieşte, Fridge devine Kevin Hart, astfel jucătorul zdravăn de fotbal devine o piticanie plângăcioasă, Martha devine Karen Gillan, astfel timida îmbrăcată în haine băbeşti devine din cale afară de sexoasă, iar Bethany devine Jack Black, astfel superficiala cu nasul pe sus devine un grăsan de vârstă mijlocie.

Şi aceste schimbări sunt cele care generează valuri de comedie, nici nu mai contează subiectul filmului, cum că ei trebuie să ducă la locul lui un giuvaer verzuliu şutit de cel rău pentru a rupe un blestem şi a restabili pacea în Jumanji.

Nu mă aşteptam la prea mult lucruri bune de la acest film, mai ales că ultimele experienţe avute cu Dwayne Johnson pe tărâmul comediei nu au fost cine ştie ce (Baywatch a fost un dezastru, iar Central intelligence în care a jucat alături de Kevin Hart a fost cel mult mediocru).

Şi bine am făcut că am mers la Jumanji cu aşteptări scăzute pentru că filmul este un carusel de poante care de care mai amuzante, generate în special de reacţiile adolescenţilor treziţi în corpuri total necunoscute şi complet contrastante cu modul lor de viaţă de până atunci.

M-a bufnit râsul ori de câte ori îi vedem pe Spencer minunându-se de braţele sale ca doi butuci, pe Fridge văicărindu-se în permanenţă de jumătatea sa de corp, pe Martha tot întrebându-se ce caută în costumaţia asta sumară în mijlocul junglei şi, mai ales, pe Bethany total răvăşită de personajul ales, fiind uimită de părţile anatomice specifice masculilor şi descoperindu-le noi funcţionalităţi neaşteptate.

Plus de asta, Jumanji se desfăşoară exact ca un joc video, cu fiecare personaj având trei vieţi, fiecare cu aptitudinile şi slăbiciunile lor, cu nivele şi boşi de final din ce în ce mai dificili şi cu NPC-uri enervante, care repetă la infinit acelaşi lucru, doar pentru asta fiind programaţi.

Desigur, nu se putea doar comedie, avem parte şi de acţiune, întrucât personajele noastre trec prin fel şi fel de pericole în misiunea lor de a salva Jumanji şi de a reveni la viaţa reală, de la turme de animale sălbatice controlate mintal de cel rău până la hoarde de mercenari stupizi setaţi pe un singur lucru.

Este interesant de urmărit şi evoluţia fiecărui personaj care se descoperă pe sine şi se maturizează în urma acestei aventuri, îşi schimbă mentalitatea şi unii îşi dau seama că pe lumea asta există şi altceva în afară de propria persoană, iar alţii îşi fac curaj să-şi exprime sentimentele reale.

Dar accentul cade pe comedie, filmul este extrem de amuzant, evidenţiindu-se în special personajele interpretate de Jack Black şi Karen Gillan, care fac deliciul publicului prin încercările lor stinghere şi ridicole de a se adapta noilor trupuri din dotare.

Şi Dwayne Johnson este scos din zona lui de confort, trebuind să interpreteze un personaj pe cât de mare, pe atât de fricos până şi de propria-i umbră. Singurul care-şi face treaba obişnuită este Kevin Hart care-l joacă tot pe Kevin Hart, cu multe poante pe seama înălţimii lui, deci nu aduce prea multe noutăţi pe masă.

Fiind o comedie, nu m-a interesat prea mult scenariul destul de banal din punct de vedere al acţiunii, CGI-ul este cam şubred în anumite momente (pe la animale în special) sau erorile de logică (ca exemple avem NPC-uri care interacţionează cu alte NPC-uri sau dovezi cum că lumea nu ar fi tocmai un joc, aşa cum este prezentată pe tot parcursul filmului), dar astea sunt mai mult detalii de chiţibuş.

Per total, Jumanji: Welcome to the jungle este o surpriză extrem de plăcută şi m-a făcut să râd pe săturate cât pentru un 8.

 

(4 / 5)

Trailer:

Link IMDB 

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Rampage

Rampage

Rampage îl are în prim-plan pe (veșnicul) Dwayne The Rock Johnson în rolul unui primatolog …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *