King Arthur: Legend of the sword

King Arthur: Legend of the sword

King Arthur: Legend of the sword este, după cum rapid v-ați dat seama, povestea cunoscută de toată lumea a regelui Arthur și a lui Excalibur, măreața sabie cu puteri magice care face rahatu-n patru dintr-o singură mișcare.

Doar că acum avem parte de un scenariu mai hiperbolizat, mai abramburistic, cu multe elemente de magie, care duc filmul pe tărâmul fantasticului și se depărtează de povestea clasică.

Pentru cele două persoane care nu au auzit de Arthur și spada sa, filmul ne bagă din prima într-o scurtă recapitulare, încă de pe vremea uterului, pardon, Uther, tac-su, care tocmai rezolvă o bătălie monumentală cu un nene rău plin de vrăjeli, adică un vrăjitor, taman la fix cât să dea nas în nas cu trădarea lu` frac-su căruia nu îi pică bine bunătatea lui Uther și ar vrea și el un pic pe tron. Dar cum fratele mai mare este încă în vână și este ajutat și de sabia magică, Vortigern, așa-l cheamă pe prăpăstios, apelează și el la niște vrăjeală pentru a-i curma viața fratelui și a-l succede la tron.

Numai că, deși are succes în demersul său, dă și de niscai ghinion, sub forma lui Arthur, pruncul lui Uther, care scapă și într-un montaj de vreo 15 minute devine un tânăr mândru și plin de vigoare, fără să aibă idee că prin vene îi curge sânge albastru.

Voldemort ăsta, pardon, Vortigern, se pune pe strâns toți masculii care sunt apropiați de vârsta lui Arthur și îi pune să scoată sabia Excalibur din bolovan, sperând că astfel îl va găsi pe Arthur și-l va trimite la cele cerești pentru a rămâne singurul stăpân peste sabie.

De aici încolo povestea intră pe făgașul cunoscut, avem parte de confruntarea dintre ahtiatul după putere, care nu se dă în lături de la nimic și sacrifică orice pentru o injecție infimă de putere și Arthur, căruia i se rupe-n plete că are viță nobilă în el și se opune ideii de a deveni simbolul revoltei împotriva tiraniei, doar că nu reușește cu nici un chip să scape de sabia care-l urmărește mai ceva ca o fostă soție după pensia alimentară.

Ce nu mi-a plăcut.

Povestea este cam dezlânată, o apucă pe prea multe poteci și se rătăcește oarecum pe drum.

Personajele sunt cam multe și înghesuite, de nici nu apuci să le reții numele că și dispar din peisaj.

Dialogul pe alocuri stagnează și băltește inutil, fără să aducă plus-valoare filmului.

O parte din coloana sonoră se potrivește ca Becali (oricare) într-un muzeu, nu am înțeles de ce au crezut ăștia că melodii moderne se combină bine cu o aventură care a avut loc (chipurile) acum multe secole.

Prea multă magie, la un moment dat aveam impresia că urmăresc un episod din Game of thrones, mai ales că prin film se preumblă și marele bordelar (nu din acela de se ocupă cu bordurile) Little Finger, dar şi actorul care-l joacă pe lord Bolton ăl mare, nu ăl sadic.

Dar nu voi scrie numai de rău, că filmul m-a surprins chiar într-un mod plăcut, deci iată ce mi-a plăcut.

Păi, în primul rând se simte de la o poștă mâna lui Guy Ritchie, modul de prezentare al anumitor secvențe sau montajul unor faze mi-au adus aminte de realizările lui anterioare gen Snatch și Lock, stock and two smoking barrels, nu m-aș fi așteptat să prindă atât de bine o asemenea tehnică într-un film total diferit faţă de portofoliul deţinut de Ritchie, dar iată că a reuşit să-şi lase amprenta unică şi asupra acestui film.

King Arthur chiar arată foarte bine vizual, avem parte de un festin epic, cu lupte palpitante, monştri colosali, scene slow-mo foarte bine realizate şi, spre surprinderea mea, un 3D al dracului de eficient şi de bine implementat şi folosit cu cap.

Nu lipseşte nici umorul tipic britanic, sec de multe ori, generat mai ales de reacţiile unui Arthur cam nătăfleţ în încercările lui futile de a stăpâni sabia dar şi de încăpăţânarea cu care se opune rolului hărăzit de forţe supranaturale. Subtil pe alocuri, grosolan în alte momente, cert este că umorul se integrează perfect în această epopee plină de magie.

King Arthur nu este un film foarte bun, dar este destul de competent, mai ales că din trailere mă aşteptam la un eşec catastrofal, însă stilul inconfundabil al lui Guy Ritchie nu este pe placul tuturor şi asta o să-i dăuneze pe termen lung, presimt un eşec mare la box office.

Pe mine m-a distrat copios în multe momente, m-a şi enervat pe ici, pe colo, dar, per total, am ieşit plăcut surprins de la film deja cu gândul la un sequel pentru că am prins drag de personajele principale şi mi-a stârnit pofta de noi aventuri cu sabia buclucaşă, deşi sunt convins că voi rămâne doar cu pofta.

Deşi se depărtează foarte mult de la poveste şi îi denaturează iremediabil sensul, King Arthur merită un 6, o notă destul de mare comparativ cu aşteptările mele care se situau undeva pe la un 3-4.

 

(3 / 5)

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The Meg

The Meg

The Meh, pardon, The Meg, m-am încurcat că erau literele una lângă alta, este un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *