Justice League

Justice League

Justice League sau Avengers-ul lui DC, ne aduce pe marile ecrane echipa de supereroi a DC-ului formată din Batman, Wonder Woman, Flash, Aquaman, Cyborg și (sau nu?) Superman.

Producția acestui film a trecut prin multe probleme, cu regizorul inițial, Zack Snyder, retrăgându-se ca urmare a unei tragedii personale, locul său fiind luat de Joss Whedon care a intrat cu surle și trâmbițe în film, refăcând o mare parte din el, filmând scene până chiar aproape de lansarea acestuia.

Și aceste probleme și-au pus amprenta destul de vizibil asupra calității filmului.

După moartea lui Superman, să le fie de bine celor care nu au văzut Batman v Superman, lumea a intrat într-o stare de deznădejde, de parcă odată cu moartea kryptonianului a dispărut și speranța care alimenta bunul mers al omenirii.

Și cum frica domnește peste tot, este taman momentul propice pentru intrarea în scenă a ticălosului principal al filmului, Steppenwolf, care vrea să pună labele pe cele trei cutii-mamă și să le contopească într-un menage a trois care să-l facă pe el să se scuture de extaz, dându-i puteri nemaivăzute numai bune de a distruge Pământul că așa i se scoală lui pe coarne, deci o motivație banală, așa cum au mai toți răufăcătorii acestor filme cu supereroi.

Salvarea Terrei pică în mâinile lui Batman care se vede nevoit să facă turul pământului în căutarea componenților echipei de șoc.

Într-un final, reușește să strângă ceata lui pițigoi, mai cu forța, mai cu vorba bună, mai cu atingeri la coarda sensibilă și Justice League pleacă în mama Rusie să pună de-o horă mortală cu Steppenwolf.

Da` Superman? Ce e cu Superman?

Ținând cont că numele lui Henry Cavill apare pe generic imediat după cel al lui Ben Affleck, este clar că nu va sta prea mult timp mort, așa că nu dau cine știe ce spoiler, se va alătura și el echipei de supereroi, mai ales că aceștia au mare nevoie de el.

Justice League a fost multă vreme în atenția publicului, atât din cauza problemelor avute, dar și pentru că universul DC nu a pornit deloc cu dreptul și spectatorii așteptau un nou film excelent după Wonder Woman.

Din păcate Justice League este mai aproape de Batman v Superman din punct de vedere calitativ decât de Wonder Woman.

Pare un film nefinisat, și este de înțeles asta, ținând cont că l-au închegat pe fugă, multe efecte speciale sunt rudimentare, mai era nevoie de câteva luni de trudă la el pentru a-l finaliza.

Atmosfera generală a filmului pare ruptă-n două, separație clară adusă de cei doi regizori, pe de o parte avem o atmosferă apăsătoare, tristă, lugubră, întunecată, marca Zack Snyder, pe de altă parte, se trece la glume aiurea, nimerite ca nuca-n peretele spart, marca Marvel și Joss Whedon, fix ce nu voiam să văd, am deja un univers cu supereroi plin de glume nelalocul lor, nu voiam să văd asta și la DC.

Din păcate, se pare că s-au molipsit de la Marvel, Flash și Aquaman sunt cei responsabili cu dumele din timpul luptelor, în loc să se agite în cafteală, stau la taclale, făcând concurs de cine spune cele mai penibile poante.

Justice League este foarte scurt, doar două ore, nu înțeleg de ce, probabil așa a ordonat studioul, posibil să avem iar un Director`s cut care va îmbunătăți această versiune din cinema, ca urmare, povestea are multe lipsuri din cauza îmbucării scenelor la repezeală, nu este timp pentru dezvoltarea corespunzătoare a personajelor noi, sunt prezentați pe fugă Flash, uite-l p-ăsta, e bun la fugă, Aquaman – ăsta e un bețiv căruia îi place apa iar Cyborg – ei bine, e un cyborg strălucitor.

De personajul negativ ce să zic?  Vine de undeva și vrea să radă planeta Pământ. Atât despre el.

După ce s-a terminat filmul am rămas cu un gust amar în gură, m-am întrebat: Gata, asta-i tot? Restul unde este?

Acțiunea este foarte puțină, sunt doar vreo trei faze de ciomăgeală, din care cea de final ce durează un pic mai mult de-o clipire.

Și sunt foarte multe efecte speciale, avem parte de niște insecte uriașe (da, le zice parademoni, dar sunt doar muște supradimensionate) și de rădăcini violet care răsar din pământ distrugând totul în calea lor.

Deși suntem amenințați cu distrugerea Pământului, nu se simte cu adevărat pericolul, în tot filmul vedem doar vreo patru civili aflați în primejdie, așa că mi se cam rupea de ceea ce voia Steppenwolf, nici măcar nu este clar ce se întâmplă când se unesc cele trei cutii-mamă, că nu vedem mare lucru, din partea mea, putea să niveleze Terra că nu aveam motive să fiu atașat emoțional de locuitorii ei.

Povestea are mari lacune, să zicem că învierea lui Superman nu ar fi fost foarte greu de acceptat de către omenire, dar învierea lui Clark Kent nu primește nicio explicație, trece așa, pe nesimțite, și nu e ca și cum este ascuns de lume, a înviat și cu asta basta, lumea a trecut rapid peste acest miracol mesianic.

Deși sunt introduse în viteză, recunosc că sunt foarte mișto noile adiții ale echipei care se integrează rapid pe lângă veteranii Batman, Superman și Wonder Woman, atenția concentrându-se pe cea din urmă și nici nu este de mirare, ținând cont de succesul filmului ei.

Una peste alta, un film dezarticulat, care pare mai mult o schiță a produsului final, cu multe modificări de ultim moment care au rupt din coeziunea filmului, cu efecte speciale slabe pe alocuri și cu o mustață eliminată digital de pe moaca lui Superman care te scoate din sărite, că doar la ea îți fug ochii.

Deși am zis cam mult de rău, mă așteptam la un dezastru total urmărind veștile deloc îmbucurătoare care veneau din timpul realizării acestui Justice League.

DC mai are mult de lucrat la universul său, trebuie să își găsească o identitate proprie și, pentru numele lui Dumnezeu, să renunțe la glume, vreau ceva mai întunecat care să contrasteze cu grădinița lui Marvel.

De remarcat coloana sonoră excelentă și cele două scene de după finalul peliculei, prima este așa și așa, tot una pusă pe șotii, dar a doua este excelentă, trezește apetitul pentru și mai mult.

Ținând cont că mă așteptam la un eșec răsunător, Justice League, în ciuda tuturor problemelor pe care nu pot să le blamez foarte mult, știind prin ce au trecut oamenii în realizarea lui, este, și nu asta aș fi dorit de la el, distractiv, prea glumeț pe alocuri, nu plictisește, dar nu este deloc un film memorabil, intră în categoria filmelor cu supereroi de duzină, un film care va fi uitat repede din cauza poveștii banale care nu se evidențiază cu nimic ieșit din comun, un 7 generos, prea generos, cred că îi ajunge pe moment, să văd dacă va ieși o altă versiune care să-i mărească nota ca în cazul lui Batman v Superman.

 

3.5 Stars (3.5 / 5)

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Spiderman Homecoming

Spiderman: Homecoming

Spiderman: Homecoming sau cum să faci acelaşi film pentru a treia oară în 15 ani …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *